La mulți ani, Prietene Gheorghe PÂRJA!

Printeaza

* * *

La Mulți Ani pentru totdeauna, dragă prietene, care porți poezia pe cărările sufletelor noastre, așa cum zefirul alină primăverile prea împovărate de doruri ancestrale!
Mai pune multe cărți  frumoase căpătâi, spre neuitare!
Ani mulți cât mai frumoși și cu mulți prieteni alături!

■ Doina Rândunica ANTON

* * *

Prietenul Gheorghe Pârja împlinește zilele acestea 75 de ani. Mă bucur și mă mândresc a fi unul dintre martorii frumoasei și fructuoasei sale existențe de până acum, mai cu seamă în prima parte a acesteia, cea în care s-a clădit, cinstit, cu trudă, în cărți scrise, care-i vor rămâne dovezi de netăgăduit despre cum a trăit acești ani. Dar, pe lângă aceste deloc puține cărți, în care îi găsim întipărit sufletul, dragostea și încrederea în destinul Neamului Românesc din țară și din afara ei, Gheorghe Pârja a fost mereu și pe baricadele luptelor pentru o societate și o lume sănătoasă moral și etic, pentru respectul valorilor autentice, s-a implicat în proiecte culturale de prestigiu, pe unele dintre acestea slujindu-le  cu o credință exemplară de câteva decenii până prezent. Cât despre Gheorghe Pârja, ziaristul de la „Graiul Maramureșului”, în slujba căruia continuă să oficieze cu harul său și în aceste zile, mărturisesc doar că editorialele sale îmi încălzesc sufletul și-mi dau un ușor sentiment de mândrie, când îmi amintesc, că în urmă cu peste 50 de ani, când eram redactor la „Graiul”, atunci îmbrăcat în „Pentru Socialism”, și redactorul-șef  Vasile Gaftone m-a întrebat pe cine recomand dintre tinerii de la noi pentru a fi trimis la București la Ziaristică, i-am răspuns: pe Gheorghe Pârja!
Și da, de neprețuit pentru mine, a rămas și prietenia noastră, pentru că Gheorghe Pârja știe să fie un prieten de drum lung și de mare suflet, și glasul lui, pe care, din când în când, îl aud întrebând la telefon: „Ioane, ce-ți mai fac albinele?” este pentru mine o bucurie aleasă și rară.
La mulți ani, Prietene Gheorghe Pârja!

■ Ioan ARDELEANU-PRUNCU

 * * *

Gheorghe Pârja și misterul din Valea Mătrăgunei

Când intenționezi să scrii despre un prieten, la moment aniversar, ți-ai dori să dea năvală peste tine cuvintele și sub temperatura emoțiilor să reușești un portret narativ, nu neapărat ceremonios, în care să pulseze amintiri, sentimente, idealurile, motivațiile existențiale, ce ne-au luminat anii de prietenie.
Mă leagă de poetul, jurnalistul Gheorghe Pârja, șase decenii de prietenie fără fisură, cu experiențe de viață de neuitat din adolescență până azi, unele de referință pentru biografiile noastre, precum cătănia de la Beiuș și calitatea lui de naș în cel mai fast moment al vieții mele – căsătoria.
Ne-am cunoscut de elevi, eu la Liceul „Dragoș-Vodă”, el la Liceul Pedagogic din Sighet. Anii tinereții ne-au fost acompaniați de spiritul poeziei, de care ne-am apropiat unii cu timiditate, alții, precum Gheorghe Pârja, cu o deschidere spre rostirea poetică mai matură încă din acei ani. Înclinațiile noastre ne-au favorizat accesul către spațiul cultural al Sighetului, unde am întâlnit câțiva intelectuali remarcabili, cu preocupări literare, în frunte cu poetul și pictorul Gheorghe Chivu, de care ne-am atașat și ei ne-au încurajat sesizându-ne unora înclinații promițătoare.
După adolescență și armată, prietenia a devenit și mai puternică, aș zice netulburată de vanități și orgolii, alături de un grup de prieteni remarcabili fiecare în felul lui, pe care nu-i nominalizez, evitând riscul unor omisiuni nedrepte. Ne-am integrat în instituțiile culturale ale Sighetului, eu la Biblioteca Municipală, el la Muzeul Maramureșean din Sighet. Opțiunile noastre profesionale, deși diferite, ne-au conturat un profil intelectual distinct. Gheorghe Pârja a devenit jurnalist, despre care, spun cu certitudine, că a fost și este printre cei ce și-au confirmat vocația prin etică și deontologie, în respect pentru adevăr, pentru cititori și instituții, într-un timp al unor complicate, adesea confuze, evoluții sociale, politice, economice, culturale din societatea românească. Nu i-a fost indiferentă nici soarta românilor din Transcarpatia și Bucovina de Nord, din Ucraina, a românilor din Republica Moldova. Nu putem omite din biografia sa statutul de redactor șef la Graiul Maramureșului și la revista Nord Literar. În prezent este președintele reprezentanței Maramureș, din cadrul Uniunii Scriitorilor – filiala Cluj.
Ca poet, afirmat încă din adolescență, este în prezent prestigios receptat la scară națională, ca o voce distinctă și creator al unui topos liric inconfundabil în spațiul rural românesc, prin Serile de Poezie de la Desești, timp de 45 de ediții, desfășurate concomitent cu Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației, care a depășit o jumătate de veac de existență. Poezia lui respiră misterul adânc din Valea Mătrăgunii, unde, cred, s-a deprins cu mirarea și frumusețea ce plutesc la poalele Gutâiului, convertindu-le în surse de inspirație pentru poet. Fără să par prețios, Gheorghe Pârja face parte din acea categorie de prieteni pe care nu doar că i-am ales eu, ci sunt un dar de la viață.
La aniversarea a 75 de ani de viață, îi urez din inimă sănătate, ani mulți, inspirați și să rămânem pe mai departe „Doar împreună!”.

