Pe drumul dinspre centru ce duce la Carrefour
Se vede o alee ce seamănă c-un șnur,
Un șnur ce se întinde perfect spre sfânta poartă
De la o fortăreață ce-ascunde o lume… moartă.
E-un drum ce duce-n raiuri pe urme de asfalt,
Se-oprește dintr-o dată, că ceru-i prea înalt,
Și scânduri din lemn trainic barează muritorii,
Să nu conturbe plebea cetatea cu orgolii.
Mulțimea să se-nchine pe drumul lin, pavat,
Să cânte coruri sfinte: minunea s-a-ntâmplat!
Un drum născut din daruri lumești, prin umilință
Ne va deschide poarta spre marea pocăință?!
Așa porniră toate în țara noastră sfântă,
Se fac minuni din drumuri, conducători se-avântă
Să ne convingă-n forță că bunele intenții
Se nasc din duh politic, când nu avem pretenții.
Să fi vrut oare Domnul un drum neterminat
Ce poate fi modelul pentru un fel de… blat?
Sau poate urbea noastră făcută-i pe jumate,
Cu bune și cu rele, grotesc amestecate!
Ars Publica
Adaugă comentariu