Cosmin Lotreanu a publicat pe www.contributors.ro articoul „Valéry Giscard D’Estaing. Singurătatea și trăirile unui președinte”. Vreau să insist puţin asupra schimbului de amabilități epistolare (pe care articolul menţionat le consemnează) între doi foṣti președinţi ai Franţei, Valéry Giscard D’Estaing ṣi François Mitterrand, la inaugurarea muzeului d’Orsay.
La momentul inaugurării, Mitterand era președinte, dar ideea i-a aparţinut lui Giscard D’Estaing, fostul președinte. Mai fac precizarea că transformarea gării d’Orsay într-un modern muzeu de artă am urmărit-o la Tele Enciclopedia într-un serial care a durat câteva săptămâni.
Iată invitaţia ṣi răspunsul la invitaţie pentru momentul inaugurării muzeului.
„Paris, 21 noiembrie 1986
Domnule Președinte,
Pe 1 decembrie va avea loc, după cum știți, inaugurarea muzeului d’Orsay. Dincolo de invitația protocolară vă scriu pentru că știți dorința mea foarte mare privind prezența Dumneavoastră la acest eveniment… Muzeul vă datorează existența. Nu am făcut decât să finalizez acest proiect… Continuitatea Statului, într-un domeniu ce nu lasă loc interpretărilor politice, ar fi astfel reafirmată în mod fericit. Îmi permit să sper în acordul Dumneavoastră și voi fi foarte sensibilizat de prezență.
François Mitterrand”
„23 noiembrie 1986
Domnule Președinte al Republicii,
Amintindu-vă de contribuția mea la decizia de creare a muzeului d’Orsay, ați decis să mă invitați la inaugurare. Sunt mișcat de atenția Dumneavoastră… Cum adesea este destinul și regula democratică, această operă a fost finalizată de altcineva… Voi onora invitația, dornic să punctez, precum Dumneavoastră, spiritul continuității de acțiune în țara noastră…
Valéry Giscard D’Estaing”
Continuitate… Oare la noi se înţelege semnificaţia acestui cuvânt ? Se recunoaṣte ce-au făcut alţii, sau când se schimbă guvernarea prin alegeri libere ṣi utile doar prin orizontul de speranţă pe care-l dau, inutil ṣi vremelnic, întâi se dărâmă ce-au făcut predecesorii, se critică tot ce-a fost, se „rade” tot ṣi vin apoi „specialiṣtii”?
Politica românească înseamnă cârpeală pe ici, pe colo, pe unde doare mai tare economia care a trecut de la imaginarul ṣi hilarul „duduie” la realismul momentului pe care-l trăim: gâfâie. Nu există coeziune de idei. Indiferent cine ajunge la butoane, să continue un plan naţional, să se prioritizeze acţiunile. Ce facem mai întâi? Drumuri, curent electric prin diferitele variante pe care geografia României le oferă? Dezvoltăm turismul Câte gropi mai trebuie descoperite pentru depozitarea gunoiului? N-ar fi mai bine să-l reciclăm ṣi noi, aṣa cum se face pe la alţii?
Imaginaţi-vă preṣedinţii României fiind la fel de conduṣi de/ spre acelaṣi ideal, să vadă ţara mândră ṣi prosperă, bun exemplu pentru alţii, cum sunt cei doi preṣedinţi francezi…
La noi nu se poate întâmpla… Nici la București, nici la Sighetu Marmaţiei… În năpăstuitul oraș din nord-vestul României permanent dus cu vorba, cu promisiuni și amânări peste amânări, ni se spune acum c-ar fi cazul să ne bucurăm că pe nu știu ce dată se vor aprinde luminile de Crăciun. Ni se reamintește că unul face și celălalt desface. Dacă n-ar fi unul, ce bine ar putea lucra celălalt. Nu încap amândoi în aceeași poză. Sau, dacă soarta ingrată îi adună laolaltă, ni se dă spre privire și admiraţie doar poza cu personajul negativ acoperit de alte feţe ale participanţilor la una dintre „efemerele” înfăptuiri locale.
Se aprind luminile de Crăciun ṣi vom fi astfel fericiţi. Temporar, dar ce contează? „Trăiește-ţi clipa!” Mâine va fi… cum va fi! Vom vedea! Întotdeauna se întâmplă la fel:
„Cea mai strălucitoare dintre zile
Trece pentru a nu mai reveni,
Cel mai bogat dintre ani
Nu a început decât pentru a se sfârși”
Jean-Jacques Rousseau
(sursa: https://www.contributors.ro/valery-giscard-destaing-singuratatea-si-trairile-unui-presedinte/)
Horia Picu
1 Comentariu