Actualitate Cultură Știri

In Memoriam Grigore Hotico (1929-2017)

image_printPrinteaza

A trecut azi (18 nov. 2017) la cele veșnice, la vârsta de 88 de ani, domnul Grigore Hotico (domiciliat la Baia Mare), unul dintre ultimii supraviețuitori ai „lotului Vișovan” primii deținuți politici anticomuniști din Maramureșul istoric.

Pentru ilustrarea biografiei sale, oferim cititorilor „Salut, Sighet!” un interviu oferit de domnia sa în urmă cu câțiva ani.

Tinerii să caute istoria adevărată a țării
-interviu cu domnul Grigore Hotico –

Stimate domnule Grigore Hotico, sunteți unul dintre ultimii supraviețuitori ai „Frăției de Cruce” din Sighetu Marmației, organizație cu activitate intensă în perioada 1946-1948. Care era atmosfera în Maramureș la ora aceea și ce v-a determinat să vă angajați în lupta anticomunistă?
În evenimentele din 1945, când s-a încercat anexarea Maramureșului la URSS, eu nu m-am implicat personal fiind încă foarte tânăr dar țin minte că la noi în sat la Ieud s-au dat lupte armate și primarul Roibu i-a dezarmat pe activiștii ucrainieni. Satul nostru a fost atunci centrul rezistenței românești și asta am plătit-o scump în anii următori când prigoana comunistă s-a dezlănțuit la noi mai mult decât în alte părți. După 1948 tot satul nostru Ieud va deveni și focarul principal al rezistenței greco-catolice din Maramureș, plătind cu ani grei de temniță mai mulți preoți, călugărițe și credincioși.

Ca elev la Liceul „Dragoș Vodă” din Sighet am văzut cum treptat se instala atmosfera comunistă. Ca să nu putem merge duminica la biserică ni se programau de multe ori activități culturale sau sportive. Eu nu realizam încă gravitatea situației dar vedeam că noul regim punea în funcții oameni de nimic, majoritatea de origine străină. Pătrășcanu, a cărui vizită la Sighet mi-o amintesc, avea un discurs mai naționalist, dar va plăti pentru asta mai târziu.

Împreună cu colegii mei Vasile Dunca și Ștefan Deac am intrat în „mănunchiul de prieteni”, o ramură a Grupului Legionar Maramureș, condus de profesorul nostru Aurel Vișovan. Am participat la întâlniri pe grupuri mai mici, dar n-am apucat să devin „frate de cruce” fiind mai puțin avansat în pregătire.

Când și în ce condiții ați fost arestat?
Am fost arestat pe 22 august 1948. Eram cu Ulici Petru într-un magazin din centrul Sighetului. Am fost luat și dus la Securitate. N-am fost bătut atunci. Am primit numai o palmă, dar ce palmă grea ! De ce? Fiindcă mi s-a găsit în buzunar o fotografie a unei mătuși din București. Securiștii credeau că era vreo colaboratoare secretă de – a noastră.

Un securist pe nume Toth a observat că aveam curea și șireturi la pantofi. Pur și simplu nu mi se ceruse să le predau. Pentru el era însă un pretext foarte bun. M-a pus să fac 100 de flotări în praful gros ce era pe jos, m-a înjurat…După ce am terminat m-a pus să fac iarăși până am picat grămadă. M-a lovit puternic cu cizma în șale. Și azi, după mai mult de 60 de ani, mai simt durerea în șale…La închisoarea din Sighet am stat o saptămână singur în celulă, apoi câte doi și din noiembrie ne-au pus împreună pe toți 18.

Eu am primit o condamnare de 2 ani și 6 luni. Cu ceilalți împreună am trecut pe la Jilava și am ajuns la Târgșor. Acolo eu am fost repartizat la bucătărie așa că timpul a trecut destul de ușor. Având o pedeapsa mai mică de executat pe mine nu m-au dus la Canal ci la Gherla în decembrie 1950. În aceeași situație cu mine erau Ionică Ilban și Petrică Ulici. N-am știut noi ce ne așteaptă la Gherla. Doar câteva luni, dar ce experiență groaznică…Am primit o bătaie sora cu moartea. Un alt ieudean închis la Gherla, Ioan Bizău, a declarat sub tortură că eu aș fi povestit la Târgșor că tatăl meu a știut despre activitatea mea anticomunistă și nu m-a denunțat. Pretextul era foarte bun ca să fiu bătut și să mi se ceară să recunosc. Nu puteam însă să recunosc această minciună fiindcă ar fi însemnat să-l bag și pe tata în pușcărie…
Am fost eliberat în aprilie 1951, dar viața mea va fi permanent marcată de consecințele anilor de închisoare…

După eliberarea din închisoare ați mai fost urmărit ?
Am făcut 3 ani de armată la muncă, apoi în 1956 m-am stabilit în Baia-Mare. Securitatea mă urmarea la serviciu și pe stradă.

