Proteste, întemnițări și ucideri. Îndată după câștigarea alegrilor din 1946, democrații-comuniști au și demarat acțiunile, în forță, pentru transformările socialiste din economie, având drept sfătuitori „pricepuți” consilierii sovietici (cine nu-și aduce aminte de renumitul Vasanski, de o viclenie și obrăznicie rare?!) și, ca pavăză, Armata Roșie, de „eliberare” (de „ocupație”). Au urmat deîndată arestarea elitelor țării, din toate domeniile, victime fiind și episcopii greco-catolici, mulțime de preoți și chiar credincioși potrivnici. Locația a fost închisoarea din Sighet și altele.
Trei fugari ai comunei Săliștea de Sus s-au desprins mai repede în luptă, cu arma în mână. Ei au rezistat mai mult, fiind declarați cu acest statut de partizani și umblau mai mult pe dealuri și prin păduri. Primul a fost luat în vizor Vlad Gheorghe a Împăratului, de la început, el fiind acela care a fugit după hoțul care a furat urna la alegeri, hoț care după aceea a devenit primar, pușcăriaș de drept comun, informator, apoi securist și a decedat timpuriu. Următorul a fost Pașca Gheorghe, un renumit și neînfricat vânător, prin care se realiza mereu verdictul: punct ochit, punct lovit. A fost și el luat repede în evidență, mai ales pentru arma sa cu luneta, primită cadou de la nemți, la o vânătoare de urși. Nu concepeau notabilitățile, securitatea, pe un civil având armă cu lunetă și cu așa mare precizie. A fost somat să predea arma și a refuzat: „e o donație, premiul meu de vânător, pentru precizie și curaj”. Odată, i s-a întins o capcană și n-a lipsit mult pentru a fi întemnițat. Al treilea, Iuga Dumitru a Anuței, cu care eram puțin și neamuri, a avut ceva scandal cu secretarul PCR comunal, brigadier silvic și i-a bombardat geamurile casei cu pietre, într-o noapte; era o figură mai iute, explozivă; i-a ramas numai calea codrului și lui. S-au reunit cei trei și se supravegheau și păzeau reciproc. Au pus informatori pe urmele lor, dar ieșeau mereu din încercuire, din ambuscade, fără a răni sau ucide vreun urmăritor. Pașca era mai ales salvatorul, el cunoscând toate plaiurile, ascunzișurile, camuflajele. Oamenii îi ajutau cu alimente și, uneori, mai ferit, coborau și ei prin zonele comunelor. Căutau mai ales pe cei mai aprigi în construcția socialismului, exagerați și făceau cu ei multe exerciții fizice, dure. La despărțire le spunea: „să fiți de omenie, mai blânzi, pentru că altfel, când mai venim, o să vă „aruncați” singuri pe jos, fără a vă mai spune noi. Dar, cum se spune, cu ulciorul nu megi de multe ori la apă.
Primul care a căzut, a fost un frate a lui Pașca Gheorghe, Pașca Dumitru, luptător cu arma în mână, fiind împușcat timpuriu într-o casă la Dragomirești, pe Izvor, pe Baicu. După mai mult timp, a fost împușcat Iuga Dumitru, pe la Bruteni, unde locuiau câteva familii pe un deal, la marginea comunei. În ambele cazuri a fost turnătorie. Pe Vlad Gheorghe a Împăratului l-au executat fără somație, pe lângă Romului, unde se spune că era cioban la oi. Cum se obișnuia, cadavrele nu le-au fost date familiilor, unele nici nu se știe pe unde le-au dus. Se manifestă cunoscutul „respect” al torționarilor față de morți, față de om, față de viață însăși. Pașca a rămas singur, dar era greu să-l găsească, cu tot sistemul amplu de informatori, miliție, securitate. Până la urmă l-au localizat într-un bungalov, pe dealul Cotogeri și l-au încercuit mulțime de milițieni și securiști, locali și de prin alte raioane; se credea un succes de răsunet prinderea lui. L-au somat să se predea, că nu are scăpare. Dar el era pregătit de mult pentru o întâlnire. Grota era lungă, cu două intrări-ieșiri. Pentru prima dată s-a decis să-i pedepsească, până atunci, de ani de zile, a tot fugit din fața lor. Avea vedere spre afară și prin deschideri mici în stâncă, invizibile din exterior; a tras de 4 ori, selectiv: s-au rostogolit spre grota șeful securității Tg. Lăpuș, adjunctul miliției rationale Vișeu și 2 