Ochii Basarabiei sunt obosiți! De prea multă zbatere, de prea multă tăcere, de prea multă luptă „inutilă”. Doar Gheorghe Pârja și o mână de intelectuali speră și se agită pentru a readuce normalitatea limbii și națiunii într-o zonă mult prea bătută de vremuri și vremelnice stăpâniri. Consistentul volum – articole, editoriale – al domnului Gheorghe Pârja face o radiografie de un sfert de secol peste tumultul unor ani în care barierele prea perfide ale falselor informații, dezinformări și manipulări par/ păreau de netrecut. Cartea trebuie citită pentru a ne autoconsola cu ideea că nu e totul pierdut, că lumea poate fi mai bună și normală, că limba noastră neolatină, româna, poate uni marile idealuri, că principiile democratice vor prevala asupra forței și minciunii.
De la Nistru pân’ la Tisa… s-au schimbat vremurile! Avem o țară de autoexilați prin lumea largă și abandonul patriei continuă. De cine să ne fie mai frică: de umbra Rusiei zăbovind peste noi sau de micimea conducătorilor noștri? Își mai caută tinerii din zilele noastre rădăcinile, se mai așează la sfat românii? Nu cred că mai sunt mulți patrioți în stare să se întrebe sincer, justificat… “ce facem cu patria, ce putem dărui patriei?”
Moldovenii lui Ștefan cel Mare se duc și ei unde-i mai bun traiul. Unii, puțini, mai ajung și prin țara mamă. Din păcate ne tranformăm – încetul cu încetul – într-o națiune de emigranți, ne pierdem identitatea originară și mai ales dorința de-a ne însănătoși.
Noroc că mai avem oameni înțelepți, cu rădăcini adevărate, înfipte puternic în glie, ce pot amorsa mințile temporar rătăcite în tehnologii depersonalizate și gadget-uri ce omoară suflete. Printre ei, un înțelept jurnalist – poet, Gheorghe Pârja, care s-a adresat mai ales tinerilor la întâlnirea de la Sighet unde și-a lansat cartea “Ochii Basarabiei”; unii dintre tineri erau atenți, alții butonau impasibili iPad-urile. Acest veritabil maramureșan, școlit și la Sighet, continuă să ne vorbească despre… Ochii Basarabiei cei triști! Oare cine-l ascultă?
N-ar fi rău să ne-așezăm un pic la sfat, la sfatul țării, să ne-nțelegem și să ne vorbim din… suflet!
Ion Mariș
Sursă foto: Centrul Cultural Sighet
Da !!!
Eu cred că mai există speranță, atîta vreme cît pe paginile de socializare se fac apeluri disperate pentru salvarea berzelor de la îngheț, neuitînd că în urmă cu ceva ani, li se montau țepușe pe stîlpi pentru a fi alungate…
Cine știe, poate că într-o zi și acele ,,păsări migratoare”( autoexilații), cărora li s-au bătut cuie în tălpi, se vor întoarce iar la țara mamă !
Din Dallas, Ileana Pisuc