■ Gheorghe Mihai BÂRLEA

* * *

La împlinirea celor 75 de ani ai săi, simt nevoia să evoc cu prețuire figura unui coleg de liceu care a devenit, peste timp, o voce importantă a presei și a poeziei maramureșene: Gheorghe Pârja.
Ne leagă anii petrecuți la Liceul Pedagogic din Sighet, o școală care a știut să formeze caractere și să cultive vocații. Încă de pe atunci, Gheorghe Pârja avea o lumină a lui, un fel aparte de a fi prezent în lume – tăcut, dar atent, discret, dar profund.
Încă din liceu, cuvintele lui aveau greutate și o nuanță poetică, parcă presimțind destinul pe care avea să-l urmeze.
Ne-am reîntâlnit peste ani la Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației, un eveniment care adună suflete sensibile sub semnul cuvântului, al poeziei, al creatorilor de versuri, al cititorilor și iubitorilor  de poezie. Ani de zile a găzduit la Desești participanții festivalului, cu renumitele seri stănesciene. Memorabil pentru mine rămâne anul în care am fost acolo împreună cu Ana Blandiana. Întâlnirile cu Gheorghe Pârja acasă, la Desești, sunt unice! De fiecare dată, aceeași pasiune pentru poezie, aceeași dorință de a pune în lumină valorile acestui ținut, de-a aduna prieteni, iubitori de poezie.
Gheorghe Pârja este mai mult decât un poet și un jurnalist: este o conștiință maramureșeană. În versurile lui pulsează dealurile, bisericile de lemn, tăcerile bătrânilor, strigătele de pe Valea Izei. În articolele sale, găsești respectul pentru adevăr și nevoia de a păstra identitatea unui loc cu o memorie aparte. Liceul Pedagogic are toate motivele să se mândrească cu el – a devenit un reper pentru generații.
Îi doresc sănătate și inspirație în continuare. Iar poezia să-i fie mereu o punte între el și lumea care are nevoie, poate mai mult ca oricând, de poeți care nu și-au trădat rădăcinile.

■ Odarca BOUT

* * *

LIVADA  CU  POEȚI

Se sedică poetului Gheorghe Pârja de Desești, 
autor – printre multe alte cărți de poezii –
și al volumului de evocări Livada cu prieteni.

 Chiar la întretăierea a două mari linii
imaginare,
în punctul definit geografic 47 grade, 46 minute Nord
și 23 grade, 51 minute Est,
loc în care în care și-a înfipt steagul, la 1360
Voievodul Dragoș,
numindu-l pe veci Desești,
și-a cultivat Ghiță livada
în care avea să ademenească, în torsul
timpului
la întrecere clătită în curgerea Marei,
Prietenii.