subofițeri, unul după altul, repede. Era cu el o fată, a Porumbului, care se spune că a fost trimisă să-l umărească, dar au rămas împreună. Avea un copil, altul pe drum și suficiente provizii înăuntru: carne conservată, brânză ș.a. În timp ce fata mai trăgea fără țintă, Pașca a ieșit de acolo pe cealaltă deschidere, a aruncat ceva grenade fumigene, a tras câteva rafale și s-a dus. Urmăritorii au mai tras și ei în acel vacarm, poate s-au și împușcat unii pe altii, apoi, cu câteva căruțe și-au adunat morții și răniții și au coborât de pe unde nu trebuia să le fie locul și umbletul. L-au depistat după câtva timp într-o altă grotă, cu un dezertor-informator, pe care l-a executat chiar el, apoi canonada de armament greu l-a răpus și desfigurat, în februarie 1956, tot pe la Romuli. Am auzit de uciderea lui pe tren, prin Salva, eu fiind în drum spre Cluj, la Facultate, din vacanța de după prima sesiune din an. A fost recunoscut de fosta lui soție, după urmele lăsate de ghiarele unui urs pe corp, la o vânătoare. L-au expus în Năsăud pentru „disprețul” lumii, dar toți care l-au văzut își făceau semnul crucii, discret, aducându-i un omagiu. Era iubit și admirat de „toată lumea”. A avut cea mai lungă perioadă de partizanat din zona, de peste 10 ani. Deci, din această comună au fost ucise prin împușcare patru persoane.
Au murit în detenție: Iuga Grigore Gajanul, în cumplita închisoare de la Gherla, unde s-a aplicat și reeducarea inițiată la Pitești, Coman Găvrilă, elev din „lotul Vișovan”, copil de trupă, care a trecut și pe la Penitenciarul TBC Tg. Ocna și Chiș Dumitru (Mitrucă) a lui Vasalie, în ucigătorul lagăr de la Capul Midia. Mi-am luat la revedere de la el, atunci când am fost chemat pe platou pentru transfer în altă locație; era la infirmerie și atât de bolnav, încât abia putea să vorbească. Când i-am spus că eu plec de acolo, dar nu știu unde, el mi-a răspuns: „Mă duc și eu, Gheorghiță…„Lasă, nu vorbi așa, fii curajos și rezistă, să ne întâlnim acasă și să spunem oamenilor ce ne-au facut, ticăloșii”. L-am sărutat, o strângere de mână și, privindu-i fața, o lacrimă s-a văzut lucind parcă sinistru, pe obrazul lui uscat. Am plecat și eu cu obrajii umezi; eram vecini și neamuri. Nu cred că a rezistat mai mult de o zi, două… Deci au plătit cu sacrificiul total lupta pentru credință, libertate și pentru sentimentul național, șapte persoane; patru prin împușcare și trei au fost exterminate prin detenție.
Alte întemnițări. Au fost urmăriți mai mulți și arestați destul de repede; au făcut detenție în diferite locații de temniță și lagăre de muncă de exterminare mai multe persoane, pe anumite perioade de timp, printre care amintesc: Vlad Darie, verișor cu mine, Chiș Ioan, diacul, Chiș Ion a lui Vasalie, un alt frate a lui Pașca, Țurlaș Grigore din Măgura, Trif Vasile, preot comunal, toți fiind într-o organizație PNȚ (realizată de Popșa Ioan) și Bărcan Gheorghe, elev. Bărcan Dumitru, tatăl meu și cu mine am fost urmăriți peste 2 ani, din 01.04.1949 și până în 17.10.1951, când ne-am prezentat la Securitate, după ce inginerul protejat de noi a fost dus de mama și preluat pe Dealul Bocicoelului, de către același Nan Vasile, care l-a și adus la Săliștea. După peste 3 ani de tăinuire și protejare în casă la noi, unde nu mai putea rămâne, l-a dus să se ascundă la el acasă, precum la noi. Au mai fost condamnați Chiș Mihai Burla, Vlad Ioan Horea (câte trei luni), Chiș Florica a Medicului (6 luni). Bărcan Marișca, mama mea, a vândut un loc în Podul Stârcului, pentru a plăti cota restantă în bani și pentru a nu fi arestată. Au fost și mulți urmăriți și unii au plecat prin alte locuri de muncă, o mulțime, cu sutele, pentru a evita persecuțiile și detenția, pe luni sau ani de zile, dacă nu voiau să participe la transformările socialiste din comună. Cum se poate constata, au fost în jur de zece persoane care au suferit detenție directă și, împreună cu cei uciși, numărul lor devine 17, sau mai mulți.
