Un luptător anticomunist maramureșean pe care am avut ocazia și onoarea să-l cunosc personal, dar despre care am puține informații relevante (și de aceea nu l-am evocat direct în lucrările mele anterioare ) este Mihai Pop (numele de familie la naștere Kokenejdi, schimbat în Pop) din Sighetu Marmației. Ne facem însă o datorie de conștiință de a-l menține viu nu doar în inimile noastre ci și în orizontul opiniei publice, prin prezentarea datelor de care dispunem.
Născut la Biserica Albă (sat românesc din dreapta Tisei, peste apă de la Cămara ) în 1923, absolvent de Politehnică, membru în Grupul de rezistență anticomunistă condus de Aurel Vișovan, va scăpa de arestarea din august 1948 și va reuși să se ascundă o perioadă destul de lungă. Este arestat totuși în 1953 și va trece prin închisorile Sighet, Jilava, Gherla, Timișoara, Oradea, eliberat în 1956.
După eliberare se va stabili la Cluj unde va lucra ca inginer, va studia teologia în clandestinitate și va fi hirotonit preot greco-catolic de către episcopul Iuliu Hirțea de la Oradea. După 1989 va înființa asociația „Uniunea Creștină” care va promova anumite proiecte spirituale pentru tineret în colaborare cu ordine religioase din Italia. Trece la cele veșnice în 1995.
Veșnica odihnă și memoria binecuvântată!
Preot prof. Marius Vișovan
Familia noastra, Barcan Dumitru a Maranului, il cunoaste indeajuns pe ing. Pop Mihai. In data de 8 septembrie 1948 a fost trimis la noi de catre invatatorul Iuga Gheorghe, fratele mamei, pentru 2-3 zile, spunand ca era urmarit de securitate pentru motive religioase. Tata, mai ales, spunea sa-l ducem atunci seara inapoi, insa l-a ingaduit pentru scurta perioada. In comuna se faceau arestari si era o teroare pentru cei ce nu acceptau schimbare cultului gr. catolic. Pana atunci nu l-a cunoscut nimeni din familie. Eu am plecat in aceeasi saptamana la liceu la Sighet, convins ca si el va pleca repede de la noi.
Musafirul a tot amanat plecarea, cu toata insistenta alor mei de a se duce si, in cele din urma, ne-a parasit abia in 15 august 1951, deci dupa trei ani o luna si o saptamana. Denuntarea lui catre securitate era exclusa, aceasta problema nici nu se punea si a stat ascuns la noi tot in amanare, fiind de aceeasi parte a „baricadei” cu el, tot pe motive religioase. S-au lasat toate in voia destinului, in paza Domnului.
Dupa putin timp a luat legatura cu preotul gr. catolic, Trif Vasile, pentru cele spiritauale, fiind aproape vecin cu noi. Mergea seara la dumnealui sau venea preotul la noi de 2-3 ori pe saptamana. Avea o preocupare religioasa deosebita si probabil si aceasta a facut pe toti ai casei sa-l tolereze atata timp. In camera lui era pamant pe jos si si-a facut langa fundatie o groapa in care intra in 1-2 minute. Era foarte bine mascata, se putea observa decuparea ei doar de aproape, taietura de lama!
La intai aprilie 1949, in miez de noate, securitatea a descins la noi, l-au cautat peste tot dar nu l-au gasit. Inteligenta, logica si spiritul de observatie reduse! Era numai mama, sora si un frate mai mic acasa, tata fiind plecat cu fratele si cativa tineri pentru incorporare la Sighet, cu caruta. Mama le-a spus ca cel ce a trecut „in vizita” pe la noi a plecat mult inainte de a-l cauta.
Preotul i-a imprumutat carti de teologie, spunand ca se va face preot gr. catolic in clandestinitate. Inginerul cand s-a ascuns a uitat o carte de teologie pe masa, cu numele preotului pe ea si au trecut repede pe la preot, unde ii astepta o „prada” mult mai bogata. Casa preotului „dizident” era supraveghiata si stiau ce au acolo. Inginerul a fost vazut de trei femei in casa la noi si probabil ii cunostea si iesirile lui nocturne.
