Mentalitatea românească… Bat-o vina! Din nefericire, ne caracterizează. Dar, din fericire, nu ne caracterizează pe toţi această „parte întunecată″ a ei, despre care vreau să fac un comentariu în rândurile următoare.
Un personaj din fotbalul românesc, atât de dezvoltat în ifose şi atât de sărac în victorii internaţionale (spre marea noastră dezamăgire de nivel naţional), zicea mai deunăzi, văzându-l pe Lionel Messi stând pe jos în spatele coechipierilor lui care făceau zidul obligatoriu pentru ca PSG să nu primească gol de la echipa adversă, ceva ce nu putea să mă lase indiferent. Meciul s-a disputat într-un eşalon fotbalistic unde noi nu avem ce căuta. Pentru cine are răbdare să citească tot, o poate face aici: https://www.gsp.ro/international/liga-campionilor/mm-stoica-reactie-fara-perdea-la-adresa-lui-messi-dupa-imaginile-din-psg-manchester-city-642942.html
Pentru cine n-are răbdare să citească tot articolul din gsp.ro, reproduc eu un fragment : „…l-am văzut umilindu-se cu nasul în jambierii noilor colegi, în spatele zidului. Pentru mine a fost cel mai mare. Acum e nr. 30″.
Adică Messi, a plecat din pozitia de „împărat″ la Barcelona şi s-a dus la Paris Saint Germain, pe post de „om al muncii″. Nu mai e nr . 10, acum are pe tricou nr 30! Ce „degradare″, domnilor… Să treci de la 10 la 30… şi să mai stai şi pe iarbă, văzând în faţa ta doar jambierii (???) coechipierilor!
Cum s-o iau mai întâi ? Că se spune <>? Sau că acum Lionel Messi a dovedit tuturor admiratorilor şi contestatarilor că-i un mare fotbalist mondial şi un uriaş locuitor al planetei?
La noi, oricare fotbalistişor / într-un picior, dacă trece de juniorat şi joacă în Liga „N″, deja se gândeşte la bani, la ce maşină să-şi cumpere ca să-l admire toată suflarea localităţii unde s-a născut şi unde îi vine cam greu să mai revină din când în când, pentru o zi-două. Posibil să aibă o fărâmă de talent şi să ajungă la echipe mai bune, cotate internaţional. Aceste cazuri rarisime ne bucură pe toţi, mai ales în cazul în care prin străinătate românul nostru face treabă bună. Şi atunci patriotismul nostru creşte vertiginos.
Fotbalistul român se gândeşte să aibă bani ca să achiziţioneze maşini şi femei tunate. E o cotă a existenţei inaccesibilă altor practicanţi de sport. De la juniorul care ar juca oriunde, la fotbalistul matur care joacă după cum i se promit mai mulţi bani. Nici pe teren nu poate fi tratat oricum… E doar „renumitul″ X, de la echipa Y! El trebuie să primească cele mai convenabile pase! Lui i se atribuie victoria echipei!
Cum să aibă el un tricou cu nr. 30, după ce a avut unul care atestă „valoarea incontestabilă″ , adică 10 ? Cum să stea el pe jos, împiedicând astfel ca adversarului să-i vină ideea de a şuta pe jos la loviturile libere?
Lionel Messi a putut să stea pe iarbă, n-a făcut un caz de orgoliu din atribuirea altui număr pe tricou. El, la valoarea şi talentul lui, ştie să fie un om al echipei.
Dacă un om important al angrenajului fotbalistic autohton are un asemenea comentariu, mă poate duce gândul la mentalitatea multora dintre noi, care, din momentul ce ajung şefuleţi pe undeva sau dau de bani, deja au aere de superioritate. Cum să te umileşti muncind cinstit? Ar zice unii. Se pot câştiga bani mulţi şi prin alte metode.
Munca de jos a devenit (pentru unii, subliniez acest lucru!) o ruşine pe meleagurile noastre. Înveţi ca să ajungi şef! Cum să fie odrasla mamei sau odorul tatălui muncitor, în timp ce al vecinilor să fie inginer?
Messi s-a dus la Paris cu mentalitatea că pe terenul de fotbal se munceşte. Nu contează cum te cheamă şi câţi bani ai.
Vedeţi dumneavoastră vreun fotbalist român de talie internaţională, uitându-se în timpul meciului printre „jambierii″ coechipierilor la jucătorul advers care, şutând, îl poate nimeri chiar pe el?
Horia Picu
Adaugă comentariu