Închisorile din „libertate”. Ar fi greșit să considerăm doar pe cei amintiți, persecutați, în suferință. Pentru Gospodăria Colectivă se comasa tot pământul fertil, mai bun, de-a lungul Văii Izei și de pe alte văi, mai mici, iar pentru cei ce refuzau să intre în asociere (și erau mulți sau cei mai mulți), li se repartiza terennul cel sărac, rămas, din zonele mărginașe, de „pe coaste”, imposibil de a reuși să se întrețină familia cu astfel de terenuri. Se întâmpla atunci ceea ce era firesc să se întâmple: oameni apți de muncă erau dislocați de la locurile lor de domiciliu și-și schimbau „rezidența”, umplând subsolurile minelor, spațiile fabricilor și zonelor forestiere sau, sezonier, în locurile fertile ale Banatului. Erau mulțimi, cu sutele, pentru că Săliștea de Sus era a doua din raion, după Ieud, care a suferit traumele colectivizării forțate, cu atâția oameni alungați de pe ogoarele lor, de la casele lor.
Cu toate acestea, la un loc, comuna Săliștea de Sus poate fi considerată ca fruntașă în aceste brutale confruntări sociale și, de multe ori, sau aproape mereu, nici nu mai era și nu este amintită, tot timpul fiind expozate Ieudul și Dragomireștiul, meritorii, bineînțeles, dar nu atât de repetitiv și singurele, pentru că se depășește o măsură.
După Dragomirești, spre Săliștea, s-a format parcă un mic defileu, dealurile, urcușurile laterale, strângând parcă între ele traseul șoselei și râul Iza și, probabil, această gâtuire a șoselei făcea comunicarea, găsirea localității, mai dificilă, sub mai multe aspecte.
Au fost destui uciși direct sau prin temnițe, întemnițați, cum am arătat mai sus și o mulțime care nu au făcut detenție, dar au avut tot felul de restricții domiciliare, au fost alungați de pe ogoarele lor; totul a rămas în afara relatărilor; nu s-a spus nimic despre ei, de parcă la Săliște a foat doar „liniște și pace”, așa cum nu a fost, după cum se știe și exprim și acuma.
Cei patru fugari, partizani locali, au fost toți patru uciși; printre ei, Pașca Gheorghe, renumitul vânător, doborând câțiva din elita torționarilor, pentru a scăpa din încercuire, când era obligat s-o facă, pentru a se salva. Tot la Săliște, la o descindere a securității, în miez de noapte, la casa preotului greco-catolic Trif Vasile, suspendat, cu casa supravegheată, au fost găsiți acolo trei studenți partizani, doi reușind să fugă, pe geam, sub tirul milițienilor de afară, scăpând cu șansă, doar cu arma în mână. L-au prins doar pe unul din frații Șofrone, cu o grenadă în mână, care a fost supus unor chinuri groaznice și mutilat cumplit, ajungând și pe la Pitești. Pașca Gheorghe era și armurier și repara armele și înzestra cu ele și grupul de partizani. Cele relatate sunt luate din Dosarele lecturate de la CNSAS, ori au fost spuse de cei implicați.
O cale asemănătoare a urmat și revenirea la cultul greco-catolic în comună, timp de peste 25 de ani săvârșindu-se activitățile spiritual religioase într-o cameră a unei case, cu totul improprie pentru aceste servicii sacre. Nimic nu s-a primit, nimic nu s-a cedat acesteia, de către biserica „soră”ortodoxă și, în acest timp, bisericuța greco catolicilor, proprietatea lor, stătea închisă, zăvorâtă cu bare și lacăte, preoții ortodocși făcând serviciile religioase în noile biserici construite. S-a construit o frumoasă biserică în Dragomirești, una în Bogdan Vodă, unde s-a obținut și retrocedarea bisericii proprii. Toate felicitările! Numai la Săliștea nu mișca nimic, lipsea mobilizarea oamenilor pentru aceasta acțiune. Abia în 2015, s-a deschis un cont la BRD Dragomirești, pentru parohia greco-catolică din Săliștea, pentru donații, de către Părintele Protopop Codrea Vasile, la rugămintea noastră. Cu mulți ani în urmă am rugat deschiderea acestui cont bancar, dar nu s-a dat curs solicitării. Am adunat în jur de 25.000 de euro, în cca un an și s-a cumpărat un teren central (în suparafață de aproximativ 11 ari), s-au pregătit cele necesare, inculsiv proiectul pentru o bisericuță și, cu un sprijin financiar și din partea Episcopiei, s-a reușit construcția unei frumoase capele, o bisericuță modestă, sfințită în 28 noiembrie 2018, peste care sperăm să se ridice și frumoasa bisericuță pentru salișteni, binecuvenită, după multă așteptare, cu lipsurile ei. Poziția este bună, la loc deschis, bine ales, de o parte a șoselei și mulțimea oamenilor, ce trec prin fața ei, își face Semnul Crucii, o închinare, rostesc o scurtă rugăciune, rugi ce sunt astfel amplificate. Menționez că majoritatea sumei a fost donată de către ortodocși, iar pentru cele două biserici ortodoxe, mari, construite, cu două case parohiale, au contribuit, la fel și cu spor și greco-catolocii. Doamne ajută!
