E vremea vacanțelor, a pozelor albastre și însorite postate din plin pe facebook, instagram și mai știu eu câte rețele sau pagini virtuale. Sunt vacanțele trăite real dar și virtual, cu telefonul la îndemână, de parcă reacțiile primite ar valida calitatea sejurului. Farfurii din care rânjesc pești cu ochi sticloși, caracatițe și rapane, deserturi aranjate fantezist, ochelari de soare lăsați neglijent într-un colț al pozei, stânci albe ieșind dintr-o mare turcoaz, ireală pentru cel care muncește de o viață pământul într-un sat de pe Valea Izei și care nu înțelege de ce alții umblă aiurea, pe la străini, în loc să aibă grijă de ce este al lor. Plajele întinse, pustii sau colorate de nenumărate umbrele de soare, lichidul verzui sau portocaliu dintr-un pahar aburit unde parcă poți să auzi sunetul pe care îl scot cuburile de gheață atunci când se lovesc unele de altele, pozele Iola, cum le numește un prieten, adică io la mare, io pe un cal pe drumuri de munte, io la Tour Eiffel, ca o dovadă, am fost acolo, jur, să mor io dacă mint. Concediul ideal, cosmetizat pe ici pe colo, povestit, arătat, bifat. Nu intru în detalii gen Mamaia sau Vama Veche versus Antalya ori Egipt ori Turcia. Hai să lăsăm așa partea asta.
Altceva vreau să spun. Să vorbim puțin despre partea ascunsă a vacanțelor. Dark side of the moon. Dincolo de poze. Dincolo de virtual. Realul. Gogoașa mâncată pe plajă, înmuiată într-o cafea dulce care poate e mai bună ca mic dejunul repetitiv de la un hotel mediocru. Coada la șaormerie. Copilul care nu mai are răbdare. Soarele. Loțiunile de plajă cu care nimeni nu vrea să se dea, doar dacă îl dă cineva. Nota de plată de la cină. Oboseala de la 5 dimineața când te trezești ca să vezi răsăritul. Hainele murdare pe care le îndeși în bagaje. Și totuși, și astea fac parte din vacanță, din realul și farmecul ei. Nu le poți surprinde în poze dar cu câtă nostalgie te gândești la nisipul prea fierbinte care îți ardea tălpile, la cabina de duș mult prea mică de la hotel sau la ploaia care a venit de nicăieri și te-a udat până la piele într-o seară cu nuanțe de portocaliu. Cât de mult contează cu cine ai fost, ce ați vorbit când nu aveați ce vorbi, cum te-ai așezat pe o terasă și ai comandat din meniu fără să te uiți în dreapta la prețuri, cum ți-a zâmbit chelnerul sau cum ai zâmbit tu orizontului.
De fapt, toate lucrurile care contează cu adevărat nu sunt surprinse de nicio poză, de pe nicio rețea de socializare, niciuna nu îți poate transmite esența, e doar o imagine frumoasă și nimic mai mult, de obicei analizată, refăcută, retrasată, pe care o promovăm pentru că ne face viața mai simpatică. Și, în fond, fiecare știe cât de mult s-a apropiat vacanța lui de ceea ce dorea să fie, în ce măsură i-a reușit evadarea pe care a planificat-o și care îi va da chef de muncă pentru încă un an sau cel puțin până la următoarea vacanță. Până atunci rămân emoțiile, bucuriile și de ce nu pozele, postate în lumea virtuală a prietenilor conștiincioși care dau like.
Crina Voinaghi
Adaugă comentariu