Doamna inginer Monica Orlovschi (născută Andreica ) s-a stabilit în Germania de peste trei decenii dar asta nu o face mai puțin româncă. Dimpotrivă, vorbește zilnic românește, își cultivă constant identitatea și vine cu bucurie în țară. Cu rădăcini în Călinești, unde a copilărit până la vârsta de 7 ani dânsa a refăcut recent o parte din traseul de tinerețe al tatălui ei, fostul deținut politic Iosif Andreica (1933-2008), elev al Liceului „Dragoș – Vodă” din Sighet arestat în 1948. Împreună cu soțul dânsei a vizitat Muzeul Memorial (unde în camera 74 dedicată rezistenței în Maramureș se află și fotografia tatălui ei, Iosif Andreica, membru al „lotului Vișovan”), apoi Cimitirul Săracilor de la maginea orașului, unde se află neidentificate osemintele celor morți în închisoarea din Sighet, precum și alte obiective frumoase ale municipiului nostru.
Momentul cel mai impresionant a fost vizita acasă la domnul Petru Codrea, ultimul deținut politic în viață din Sighet (declarat anul trecut Cetățean de Onoare al orașului), coleg de liceu, ideal și suferință cu Iosif Andreica acum mai bine de șapte decenii și cu care a menținut o comunicare constantă chiar și după plecarea acestuia în Germania. Revederea a fost emoționantă, atât doamna Monica cât și domnul Codrea fiind literalmente copleșiți de bucurie, depănând amintiri. Ultimul punct de pe „traseul memoriei” a fost vizita la Colegiul Național „Dragoș – Vodă” pentru a vedea placa comemorativă amplasată anul trecut de Asociația „Firul Vieții”, în cinstea celor 47 de profesori și elevi ai instituției care au suferit în închisorile comuniste, printre care și tatăl dânsei.
Fiu de învățător din Călinești, Iosif Andreica (Puiu, pentru colegi) a fost cel mai tânăr membru al grupului de rezistență anticomunistă condus de profesorul Aurel Vișovan (format din studenți și elevi ), având doar 15 ani în momentul arestării. Împreună cu ceilalți colegi arestați a fost închis la Sighet, apoi la Cluj iar după condamnare a trecut prin Jilava și a executat detenția la Târgșor lângă Ploiești (închisoarea minorilor, pe vremea aceea). În timpul detenției de la Cluj, în vara lui 1949, a trecut printr-o situație limită fiind foarte bolnav și neprimind nicio îngrijire medicală în primele zile (episod dramatic relatat de celălalt elev Andreica, Gheorghe – nicio legătură de rudenie – în cartea sa „Cu ghiozdanul la închisoare”). Ulterior Iosif Andreica s-a stabilit la Oradea iar în 1990 a plecat cu familia în Germania, unde a trecut la cele veșnice în anul 2008.
Urmași ai eroilor neamului românesc sau tineri iubitori de adevăr, oriunde v-ați afla, Sighetul vă așteaptă!
Preot prof. Marius Vișovan
Cred ca orice persoana, vrand-nevrand, isi trece prin fata memoriei o parte din pelicula vietii sale, mai multa sau mai putina, dupa cum a pastrat-o memoria sau dupa cum are buna dispozitie sa o actualizeze. Cu varsta, in nedormirea noptilor, ele pot fi un balsam, o linistire si potolire a relelor indurate, dat de enormele bucurii produse chiar prin trairea si biruinta lor, prin jertfe si sacrificii, pastrandu-si demnitatea nestirbita. Asa si nobila doamna, Monica Orlovschi (Andreica), la intalnirea peste timp cu Codrea Pietrica, prieten si coleg de suferinta cu Iosif Andreica, tatal dumneaei din grupul Visovan, au depanat amintirile din acele vremi de urgie prin lupta sfanta impotriva comunismului cu atatea jertfe si cacrificii. Au vizitat Memorialul Sighet, locul de cazna si ucideri a elitelor spirituale si politice ale Romaniei, inchisoare politica inaugurata mai inainte de „grupul Visovan de elevi”, Memorial de referinta organizat si realizat in cativa ani prin staruinta si greutatile continui ale doamnei Ana Blandiana si a regretatului sot al dumneaei, Romulus Rusan. Au trecut prin culoarul multimii de poze, prin camera 74 organizata pentru grupul Visovan, unde a fost detinut si tatal doamnei Orlovchi, prin alte sali ale Muzeului cu imagini cutremuratoare, s-au deplasat apoi la „Cimitirul Saracilor, loc de odihna necunoscut pentru victimele calaului Colpan, trecand si pe la CNDV-Sighet, liceul de atunci a elevilor intemnitati, unde au privit cu respect si omagiu lista elevilor si profesorilor din liceu detinuti. O reamintire peste timp, cu bucurie si suferinta, a celor doua persoane, prinse atunci in tavalugul chinuirilor cumplite din tara. Astfel de intalniri se vor mai face doar cu urmasii celor schingiuiti de tortionai, cei implicati direct incepand sa nu mai fie.
Va multumim, domnule profesor Barcan