Actualitate Cultură

In memoriam Hédi FRIED (15.06.1924 – 20.11.2022)

image_printPrinteaza

Hédi FRIED, psiholog și scriitor, supraviețuitoare a Holocaustului, s-a născut la 15 iunie 1924 în Sighet (în familia Smuck, întreprinzători locali), fiind cea mai mare dintre cele două surori ale familiei.

În luna mai a anului 1944 Hédi Fried a fost deportată, împreună cu familia sa și cu alți evrei din Sighet, de către autoritățile maghiare din nord-vestul Transilvaniei, în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Părinții și rudele ei au murit acolo. A fost transferată apoi în lagărul de muncă forțată de la Bergen-Belsen, de unde a fost eliberată în aprilie 1945 și, cu ajutorul Crucii Roșii, s-a stabilit în Suedia, unde a ajuns în iulie 1945. În iunie 1948 se căsătorește cu Michael Fried, un supraviețuitor și el al Holocaustului – tot din Sighet – și au trei copii.

În iunie 1957 își ia licența (BA) în Psihologie și Pedagogie la Universitatea din Stockholm.
Hédi Fried a lucrat în Suedia ca psiholog și a participat la „educarea tinerelor generații, promovând toleranța și înțelegerea între oameni”.

A publicat cinci cărți cu conținut autobiografic, care au fost traduse în peste 20 de limbi. Patru cărți au fost traduse în limba română: „Frânturi dintr-o viață. Drumul la și de la Auschwitz” (publicată în limba suedeză în anul 1992), „Întoarcere la viață” (publicată în lb. suedeză în anul 1995), „A treia viață” (publicată în lb. suedeză în anul 2002), „Pendulul Vieții – Fragmente, experiențe, reflecții – Date istorice și îndrumător pentru profesori” (publicată în lb. suedeză în anul 2003).

Frågor jag fått om Förintelsen (2017, Suedia) – „Întrebări pe care le-am primit despre Holocaust” n-a fost încă tradusă în limba română.
Hédi Fried a fost distinsă cu medalia Illis Cvorum (1998) și a fost numită Europeanul Anului în 1999 iar în anul 2000 a primit Natur & Kulturs Kulturpris, un premiu cultural pentru opera ei literară.

În 2015 a fost distinsă cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, în 2016 cu Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania, clasa I, iar în anul 2018 a fost numită Eroul Anului, printr-un vot exprimat de cititorii revistei Magazin M.
În decembrie 2017 i s-a acordat Premiul Olof Palme pentru „eforturile neobosite de apărare a egalității în drepturi a tuturor oamenilor, precum și pentru munca de o viață de a face cunoscute atrocitățile produse de nazism și rasism, violență și prejudecăți”.

Hédi Fried a efectuat două vizite la Sighet, în anii 2010 și 2011 (consemnate la vremea respectivă de regretatul jurnalist Ioan J. Popescu). În luna mai 2011 a fost invitata de onoare a Clubului Rotary Sighet, unde i s-a înmânat o Diplomă de Excelență pentru activitatea excepțională în slujba păcii și a toleranței.
În august 2021 Hédi Fried a primit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Sighet.

Cunoscuta scriitoare Hédi Fried s-a stins din viață azi, 20 noiembrie 2022.
Dumnezeu să o odihnească în pace!

Salut, Sighet!

oferta-wise

2 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată.

oferta-wise