Actualitate Cultură

O revanșă fără intenție (autor, Teofil Ivanciuc)

image_printPrinteaza

În anul 1896, renumitul pictor sighetean Hollósy Simon, stabilit la München, a vrut să înființeze în orașul natal o școală de pictură, însă, sighetenii, total neinspirați, i-au transmis că urbea are nevoie de fabrici și industrie, nicidecum de artă, pictură, „firca-firca pe hârtie”.
Drept urmare, Hollósy și-a luat pensulele și s-a dus la Baia Mare, unde a fost primit cu brațele deschise și unde a înființat ceea ce se numește azi „Școala băimăreană”.
Care a continuat neîntrerupt de atunci, prin porțile căreia au trecut în cei peste 120 de ani cca 3500 de artiști plastici (pictori, sculptori, graficieni, ceramiști, designeri), provenind din toată lumea, care strălucește și azi pe mapamond prin nume de referință, care fac ca arta plastică cu eticheta Baia Mare să fie unul dintre cele mai competitive produse de export cultural (și nu numai) maramureșean.

Iar astăzi, profesoara de pian sigheteană Aurelia Vişovan, stabilită la Nürnberg, unde predă la Universitatea de Muzică de acolo, avându-l alături pe profesorul de pian turc Can Çakmur de la Trinity Laban Conservatoire din Londra, desfășoară o a doua ediție a „Sighet International Music Summer” (SIMS).
Este vorba despre un masterclass, o școală de vară, derulată cu generosul sprijin financiar al Primăriei și Consiliului Local Sighetu Marmației, cu ajutorul esențial al Școlii Gimnaziale cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice Sighet (cu care ne mândrim și de care avem cu toții nevoie) și cu sprijinul firmei japoneze de piane Kawai, sponsor al evenimentului.
În acest an participă 10 cursanți, proveniți din 7 țări, unii dintre ei reveniți a doua oară.

Sunt convins că vor urma și alte ediții și că acest fenomen va crește și va deveni tot mai mare, mai important și mai grandios, așezând, treptat, Sighetul pe podiumul muzicii clasice europene.

Într-un alt fel de reparare a greșelilor trecutului și de revenire a renumelui orașului, care-și va sărbători anul viitor 700 de ani de la prima atestare, la prestigiul pe care îl merită.

Teofil IVANCIUC

 

Foto: I. Maris

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Salut Sighet
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.