Și ei, ca voievozii –
Stăpîni, nobili adică, ai domeniului limbii
Române.

Le-a dat să mănînce, fmînzi fiind,
mere, nuci și pancove
și le-a dat să bea, însetați fiind,
din lacrimile Maramureșului
chiar mama lui
care a devenit Mama tuturor, Mama Doca.

Primul ademenit în livadă s-a nimerit a fi
Nichita Stănescu,
descoperind aici locul potrivit
pentru a se pregăti să fie oaspetele Zeului.

Apoi, absorbind reverberațiile energiei
arhaice
primordiale ale Locului,
au trecut prin Livada de după vale
un șir lung de poeți, care mai ales decît
altul
și respirînd aerul acela tare
(„simplu, profund, separat”)
ca în prima lor clipă pe pămînt,
au devenit, în chip magic, cu toții
Nichita.

Într-atît s-a îndesit Livada din Desești (fără ca cineva să se fi îndesat în ea
cu de-a sila,
doar cu cei care, precum magii, se simt
chemați ca de un semn
pe bolta septentrionului),
încît acum, acolo, a crescut
un codru de poezie.

Iar poeții, ca voievozii, adevărați Niketas,
vin în fiecare toamnă, la vremea cînd nucile
s-au copt,
merele au fost culese și lacrimile de peste
veac distilate,
la o vînătoare liturgică de cuvinte.

Atunci,
Nodurile cosmice se dezleagă
Iar cerul se îndesește de necuvinte.

■ Vasile GOGEA

* * *

Fiindcă știam că pe 27 aprilie, Gheorghe Pârja împlinește o vârstă formată din trei sferturi dintr-un întreg, m-am gandit zilele acestea, cum l-aș putea defini, ca la rebus, ca om, într-un cuvânt sau în cât mai puține cuvinte. Nu e ușor, pentru  că poetul și jurnalistul care și-a petrecut cea mai mare parte din viață în redacția unor reviste și ziare (începând cu celebra „Flacăra” a lui Adrian Păunescu), dar, cu precădere, în redacția cotidianului „Graiul Maramureșului” (ca redactor, redactor șef sau redactor șef adjunct) – este o personalitate culturală și socială cu valențe multiple, complexă,  dar  și „un om din popor”, fiul satului său drag, Desești, din care  a reușit să facă un punct de reper în viața culturală maramureșeană și națională.  Deseștiul și livada sa cu prieteni, din curtea casei  părintești a devenit un loc important în biografia multor poeți români și străini  renumiți  și motiv de mândrie  pentru maramureșeni, pentru că  au  avut  această șansă de a fi fost vizitați și de a fi vizitați, an de an, cale de câteva decenii, de poeți, critici și  scriitori care contează  în literatura română.  Pentru că  suntem, de o vreme bună, prieteni și schimbăm adesea opinii sau vești despre ce se mai întâmplă sau despre ce s-a întâmplat în literatură, nu vreau să pară că „îl  tămâiez” cum se spune, de circumstanță, și spun cu drag despre el că este „un esențial”, una dintre  personalitățile maramureșene din toate timpurile, care au fost și sunt esențiale  pentru cultura maramureșeană .
La mulți ani cu sănătate și cu chef de scris, Gheorghe Pârja!

■ Nicolae  SCHEIANU

* * *

Publicistul poet la 75 de ani

Gheorghe Pârja face parte cu onoare din echipa sigheteană de septuagenari literați ai Maramureșului Istoric, alături de Gheorghe Mihai Bârlea, Echim Vancea, Andrei Făt, luându-le-o, iată, înainte cu atingerea „Bornei 75”…
Știe ca nimeni altul să fie, să locuiască în lumea Maramureșului, scriind sute de poeme și articole celebrative despre acest loc, oamenii, inima, tainele și rânduielile sale, ca  o apă vie fără sfârșit pentru cititori. Nu voi uita mai ales medalioanele închinate  de Gheorghe Pârja părinților și prietenilor săi sau un editorial copleșitor  despre bătrânii „sângurați” ai Maramureșului…
Este un prieten de nădejde, pe a cărui sprijin și discreție te poți baza – cuvântul său contează. Perseverent, trudește în tăcere și din toată inima la relevarea fenomenului și al În-sinelui maramureșean.
Am toată admirația pentru creația sa poetică, activitatea sa la „Graiul  Maramureșului”, „Nord literar”, filiala Maramureș a Uniunii Scriitorilor din România. Și nu am participat niciodată la manifestări literare mai complexe decât  Serile de Poezie „Nichita Stănescu” de la Desești, satul său natal.
La Mulți Ani, prietene!

