D’ALE NOASTRE…
BAR
– O duplașă (egy dupla) de kevert!
– Mn’ie una de „33”!
DE LA SALINĂ
„…era rece de numa’-numa’, da’ bai mai n-am avut, nici n-am răcit, tu!”
SUPERMARKET
* „As’ară o întrebat un client de ce-s tăt’e bananele vineți?” „Pline?!” „Vineți, tu!”
* „Alo! …D-apoi nu-i bai, că până la Crăciun ai vrieme!”
* „Alo! …Da’ mâin’i diminea’, zii?”
DE TOAMNĂ
* Dimineață. Roșul florii la intensitate maximă – cum se adună, în ea, de frig.
* Pe corso-ul sighetean, inși singuri se înclină unul spre altul, fără cuvinte.
* Pe terasa unui local, chelnerița aranjează scaunele pentru clienții de astă-vară.
* Soare. Cum umblă prin păpădii, fluturii devin galbeni.
* Toamna în aur – într-o grădină, se țin drept: roze în veștejire, boboci înflorind.
NIȘTE „CAPTURI”…
Un hotenar de seamă, V.T., finanțist pasionat de istoria locului, mi-a trimis niște amintiri de Maramureș:
* Trecând pe lângă o parcelă proaspăt cosită, dar cu mari porțiuni de iarbă netăiată bine, un consătean exclamă: „Bătrâni cai o păscut pe aici!”
* Mama către copilul neastâmpărat: „Te-oi omorî și te-oi face de-a doilea!” La care, fratele mai ascultător; „D-apoi să nu îl mai faci?”
* Un spectator la un meci, către colegul său care tocmai plecase după semințe: „Uită-te bine unde suntem, că tu cum ai fost slab la geografie nu n’i-i afla!”
* Pe vremea încercărilor de colectivizare, un țăran amenință domnii să plece din sat, că dacă nu, o să-i taie cu securea.
– Ai grijă, că dacă faci asta o să te bage în temniță! – îi spune un consătean.
– D-apoi, pântru oameni îi temnița, nu pântru câni!
* La ocazie: „Mă poți duce cu mașina, că ți-oi plăti benzina?” „Am o canistră plină!” „Noa, apoi urcă pe canistră și du-te!
* O femeie se plânge prietenei sale că soțul o acuză de infidelitate. „Ți-am spus că și tu ești de vină! Pă mine nu m-o văzut dezbrăcată numa’ moașa și popa la botez!”
* Socru’ către nora care stătea cam de mult în povești peste gard: „Da’ să-ți aduc un scaun?”
Summa cum laude plagiarissime (i.e. cum fraude)
În mod frecvent se folosește titlul de doctor la profesorii universitari, deși, în mod obișnuit, nu poți ajunge la gradul universitar suprem fără să ai doctoratul. Mai ales că, la noi, o astfel de declinare superfluă a titlului doctoral amintește de proliferarea competițiilor de fabricat și susținut diplomele în cauză. Competitorii nu au timp de doctorate („au tot timpul din lume să nu aibă niciodată timp”) și nici voința de a nu-și trage un titlu atât de onorabil și profitabil. Pentru a-i distinge de doctorii autentici, propun să li se acorde și titlul de „Plg”, cu majusculă, alături de cel de „dr.”. În rest, să primească calificativele binecunoscute: Summa cum laude, Magna cum laude, Cum laude, după gradul de subtilitate (șmecheritate) și cantitatea furată cu totul (tale quale). Cu calificativul suprem să fie firitisiți cei care plagiază mai ocoș, mai sofisticat, iar ultimul să fie acordat celor care nici să fure ca lumea nu știu.
Marin SLUJERU
Adaugă comentariu