Stau şi mă gândesc la ce înseamnă Maramureşul şi la ce ar trebui să se gândească un străin atunci când aude despre noi. Am avut, şi nu de puţine ori, surprize plăcute, constatând cu mândrie că mulţi ne cunosc şi atunci când vine vorba de Maramureş sunt mult mai bine informaţi decît omul de rând de la noi. Însă acest caz este un apanaj al excepţionalilor şi sunt recunoscător celor ce mi-au îndrumat destinul şi paşii întru a-i cunoaşte. Şi totuşi, ce avem noi, astăzi, de dat lumii? Să fie oare civilizaţia lemnului cea care ne caracterizează? Să fie oare bisericile noastre faimoase din lemn un specific local care îi oferă Maramureşului unicitatea întru expresie? Să fie piatra, în varianta ei preţioasă şi convertită în flori scoase cu trudă şi sacrificii din inima pământului darnic al Maramureşului? Să fie oare cerul albastru de Sighet? Să fie faimoasa ospitalitate împinsă până la limita renunţării la sine a gazdei şi convertită într-o încântare a oaspeţilor?
Cred că, mai întâi de toate, Maramureşul este o stare de spirit cu care lumea ar putea deveni mult mai bogată. În ritmuri lente de colinde, acompaniate de clopotele bisericilor ce ne reprezintă, împodobiţi cu aurul pământului nostru, păşind pe flori de mină în miros de castane coapte, cu cireş înflorit la urechi şi busuioc în păr, îmbrăcaţi în straiele noastre de sărbătoare, i-am putea da lumii starea de „acasă” pe care o are oricine vine, cu credinţă şi cu dragoste, în Maramureş. Astfel, albastrul cerului nostru ar putea completa paleta cromatică a Europei cu căldura şi lumina acestui atât-de-pretutindeni acasă, obiceiurile noastre ar putea întregi tabloul manifestărilor întru omenesc, reînnodând trecutul din muzeele lumii cu prezentul din lumea dacilor nesubjugaţi pentru care credinţa trece dincolo de vremelnicia fiinţei, iar Maramureşul să devină ceea ce, în fapt, este: poarta veşnic deschisă, ca şi sufletul oamenilor de aici, prin care lumea vine şi revine, acasă. Pentru că acasă înseamnă acolo unde îți e sufletul, iar noi, cu credinţă, cu dragoste şi cu frică de Dumnezeu, trebuie să intrăm şi să locuim întru lume.
Autor, Mihai Pătrașcu
sursă foto: Peter Lengyel
Adaugă comentariu