■ Marin SLUJERU

* * *

În Nord, pe Mara

Acolo unde toamna nici frunzele nu-s frunze
Și gerul te subție ca lama de cuțit
Vibrează o lumină ca-n marile orașe
Când voievozi de slovă din noapte s-au trezit.

Frumos e Doamne, ceasul când te hrănește mintea
Ochii te mai rabdă să te uiți la cer
Și liniștea se-ntoarce să-ți odihnească drumul
Să-ți vezi pruncia dusă cu-n tren forestier.

În Nord pe Mara sau poate în alt Nord
Îmi frâng a jeluire cu pumnii tari genunchii
Că prietenii nu-mi scriu nici frații mei nu-mi spun
Că-mi rătăcesc prin codri mătușile și unchii.   (Gheorghe Pârja)

În Nord, pe Mara*

Acolo unde toamna nici frunzele nu-s treze
Și-ndiferent de arbori totul miroase-a prună,
E dat doar poeziei la toate să vegheze
Și-acolo poezia poeții mi-i adună.

Frumos e Doamne, totul la ceasul înserării
Când anual poeții îmi intră-n bătătură,
Dar asta pân’ acolo spre mijlocul serbării,
Când pică câte unul pălit de băutură.

În Nord pe Mara, Doamne, locația precisă
E în Desești, la școală, cu toată deferența,
Te rog să vii în toamnă, mi-e inima deschisă,
Dar fă cumva odată și vino fără… Perța!

                                                                                                                                  ■ Lucian PERȚA

* * *

„Vândut” primăverii

„Asta este casa noastră. Nu are glorie/
Ci numai memorie. //
Lăsați-L pe Dumnezeu să vorbească/
Liniștit despre noi.”

Din maldărul de ani plini de vise și aduceri aminte la acest ceas aniversar decupez cu mare dificultate gânduri de a nu spune mai mult decât s-ar cuveni din dragoste frățească, dar nici, din modestie, mai puțin.
Cu Gheorghe Pârja ne ştim de mai mult de o jumătate de secol. Cred că de prin vara-toamna atât de nehotărâte a anului 1970 când un prieten comun, Gheorghe Mihai Bârlea, ne-a făcut cunoştinţă. Gheorghe Pârja era absolvent al Liceului Pedagogic (așadar pedagoist), eu al Liceului de cultură generală „Dragoș-Vodă”, ambele din Sighetul Marmației. Am  devenit buni prieteni. În aceeași toamnă ne-am dat întâlnire în Cluj-Napoca. El pentru admitere la filologie, eu la sociologie. Nu am mai apucat a ne înscrie niciunul dintre noi la facultate. Ne țineam bagajele în gară, la bagaje de mână, și ori de câte ori aveam nevoie de ceva (mai ales horincă) le deschideam când unul când altul. Dormeam când la un cămin când la altul, dar „reședința” o aveam la căminul  studențesc de pe Avram Iancu. Vreme de vreo două săptămâni, am dat admitere cu mai mulți „restanțieri”. Nu mult după aceea am fost chemați sub arme, adică am încorporat. Eu la Constanța, Bârlenii (Vasile și Gheorghe Bârlea) și Gheorghe Pârja și-au dat întâlnire pe la Beiuș. Dar nu după ce, în prealabil, în Nănești-ul natal, am pus-o de un vergel.
Pentru mine, numele Gheorghe PÂRJA rămâne asociat cu cel al prietenului prin excelență, mai ales în timpuri de întuneric, de confuzie și de pierdere a valorilor, cum este cel de astăzi.
Gheorghe Pârja a impresionat și impresionează încă prin demnitate și integritate, prin spiritul unei febrilități vizibile întru a descifra lumea/ cultura, de a transmite acest entuziasm al descifrării nu numai celor apropiați ci, mai ales, și contestatarilor. Pentru mine rămâne, în mod cu totul special, prietenul.
Născut într-o casă lângă care se înălța o biserică (astăzi monument istoric) străjuită de un venerabil stejar și de un popor de morminte și cruci dinspre care vântul aducea efluvii de tămâie, ce puteau trezi în suflete porniri inconștiente spre misticism și tot de la aceasta purcedeau vibrații de clopot, prelung glas de aramă care, după dispoziție, putea să înfioare, sau să dispună la visare. Pe o laură a casei (în față) se afla (se află și astăzi) un cerdac, larg cu stâlpi de lemn de stejar din care coboară o scară cu mai multe trepte pe care erau/ sunt așezate ghivece cu flori (mai ales mușcate) de toate felurile atent îngrijite de Mama Doca. În cerdac se află lada de zestre a familiei pe al cărei capac părintele Gheorghe a scris cu creion chimic: „Astăzi 27 aprilie 1950 s-a născut fiul meu Gheorghe.” Grădina traversată de drumul mocăniței spre Runc este plină de pomi fructiferi (meri, peri, nuci, pruni). În acest loc plin de apoteoza culorilor s-au strecurat poezia și visul într-un suflet pregătit poate pentru asta, darul de a vibra înaintea frumosului, făcându-le să ajungă, într-un târziu, la darul cititului și al scrisului, la darul poetic…
Nu o dată ne-am cuibărit la o masă dintr-o bibliotecă imaginară adâncindu-ne în liniștea lecturii respectând convenția, și ea tăcută, a tăcerii.