Actiunea s-a facut in intunecimea miezului de noapte si a ramas secreta pentru ceilalti. Mai tarziu din Dosarele mele de la CNSAS, am aflat ca atunci erau in casa la preot trei studenti. Doi au sarit pe geam doar cu arma in mana: militienii lasati de paza afara au tras stramb dupa ei ori n-au vrut sa-i impuste! L-au prins pe al treilea in bucatarie si a fost cumplit chinuit. Erau studenti fugari organizati cu elevi si tarani si securitatea se lupta sa-i captureze pe toti. In Salistea de Sus erau organizati taranistii, ceea ce explica prezenta lor acolo.
Din aceea zi am intrat si eu cu tata in vizorul securitatii si am fost urmariti din intai aprilie 1949 pana in 17 octombrie 1951, cand ne-am prezentat la securitate, inginerul fiind plecat de la noi. Eu am fugit de la liceu sub ochii securitatii. Iarna veneam si noi acasa in protectia aceluias adapost largit iar vara mergeam pe dealuri la lucru. Nu prea ieseau securistii pe dealuri, pe unde isi duceau zilele un grup de partizani si le era teama mai ales de pusca cu luneta a lui Pasca Gheorghe. Nici nu-si puteau inchipui ca am avea indrazneala sa stam ascunsi chiar in casa si urmareau ai casei pe drumurile lor.
La Seuritate tata a fost eliberat, conditionat de a inta in colectiv, o lupta prioritara atunci si a acceptat, iar eu am facut detentie fara condamnare 29 de luni, pentru ca am refuzat sa colaborez cu ei pentru a-l prinde pe Pasca!
A fost o perioada deosebit de grea, cu multe riscuri, cu securitatea dupa noi, pentru musafir totul fiind gratuit, atunci si mai apoi, efortul fiind pentru a salva oameni si nu comercial, care ar fi reprezentat o murdarie aruncata peste atata noblete, onestite si necompromis comportamental.
Plecarea inginerului de la noi a fost fortuita; fratele mai mic avea 9 ani si nu a mers inca la scoala. Nu-l puteam trimite, el vazand zilnic pe inginer.
Mai multe detalii si peripetii sunt trecute in cartea memorialista publicata: „Adolescenta si Tinerete Frante„
Va multumim , domnule profesor Barcan, pentru completarile esentiale. Le asteptam !
Da, a fost foarte activ în lupta pentru BRU în primul parlament al țării, împreună cu un avocat din Cluj al cărui nume nu mi-l amintesc. Călineștenii îi sunt recunoscători pentru că el a dus primii copii în Franța și Italia. Odihnă veșnică, părinte !
A fost din neamul Pop (Paap) de Kykynyes, români înnobilați prin secolul XV pe moșia Kykynies, de peste Tisa, din vechiul Maramureș. În războiul Curuților Racoți un Kykynyesdy a fost printre colaboratorii săi cei mai apropiați. Din Kykynyes s-a stabilit în Biserica Albă o familie Kykynyesdy (sau poate mai multe ) întemeietoarea unui neam puternic, care a dat o serie de preoți greco-catolici și înalți funcționari cu descendenți până în zilele noastre. Unul dintre ei (străbunicul lui Mihai Pop și al meu)a fost primar în Biserica Albă foarte mulți ani pe la jumătatea secolului XIX. Din același neam a fost și profesorul și preotul Mihail Kokenyesdi, ajuns la finele secolului XIX vicar greco-catolic al Maramureșului. Kokynyes este numele unguresc al arbustului care face fructele pe care noi le numim „porumbrele” sau „porumbele”. După stabilirea graniței pe Tisa, cei mai mulți din neamul Kykynyesdy, rămași în România și-au (re)luat numele Pop. Inginerul Mihai Pop, pe care l-am cunoscut bine, a fost verișor primar cu mama mea, născută în Biserica Albă, strănepoată a „bdirăului” (primarului) Kykynyesdy.