În această zi de 29 iulie, în care se împlinesc 6 ani de la plecarea la Domnul a mamei mele, mă întorc cu un gând de respect și adâncă considerație către soțiile eroilor anticomuniști maramureșeni care prin jertfa lor din tinerețe au menținut aprinsă făclia libertății în acest colț de țară. Câteva dintre ele, la vârste înaintate, sunt încă printre noi….
…Întorși acasă după ani grei de temniță comunistă, epuizați fizic, cu sănătatea zdruncinată și de multe ori traumatizați psihic, foștii deținuți politici din Maramureș s-au reintegrat cu greu în viața socială și profesională, au fost supuși la repetate șicane și umilințe pentru a-și putea continua studiile iar încadrarea în muncă – urgentă pentru câștigarea pâinii zilnice – s-a făcut greu, fiind „plimbați” de la o întreprindere la alta, amăgiți cu promisiuni gratuite, refuzați brutal sau cu politețe fățarnică, în cele din urmă angajați, dar mai mereu la „munca de jos ”, fiind însă primii pe listă când se punea problema „reducerilor de personal ” (mulți dintre ei au plecat spre alte zone ale țării, sperând că vor fi mai puțin cunoscuți și supravegheați și se vor putea realiza mai ușor, ceea ce în unele cazuri s-a dovedit adevărat, deși Securitatea le reamintea periodic că e cu „ochii pe ei”…)
Complicată era și problema căsătoriei, a împlinirii familiale, a integrării într-o viață normală (atât cât le-a mai rămas din ea…). Pe lângă faptul că erau trecuți de „prima tinerețe”, cu diverse afecțiuni căpătate în pușcărie, pe lângă situația materială precară, foștii deținuți politici purtau cu ei stigmatul de indezirabili pentru societatea comunistă, stigmat care urma să se răsfrângă automat peste soțiile și copiii lor (ceea ce s-a și întâmplat!). Viitoarele soții erau avertizate aspru de către activiștii comuniști, de către șefii de la locul de muncă și în unele cazuri chiar de către rudenii apropiate că își compromit viitorul, că ratează orice posibilitate de promovare socială și profesională, că riscă inclusiv pierderea locului de muncă și necazuri pentru alți membri ai familiei, etc.
Acest articol se dorește a fi un modest omagiu pentru toate acele tinere pline de curaj, cu suflet curat și credință în Dumnezeu care au depășit orice ezitare și au respins toate presiunile politice, inclusiv reticențele familiei și ale anturajului unindu-și destinul cu acești oameni prigoniți și prin ei cu Crucea neamului românesc! Ele merită cu prisosință titlul de „doamne ale demnității maramureșene”! Cele mai multe dintre ele au plecat deja la Domnul după ce au dat timp de zeci de ani o mărturie frumoasă pentru adevăratele valori, alături de soții și copiii lor (ultima plecată, acum câteva zile, doamna Vlad Emma din Sighet, soția lui Vlad Mihai din „lotul Vișovan”).
Celor care mai sunt printre noi, le rostim cu respect numele și le urăm sănătate (în paranteză anul nașterii și domiciliul actual): Pop Sofia (1934, Timișoara) – soția lui Pop Ioan Arvinte (în vârstă de 94 de ani), elev arestat în al doilea lot de elevi de la Liceul „Dragoș-Vodă”, grup intitulat „Tânărul cuib”, Iusco Anuța (1938, Vișeu de Sus) – soția lui Iusco Găvrilă Sfâcă (+ 1988), elev arestat în grupul de rezistență „Popșa”; Bărcan Maria (1941, SUA) – soția lui Bărcan Gheorghe (+ 2025), elev arestat și deținut pentru refuzul colaborării cu Securitatea, Minică Maria (1943, Sighet) – soția lui Minică Ștefan (+ 2001), elev arestat în al doilea lot de elevi de la Liceul „Dragoș-Vodă”, grup intitulat „Tânărul cuib”; Dunca Anuța (1944, Vișeu de Sus) – soția lui Dunca Ioan (în vârstă de 93 ani), elev arestat în „lotul Vișovan”; Vlad Livia (1945, Ploiești ) – soția lui Vlad Iuliu (+1995), elev arestat în „lotul Vișovan”, Chindriș Ioana (1946, Sighet) – soția lui Chindriș Vasile (+2017) arestat ca membru în grupul de rezistență „Țibleșul”.
Onoare și respect!
preot prof. Marius Vișovan
Foto: colaj din lucrări de P. Mondrian și G. Strimbei.
Adaugă comentariu