Actualitate Cultură

La Mulți Ani, Vasile Muste!

image_printPrinteaza

Poetul Vasile Muste s-a născut la 30 ianuarie 1956, Corueni, Maramureș. Este licenţiat în filozofie şi jurnalism. A fost corespondent al Studiourilor de Radio Cluj şi Galaxia; redactor al revistei literare “Litera Nordului”, al cotidanului „Clipa”, al revistei „Nord Magazin”, redactor şef al publicaţiilor „Tisa”, „Etc”, „Ţara Maramureșului” și “Marmaţia literară”.

Din anul 1997 este principalul organizator al Festivalului Internaţional de Poezie de la Sighetu Marmaţiei. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

A debutat în anul 1975 la Radio Cluj la emisiunea Unda pentru minte inimă şi literatură. A fost distinis cu numeroase premii naţionale la festivalurile: Lucian Blaga – Sebeş – Alba; George Coșbuc – Bistriţa; Moștenirea Văcăreștilor – Tîrgovişte; Afirmarea – Satu-Mare; Aron Cotruș – Mediaş; Porni Luceafărul – Botoşani; Poesis – Constanţa; Mihu Dragomir – Brăila; Zaharia Stancu – Teleorman; Cel mai frumos poem al meu – Bucureşti; Ion Minulescu – Slatina; Mihai Eminescu – Oraviţa; Festivalul de Poezie – Sighetu Marmaţiei, etc.

A reprezentat România la FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE POEZIE de la Olomouc, Cehia, 2003, Poetry without Borders (Poezia fără frontiere).

A publicat grupaje de poezie în România literară, Steaua, Tribuna, Astra, Ateneu, Orizont, Archeus, Hyperion, Cronica, Nord Literar, Art Panorama, Contemporanul, Floare de latinitate (Serbia), Balada (Germania), Literatur Und Kritik (Austria), Albanezul, Orte (Nr. 186), Elveţia, etc.,

A fost de asemenea publicat în diferite antologii: DOR DE LUMINĂ, Editura Ariadna, Baia Mare, 1997; PORTRET DE GRUP CU LAURENŢIU ULICI, Editura Dacia, Cluj, 2002; CUPOLĂ DE VEAC, Editura Macarie, Targovişte, 2003; HAIKU-ul DESCOPERIT, Editura Societăţii Scriitorilor Romani, Bucureşti, 2003; UMBRA NOASTRĂ CUVÂNTUL, Editura Echim, 2003, Sighetu Marmației, PE O COAJĂ DE VOCALĂ, Editura Macarie, 2003, Targovişte, SZABADULAS A GETTOBOL, Editura AB-ART, Slovacia, 2009, O ANTOLOGIE A POEZIEI MARAMURESENE, Editura Ethnologica, 2010, Baia Mare; CONEXIUNI, Editura Karuna, Bistriţa, 2010; CLAUZA POEZIEI CELEI MAI FAVORIZATE, Editura Limes 2010, CONEXIUNI, Bistriţa, 2015, DINCOLO DE VEŞNICIE, Amanda Edit Verlag, Tirana, Albania, 2015, etc.

Grupaje din poezia sa au fost traduse în engleză, germană, ucraineană, maghiară, cehă, italiană, slovacă, albaneza şi franceză.

A publicat volumele: ÎNSTELAREA FRIGULUI – Editura CYBELA, Baia Mare, 1997; CONSTELAŢIA COPILĂRIEI – Editura ODEON, Bucureşti, 1998; antologator al cărţii UN SFERT DE VEAC DE POEZIE, Editura Fundaţiei LUCEAFĂRUL, Bucureşti, 1998 (Antologie a Festivalului Internaţional de Poezie de la Sighetu Marmaţiei); CARTE DE VIZITĂ – Editura GRINTA, Cluj-Napoca, 2003; CORUIENI, Editura GRINTA, Cluj-Napoca, 2006, PROPRIETARUL DE DISTILERII, Editura GALAXIA GUTENBERG, Tg. Lăpuş, 2008; CONSTELAŢIA COPILĂRIEI, Ediţia a II-a, Editura GRINTA, Cluj-Napoca, 2009; ÎNSINGURAREA ÎNGERILOR, Editura GRINTA, Cluj-Napoca, 2010; COPILĂRIA şi SINGURĂTATEA, Editura DACIA, 2010, COPILĂRIA –IUBIREA – SINGURĂTATAEA, Editura TIPO MOLDOVA, Iaşi, 2011, CARTEA ÎMPĂCĂRII CU IARBA, Editura GRINTA, Cluj-Napoca, 2011, LUPTA CU MOLCUŢU (proză ultrascurtă), Editura GRINTA, Cluj-Napoca, 2012, CONSTELAŢIA COPILĂRIEI, Editura eLiteratura, Bucureşti, 2013, SFÎNTUL IZGONIT DIN CALENDARE, Editura eLiteratura, Bucureşti, 2013, LUPTA CU MOLCUŢU (Ediţie revizută şi adăugită), Editura GRINTA, 2014.

Volumele de poezie i-au fost traduse în cehă: “Constelația Copilariei” (traducere de Ladislav Cetcovsky) și în albaneză: „Copilăria Luminii” (antologie de autor, traducere de Baki Ymeri).

A coordonat cartea – album MARA – 40 de ani de existenţă, Editura Grinta, 2008; coordonator (împreună cu Felicia Iuga) al cărţii ION IUGA – BINECUVÂNTATA AMINTIRE, Editura GRINTA, 2012, Cluj-Napoca, GHEORGHE CHIVU- OPERA OMNIA, Editura GRINTA, 2013.

Au scris despre poezia sa: Gheorghe Grigurcu, Laurenţiu Ulici, Radu Ţuculescu, Adrian Popescu, A.I. Brumaru, Ion Stratan, Constantin Vişan, Ion Horea, Radu Săplăcan, Viorel Mureşan, Augustin Cozmuţa, etc.

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise