„Cred că n-am orbit, cred că suntem orbi. Orbi care văd. Orbi care, văzȃnd, nu văd.” (José Saramago – Eseu despre orbire).
Acum vedem că văzȃnd, n-am văzut. Adică n-am ȋnţeles, n-am anticipat ce va să vină dinspre est… N-am ȋnţeles şi n-am anticipat noi, care nu ne facem griji geopolitice şi ne limităm la normalizarea relaţiilor cu vecinii din bloc sau de pe stradă, cu colegii de la locurile de muncă, cu rudele. Dar „strategii” lumii???
Privită la nivel global, lumea e mai complexă şi mai „neastȃmpărată” decȃt au crezut-o oameni ca noi care, văzȃndu-şi de viaţa lor, nu s-au gȃndit că secolul XXI ne va aduce, ȋn prima lui parte, o invazie cu consecinţele prea bine cunoscute acum: vieţi curmate, oraşe distruse, oameni plecaţi ȋn pribegie, durere şi ȋngrijorare fără margini pentru toţi oamenii, mai puţin unul.
În 2009 a apărut cartea „Următorii 100 de ani” scrisă de George Friedman. Citez de pe coperta cărţii: „George Friedman, politolog american, este fondatorul şi directorul general al STRATFOR, agenţie privată de analiză geopolitică”.
2022 este anul ȋn care previziunea autorului pentru omenirea cea credulă, făcută acum 13 ani, se adevereşte „cu vȃrf şi ȋndesat”. După 1991, zice autorul, „Rusia a ieşit din această perioadă cu o nouă ȋncredere ȋn sine. Dacă ea nu va reuşi să-şi creeze o sferă de influenţă, Federaţia Rusă ȋnsăşi s-ar putea fragmenta. Pe de altă parte, crearea unei astfel de sfere de influenţă poate genera conflicte cu Statele Unite şi cu Europa”. (pag 64)
Să ne apropiem de tragedia infinită care se desfăşoară acum în neȋnfricata Ucraina şi cu bravul ei popor. G.F. zice că după „Revoluţia portocalie” din 2004-2005, ruşii au privit tot ce s-a ȋntȃmplat acolo ca pe o „tentativă a Statelor Unite de a atrage Ucraina ȋn NATO şi de a pregăti astfel scena pentru dezintegrarea Rusiei”. „Ca să fim sinceri, presupunerea aceasta nu a fost prea departe de adevăr”. (pag 69)
Din nefericire, aşezarea geografică a unor ţări, mărimea lor, numărul de locuitori şi puterea militară le obligă să fie mai diplomate decȃt altele, să ştie arta compromisului, adică politicienii trebuie să facă o politică adaptată la geografia locului. Degeaba vrei ceva, dacă nu se poate. E o realitate crudă. Trebuie ţinut cont de unii vecini mai arţăgoşi.
Dacă Rusia a simţit că integrarea Ucrainei ȋn NATO şi UE ȋnseamnă un mare pericol, a acţionat. Pentru că, de secole, aşa gȃndeşte ea. Ea, nu Putin. Sau mai corect spus, ea prin Putin.
Autorul sublinia ȋn 2009 ceea ce vedem acum şi noi care, văzȃnd, n-am văzut… (Încerc să adaptez citatul lui Saramago la articolul de faţă). „Marea retragere a puterii ruse s-a ȋncheiat ȋn Ucraina”. Influenţa Rusiei va creşte şi spre vest, spre ţările baltice şi Europa de Est. (pag 70)
Friedman a prevăzut că ȋn zilele pe care le trăim acum, Rusia va intra ȋn conflict cu Europa, „frontiera ruso-ucraineană rămȃne una dintre falii”. (pag 71)
Capitolul şase al cărţii „Următorii 100 de ani – Previziuni pentru secolul XXI″ se numeşte „Rusia 2020 – Meciul revanşă″. Reamintesc, George Friedman a publicat cartea în 2009, iar pe vremea aceea Rusia părea adormită. „…când e pasivă şi ignorată, se profită de ea. Dar, la momentul potrivit, cei care o subestimează plătesc pentru greşeala lor″.
Autorul se întreabă care vor fi, pe viitor, graniţele Rusiei (nu de mult am scris că Rusia are graniţe elastice) şi care vor fi relaţiile acestei ţări cu vecinii săi. „Această întrebare va reprezenta următoarea fază majoră din istoria lumii – 2020 şi anii de dinainte″.
Singura nepotrivire aici este că întrebarea aceasta cu iz de coşmar internaţional a apărut după anul 2020, luat ca referinţă de Friedman.
Desigur, exporturile de petrol şi gaz metan ale Rusiei „sunt precum heroina. Odată folosite, dau ţărilor dependenţă″. Acum importurile din Rusia sunt interzise. Să vedem cum se va descurca Europa cea dependentă…
Eu zic că se va descurca. Sunt deja semne.
În zilele tragice prin care trece dârzul popor ucrainean, toate gândurile negative se îndreaptă spre un singur om, locatar al Kremlinului. George Friedman vede altfel situaţia. „Ceea ce Rusia nu poate tolera sunt graniţele stricte, fără zone tampon şi ţările învecinate unite împotriva sa. De aceea, viitoarele acţiuni ale Rusiei vor părea agresive, ele fiind, în realitate defensive″.
Asta-i părerea autorului. Sincer, nu ştiu cine mai vede acţiunile de azi ale Rusiei ca fiind defensive. Probabil că indiferent cine ar fi fost azi preşedintele Rusiei, am fi ajuns în aceeaşi situaţie ca cea în care suntem astăzi. Aş face observaţia că Rusia, sau URSS, a fost agresivă şi cu tendinţe acaparatoare atunci când numele şefului statului s-a terminat în „in″: Lenin, Stalin, Putin… Excepţia s-a numit Elţin.
Am fost printre cei care au crezut că Rusia s-a schimbat, că participă alături de aproape toate ţările lumii la marea horă a păcii. Am crezut asta pentru că m-am uitat la poporul care iese, asumându-şi un mare risc, pe stradă să manifesteze împotriva atacării Ucrainei.
De fapt, văzând poporul, care-i dornic de pace, ca toate popoarele lumii, n-am băgat în seamă cerul care prin Rusia e cu atât mai întunecat cu cât te uiţi mai sus…
Horia Picu
Adaugă comentariu