În 1959 am fost luat noaptea și dus la Securitate. Mi-au pus reflectorul puternic în ochi. Îmi lăsasem soția acasă singură. Era însărcinată și mă gândeam că n-o să mai apuc să-mi văd copilul. După câteva ore care mi s-au părut o veșnicie, a venit un securist, mi-a tras câteva palme…am început să lăcrimez… Ofițerul Bob m-a întrebat ” „Ce faci dacă te contactează cineva ca să aruncați în aer Combinatul Chimic? ” Am calculat rapid că o asemenea persoană nu putea fi decât trimisă de ei așa că am răspuns prompt: ” Vin și vă spun” . Ceea ce s-a întâmplat în acea noapte de groază n-am spus nimănui. Soției i-am spus o minciună. De-abia după Revoluție a aflat adevărul…

Veți împlini anul acesta frumoasa vârstă de 85 de ani. Ce îndemn dați tinerilor de azi?

Să caute istoria adevărată a țării. Altfel nu se poate pune o bază solidă pentru viitor.
Vă mulțumesc.

A consemnat preot prof. Marius Vișovan

oferta-wise

3 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Din „lotul Visovan ” mai sunt in viata domnii : Nistor Man (Tg Mures), Ioan Ilban si Petru codrea (Sighet) , Ioan Dunca ( Viseu de Sus)

  • Istorie!
    Incet, incet se sterg din viata si ultimele pagini de istorie autentica din Maramuresul de altadata! Ne raman marturie inscrisurile date de primii impatimiti de libertate! Ne raman, ca sa ne aducem aminte, de rãul comunismului care a incercat sa distruga „mugurii” libertatii ce cresteau in manunchiul de flori al grupului Visovan! Pe vremuri triste, tinerii de caracter nu erau deacord cu „hida” rosie ce incerca sa le cuprinda gandirea libera, s-au unit pentru a fi mai puternici si glasul lor sa se auda mai tare pe aceste plaiuri maramuresene in care, oameni cu frică de Dumnezeu, s-au pus de-a curmezisul propagandei comunisto-sovietice si pentru asta au platit scump! Unul dintre tinerii neinfricati, care au infundat inchisorile „rosii” a fost si regretatul Grigore Hotico! Astazi ne-a parasit, astazi este zi de doliu intre cei care au scris primele pagini de istorie in lupta anticomunista, tanar care in anii imediat de dupa razboi, sfarsitul anilor 40′ si inceputul anilor 50’a facut martiriu pentru dreptul la libertate! Si-a pierdut tineretea in batai si chinuri prin beciurile securitatii, s-a incercat sa îi franga idealurile de libertate, si pentru ele a fost aspru pedepsi. tA indurat mai mult decat poate duce omul si asta pentru ca s-a intarit cu puterea curajului de a lupta impotriva stapanirii comuniste, fiind constient ca nu duce la bine! Am putea spune ca in anii care au trecut, buchetul florilor doritoare de aer liber, s-a tot subtiat, au mai ramas cateva, sunt inca vii in glastra istoriei, sunt marturii ale suferintelor indurate pentru ca noi flori sa rasara din pamanturi libere! Unii au platit cu viata, altii doar cu privatiuni in tinerete si mai tarziu au suportat teroarea securista, dar mereu au stat pavaza idealurilor, au sperat ca libertatea de dincolo de ocean va veni si la noi! Prin asta au trait si intr-un timp s-au bucurat de venirea ei, s-au bucurat doar putini dintre ei, „buruienile” securitatii le-au napadit pe cei mai multi! Astazi s-a dus dintre noi una din ultimile flori din „manunchiul” Visovan, ne-a parasit pentru totdeauna, dar au ramas vii marturiile lui, au ramas vii idealurile sale pentru care si-a jertfit tineretea! Sa ne gandim la dansul si la ce a reprezentat, sa ridicam o rugaciune in memoria sa, sa-i dorim odihna vesnica, odihna linistita dupa ce a indurat atata zbucium si privatiuni de libertate! Va ramane in memoria noastra, va ramane ca darz luptator pentru libertate!

oferta-wise