Mergând, atent să nu trezesc pietrele sighetene din zona despre care tot scriu şi nu se-ntâmplă nimic, adică între Pompieri şi Carrefour, o bordură galbenă, dezgropată în parte de sub materialul impropriu numit „beton”, fiind acum doar un praf amestecat cu pietre care în curând se va măcina doar privindu-l, stă şi parcă ar dori să ne spună ceva…
Ar dori să ne spună că ea şi altele ca ea se mai găsesc încă prin oraş, că au fost borduri frumoase şi traince în alte vremuri. Frumoase şi trainice sunt şi-acum. Şi astupate…
Acum… noi facem borduri urâte şi…casabile şi nu suntem în stare să cârpim şi să văruim clădirile istorice ale oraşului.
Bordura cea galbenă, ivită din alte vremuri, ar dori să ne spună că se simte stingheră. După zeci de ani ea este la fel de arătoasă şi cu suprafaţa impecabil de netedă, în timp ce bordurile cele noi nu ştiu ce-nseamnă trăinicia! Şi nici frumuseţea… Ce meşteri au ştiut să te trăinicească în asemenea măsură încât nici de istorie să nu-ţi pese, bordură galbenă?
Deocamdată, e singură acolo unde am văzut-o. N-are norocul altor borduri surori care la câte un colţ de stradă au rămas împreună, parcă unite într-o horă a deznădejdeii că nimeni nu vrea (din cei plătiţi să vrea!) să le repună în drepturi şi de a face astfel oraşul mai frumos.
Betonul(?) s-a crăpat, sau mai degrabă s-a autodistrus şi a ieşit o bordură veche, mai frumoasă decât cele fabricate acum.
Trecătorule, poate „Ai zărit-o şi-n aceeaşi clipă / Ai strivit-o călcând peste ea. / N-avea grai să strige în urma ta, / Nici puteri să spună cât o doare / Şi-a rămas pierdută în cărare, / Ploi şi vânturi trecut-au peste ea. / Stătea lipită de pământ şi se întreba / Ce-ar face dacă vântul ar lua-o / Şi-o clipă în palma ta ar aşeza-o / Dar a rămas acolo undeva”. (poezie de Ioana Crăciunescu)
Eu, lipsit de harul versificaţiei, mă întreb ce-ar fi dacă vântul ar lua bordura şi ar aşeza-o nu în palma, ci mai degrabă pe masa cuiva? Mă întreb şi tot eu îmi răspund. Dacă s-ar întâmpla aşa ceva, acel cineva s-ar deplasa prin oraş şi-ar vedea ce-ar mai fi de făcut.
Dar… deocamdată vântul nu bate atât de tare. Aşteptăm altfel de vânt.
Vântul schimbării!
Horia Picu
Foto: „Heart”, lucrare de Andrzej Szarek (foto Ion Mariș)
Adaugă comentariu