Gheorghe BĂRCAN
fost elev al Liceului „Dragoș-Vodă”, Sighet
Minneapolis 03.08.2020
Glorie martirilor maramureseni !
Asa cum ne-a obișnuit, domnul profesor Gheorghe Bărcan, periodic ne prezintă pagini din istoria Maramureșului de altădată, având în centrul lor, figuri de partizani, luptători cu arma in mana, care nu s-au împăcat cu schimbarile de dupa razboi si cu instalarea noii puteri. Oameni duri, cu un curaj nebunesc, au ales calea codrilor, haiducind in asteptarea vremurilor noi!
Valea Izei, pe drumul ei era însoțită de dealuri si munti impaduriti, stânci înalte, nebatucite de picior de om, numai bune pentru a ascunde acesti ,,eroi legendari”, multi din ei gasindu-si pe-acolo sfarsitul, rapusi de securitatea si miliția timpului! Trupurile lor zac si astazi ascunse prin morminte, neștiute de nimeni, fara cruce la cap, îngropați sa nu stie lumea de ei! Noroc ca mai traiesc oameni verticali, precum domnul profesor, care aduc in zilele noastre marturii veridice a ceea ce s-a intamplat in satele maramuresene, rascoala si reprimarea ei sangeroasa, a unor partizani, luptatori impotriva bolsevismului! Pacat ca roman pe roman s-a ucis, ca oameni curajosi au murit, aparandu-si crezul!
Un om ca si profesorul Gheorghe Bărcan, trecut prin închisorile si lagărele bolsevic-securiste, cunoscator a ceea ce s-a intamplat imediat dupa razboi, nu este publicat mai mult, pentru a se cunoaste adevăratele ,,istorioare” despre martirii luptei anti-bolsevice, adevarati barbati care nu s-au supus niciodata noii dictaturi instaurate! Felicitari domnule profesor, multa sanatate, sa auzim numai de bine!
Localitatile maramuresene, toate, printre care si Salistea de Sus, au dat multe jertfe de sange, multi eroi si martiri si nici o harta, la orice scara, oricat de intinsa, chiar si a Rusiei, care a si favorizat si a contribuit la producerea lor, nu ar putea cuprinde in imagine chipurile acestor multi martiri. Multi dintre ei inca sunt necunoscuti, ascunsi in atatea spatii si in istoria timpurilor. Numai o minte ingusta ar putea crede ca toti martiri maramureseni pot fi cuprinsi in expunerea unei imgini, acoperitoare. Un omagiu profund se cuvine si-l aducem acestora, in vesnicia si rasplata Domnului.
Multumim domnului S.O. Luscalov, pentru profunda intelegere a persecutiilor si jertfelor de sange, atatea, petrecute pe spatiile Romaniei, in vrajmasia acelor vremi. Regretabil ca asa de multi romani, mana in mana cu dusmanul cotropitor, au pus umarul in producerea aelor cumplite monstruozitati, indemnati de comunismul importat, cu ideologia lui ucigatoare. Eu, „beneficiind” de aceasta ampla persecutie din acele timpuri de urgie, sunt printre altii, atat de multi, care au apucat si pot sa fie marturisitori directi si autentici, sinceri, ale acelor cumplite vremi, in care tortionarii si-au facut poftele si „plinul” si pe care ei tot cautau sa le ascunda si le tot ascund mereu, pentru a-si acoperi chipul monstruos. Sunt doar parti din acele cumplite „petreceri”, pentru ca multi dintre cei ce au indurat chinurile ucigatoare au fost rapusi de grozavia lor si le-au dus cu ei, iar tortionarii le-au ascuns si le ascund intuna. Tabloul intreg al acestei prigoane nu va fi niciodata integral cunoscut, in realitatea lui, ci doar inductiv, din demersul marturisirilor si cursivitatea evenimentelor.
Cu statornica si sincera prietenie,
Gh. Barcan