Actualitate Știri

Maramureșence în fotografii de epocă din colecțiile muzeului. Fond Nicolae Pipaș

image_printPrinteaza

Vă invităm vineri, 6 martie 2020, ora 13.00, la Muzeul Etnografic al Maramureșului, la vernisajul expoziției „Femeia – al cincilea anotimp. Maramureșence în fotografii de epocă din colecțiile muzeului. Fond Nicolae Pipaș”.

Femeia este prezentă în toate momentele majore ale existenţei, dar şi în obiceiurile de peste an şi face, totodată, legătura între toate etapele vieţii. Este mai ataşată de trecut, mai conservatoare şi mai bună păstrătoare a tradiţiei. Ea se implică în tot ceea ce înseamnă familie, viaţă casnică, în toate muncile delimitate de gospodărie şi casă şi în toate muncile cu caracter social. Femeia este stăpâna casei, a locului unde familia îşi petrece o bună parte din viaţă, unde îşi trăieşte bucuriile şi necazurile și tot ea este cea care luptă prin toate mijloacele pentru păstrarea armoniei şi echilibrului în familie.

Expoziția cuprinde fotografii vechi, datând de la începutul secolului al XX-lea, reprezentând femeia în diferite ipostaze: de la fată tânără, drușcă sau mireasă la ipostaza de mamă alături de copii, dar și portrete de femei în vârstă, toate subliniind faptul că femeia este și va fi centrul universului tradițional.

Astfel o regăsim în ipostaza de fată tânără. Viaţa fetei este mult mai restrictivă decât a băieţilor. În societatea tradițională nu-i este permis să întârzie seara, există reguli nescrise care sunt respectate de către comunitate și orice manifestare şi comportament care se abat de la aceste reguli, duc mult mai uşor la condamnarea acesteia decât a băiatului. De aceea, modul cum se îmbracă, cum vorbeşte, cum se poartă este în centrul atenţiei întregii comunităţi. Se pune mai mult accent pe comportamentul moral al fetei – pentru a nu face familia de ruşine.

O regăsim în ipostaza de fată aflată în pragul căsătoriei. Dacă bărbatul este cel care cere mâna fetei, fata este preocupată ca acest lucru să se întâmple, recurgând la o serie de practici de anticipaţie care au ca finalitate căsătoria: are grijă să nu măture gunoiul spre uşă, „pentru a nu-şi alunga peţitorii”, este mereu atentă ca atunci când cineva intră în casă să-i ofere un loc să şadă „ca să nu-i fugă peţitorii”.

O regăsim în ipostaza de mireasă. Toate secvenţele de ritual din cadrul ceremonialului de nuntă sunt dominate de prezenţa femeilor. Ele sunt actanţii principali: despărţirea miresei de părinţi, însoţită de iertăciune, dansul miresei, împletitul cununii, strigătura găinii, jocul miresei, „furatul” miresei, cântecul miresei – aruncarea „grâului” la intrarea mirilor în casă – ca rit de fertilitate şi fecunditate, „îmbălțuitul” miresei (înlocuirea cununii cu năframa de nevastă). Pe lângă faptul că mireasa este cea care stă în centrul atenției întregului ceremonial, alături de ea stau și alte personaje feminine, care au un rol esențial în buna desfășurare a ceremonialului. Ca actanţi principali se detaşează mireasa, mama, soacra care primeşte tinerii căsătoriţi în pragul uşii, domnişoarele de onoare, „socăciţele” care așteaptă mirii cu grâu pe care îl aruncă peste miri şi nuntaşi urându-le noroc. Tot ea este cea care se ocupă de pregătirea mâncării pentru nuntă, pregăteşte şi aduce găina miresei, care este răscumpărată de nănașă şi o împarte nuntaşilor.

O regăsim în ipostaza de mamă. Încă de la constituirea unei familii, femeia încearcă să păstreze familia unită, fiind preocupată de bunul mers al gospodăriei, dar şi de dorinţa ca bunul Dumnezeu să o binecuvânteze cu fii sau fiice care să le perpetueze neamul. După naștere, atât mama cât şi copilul, în timpul primelor zile, erau îngrijiţi de către actantul principal – moaşa (alt personaj feminin) – care oficia riturile de separare: secţionarea cordonului ombilical, prima baie rituală şi următoarele pe parcursul întregii săptămâni, primul înfăşat şi chiar şi ritul de dare a numelui şi de creştinare, adică riturile de agregare la societatea familială şi cea religioasă. Moaşa îşi avea locul ei bine stabilit, iar femeile „moşite” devin „nepoate”. Rolul moaşei în cadrul obiceiurilor de naştere era primordial. Prof. Mihai Pop ne spunea că „în viaţa tradiţională a satului, moşitul era o funcţie, o cinste obştească, nu o profesie în sensul de azi şi, ca atare, nu se remunera în bani”. Moaşa era „răsplătită” cu daruri „într-o zi anume”, fiind sărbătorită în aşa-zisul obicei „Adunarea nepoatelor”

Somnul copilului era vegheat de mamă cu cele mai mari precauţii. În leagănul copilului se punea sub pernă o cruciuliţă „să-l apere de rău” și de fiecare dată când o femeie intră în casa unde doarme copilul îi lasă la plecare „somnul şi ţâţa”.
Şi în ceremonialul de înmormântare femeile sunt cele care se implică, pregătind încă din timpul vieţii îmbrăcămintea de înmormântare, pregătirea în mod special a camerei în care va fi aşezat defunctul (acoperirea oglinzilor, aruncarea scaldei mortului într-un loc neumblat din cadrul gospodăriei), dar şi cele necesare pentru trecerea din vechea stare şi integrarea într-o stare nouă (lumânări, colaci, busuioc) pentru lumea de dincolo. Cântatul după mort este făcut tot de către femeile din casă, de către persoanele mai apropiate.

Femeia are un rol important și în buna desfășurare a obiceiurilor de peste an: în perioada duodicesimei, care reprezenta o perioadă de prag în societatea tradițională, femeile au recurs la o serie de practici magice, rituri care vizau existenţa şi destinul familiei (copii şi adulţi, soarta animalelor şi a gospodăriei în anul care vine). Se credea că toate aceste practici erau necesare, fiindcă forţele răului erau mai active în această perioadă decât în alte momente ale anului. Pentru a trece din vechiul an într-unul nou, femeia ştia ce e bine şi ce nu e bine să facă; în obiceiurile de primăvară și cele care însoțesc muncile agricole, femeile se implicau în diverse rituri de purificare a spaţiului din gospodărie şi din jurul acesteia, în speranţa unui an roditor şi în speranţa protejării familiei de toate relele.

Deci, iată că, pentru societatea tradițională, femeia era și este centrul universului tradițional, performer al practicilor magice.

Dr. Mirela BARZ
Muzeograf, șef secție etnografie Muzeul Maramureșan

oferta-wise

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Les photographies sont non seulement des témoignages, mais aussi des outils d’analyse sociologique. Cette exposition est donc un moyen de se plonger dans des temps où seuls les écrits, quelques films, la littérature et aussi les photos permettent une compréhension des modes de vie qui nous déterminent encore. Je souhaite un plein succès à cette exposition.

    Jean-Louis Chancerel

oferta-wise