Este drept că l-am cunoscut mai târziu prin scrisul său, texte care mi se dezvăluiau în straturi succesive de sens adânc, de plinătate a frazei, a limbajului poetic de înaltă ținută nu numai ca idee, dar și ca stil. Dar cel mai mult mă leagă de Gheorghe Pârja pasiunea pe care o împărtășim pentru poezie. Și asta a însemnat enorm, pentru că încrederea cu care mi-a însoțit debutul în poezie a însemnat și recunoașterea de către mine a faptului că în activitatea mea de lucrător cu cuvântul, în relația mea cu textele literare sunt iubirea și neliniștea, deopotrivă, față de lume, de om, de cultură care își trage seva din poezie. Poezia scrisă și nescrisă a oamenilor, a frumuseții și a spaimei din noi.
Gheorghe PÂRJA, ajuns în această primăvară la o vârstă…, este o figură aproape singulară în buimaca noastră societate maramureșeană în care triumfă zi de zi impostura, vasta ignoranţă, intoleranţa, mitocănia lustruită, prostia fudulă şi, peste toate, noncaracterul ca una dintre cele mai nefericite trăsături ale specificului… național.
Intelectual rasat, Gheorghe Pârja fără ifose, fără paradă de erudiţie, recurgând cu parcimonie la aceasta și numai când contextul o impune la formația și experiența sa de ziarist și poet este mai întâi de toate un prieten de patimă sufletească, în lumea celor care se simt înfrățiți prin aceeași cuminecătură a Artei, a Poeziei.
Închei cu o memorabilă frază dintr-un articol al lui G. Călinescu despre N. Iorga: „Omul excepţional, expus privirilor tuturor, este ca pomul care, crescând, măreşte crestătura neînsemnată şi-i dă înfăţişare de plagă”. Procurorii literari de azi sau apostolii diverselor ideologii demolatoare de monumente și valori ar putea lua aminte!
Îți mulțumesc, prietene, pentru „aceste aduceri aminte.., aceste «odăi fără izvoare», pe care de un timp încolo, simți nevoia să le zăvorăști, de teamă să nu care cumva să intre în ele prea curând musafirul nepoftit.” și îți urez cu toată inima La mulți ani!

■ Echim VANCEA

* * *

Ce poți spune – în plus – despre un maramureșean veritabil, poet, publicist, care a marcat zeci de ani „mersul” cuvintelor pe drumul dinspre obârșie spre veșnicia nu doar a satului ci a vieții, pe care a trăit-o demn și fără complicații inutile? Prietenii lui Gheorghe Pârja, sus_semnați, au „divulgat” multe și frumoase amintiri, întâmplări, dedicații, sevențe totuși infime din bogata viață a sărbătoritului la 75 de ani.
Eu îl cunosc mai îndeaproape doar de câțiva ani și – mai ales – după participarea la câteva ediții ale „Serilor de poezie Nichita Stănescu de la Desești”, de când m-am încărcat cu energie pură din/ pe covorul verde al satului Poeților. M-au surprins plăcut discuțiile pe care le-am avut, prietenia deosebită pe care mi-a arătat-o și mi-o arată, generoasele abordări ale volumelor mele de poeme.
Extrem de deschis, de o politețe nedisimulată, originară, Gheorghe Pârja știe să-și arate prietenia, emaptia și să genereze… respect.
La mulți ani frumoși, mereu înverzitori în poezie, aducători de cât mai multe „seri” profunde, Domnule Gheorghe Pârja!

■ Ion MARIȘ

* * *

Gheorghe PÂRJA s-a născut în 02 mai (neoficial, dar real… 27 aprilie) 1950, în Deseşti – Maramureş.
Este poet și publicist. Absolvent al Liceului Pedagogic din Sighet și al Facultății de Ziaristică Bucureşti (1978). A fost o lungă perioadă redactor – șef al cotidianului „Graiul Maramureșului” Baia Mare, serie nouă. Debutul literar a fost girat de prozatorul Alexandru Ivasiuc în revista „Luceafărul” (1968). Debut editorial în volumul colectiv „Caietul debutanţilor” (Editura Albatros, București, 1977). A condus cenaclul „Alexandru Ivasiuc” din Sighet și a sprijinit Festivalul Internațional de Poezie de la Sighet; a inițiat Serile de Poezie de la Desești (1979).
A fost distins cu numeroase premii naționale și internaționale pentru poezie și publicistică: Premiul USR la Festivalul Internațional de Poezie (Sighet, 1979), Premiul revistei „Tribuna” (1986), Premiul Special Alexandru Odobescu al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1998); premiul „Nichita Stănescu” al Serilor de Poezie de la Desești (1999), Premiul pentru poezie Lviv – Ucraina (2010) etc.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România (1999) și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR). Președinte al Reprezentanței Maramureș a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj și vicepreședinte UZPR (2004), vicepreședinte al Convenției literare internaționale de la Lviv – Ucraina (2010).

Volume publicate: În numele tatălui, (versuri,1996); Sub podul lui Apollodor. Dialoguri cu Adam Puslojić despre Nichita Stănescu şi alţi poeţi din lume, (1998); Cartea din Valea Mătrăgunii, (versuri, 2000); Dialoguri în Centrul Europei, (vol. I, 2000 și vol. II, 2003); Portret de grup cu Laurenţiu Ulici, (co-autor, 2003); Poemele Ieronimei, (versuri, 2003); Preludia solodkovo haosi/Preludiu la dulcele haos (versuri, lb.ucraineană, trad. Ştefan Tcaciuc, 2004); Umbra noastră cuvântul – Serile de Poezie „Nichita Stănescu” de la Deseşti 1979-2003, (antologie de poezie, în colaborare cu Echim Vancea, 2003; Singurătatea sonoră, (versuri, antologie de autor, 2005), Dialoguri cu ferestre spre Nord (interviuri, 2005), Poeme din vremea lui Adam (2007), Călătoria îngerului prin Nord (2008), Vânzarea umbrei/ Árnyékvásár (versuri, antologie româno-maghiară, 2011), Livada cu prieteni și alte împrejurimi (eseuri, 2011), Lacrima sfinxului (versuri, 2014), Ochii Basarabiei (proză, 2018), Oglinzile Nordului (2019), Seniorul lemnului (proză, 2019), Scrierea cerului (versuri, 2020).

Prezent în volume colective: Anotimpul întrebărilor (1967), Nord statornic (1973), Popas în Hiperboreea (1980), Dor de lumină (1997), Un sfert de veac de poezie (1998), Antologia poeţilor ardeleni contemporani (antologie de Eugeniu Nistor şi Iulian Boldea, 2004), Dialoguri cu ferestre spre nord (2006), Punte între sentimente (antologie de poezie irakiano – română, 2012), Confluențe poetice (antologie de poezie kuweitiano – română, 2013), Punte între lumi și inimi (antologie de poezie arabo – română, 2017) etc.
Poemele i-au fost traduse în sârbă, ucraineană, engleză, arabă, maghiară, belarusă etc.

Foto: Ion Mariș