Actualitate Știri

Poate fi inteligența produsul unui algoritm care se petrece la nivel neuronal?

image_printPrinteaza

Antonia DuboviciPoate fi inteligența produsul unui algoritm care se petrece la nivel neuronal? Cum ar fi dacă omul ar gândi după o matematică de care el însuși nu este conștient? O matematică care se petrece la nivel neuronal? Dacă am putea să ne imaginăm un spațiu care să cupindă infinitul, iar acel spațiu să fie însăși mintea noastră legată de suflet prin legături invizibile și aproape imposibil de detectat. Ar fi o știință frumoasă, a conexiunilor, a ne-limitării. Oare când discutăm despre minte, putem vorbi de frontiere?

Cum ar fi dacă toate gândurile noastre s-ar baza de fapt pe un algoritm, pe care creierul nostru îl repetă la nesfârșit? Răspunsul la această întrebare a fost formulat în cadrul unui studiu publicat în revista Frontiers in Systems Neuroscience.

În rândurile care urmează aflăm mai multe despre argumentele care susțin această teorie și modul în care această descoperire ar putea revoluționa inteligența artificială așa cum o înțelegem la ora actuală. Creierul uman este cel mai complex organ, fapt pentru care a inspirat un model de inteligență artificială, iar algoritmul descoperit în teoria conexiunii subliniază procesele complexe care se desfășoară în creierul uman.

Cu alte cuvinte, această teorie vorbește despre cum se petrece procesul achiziției de cunoștințe, adică cum are loc fenomenul învățării, respectiv diverse procese cognitive precum generalizarea și abstractizarea. Se pare că neuronii „socializează’’ la fel ca oamenii. Vorbim despre un soi de comunicare prin care neuronii asamblează și înșiră informația. Nimic nu este aleatoriu. În funcție de anumiți stimuli, se asociază un anumit grup cu un anumit număr de neuroni, iar învățarea se produce de fiecare dată când sunt formate noi tipuri de asocieri. Iar aceste noi tipuri de asocieri „salvează” organismul de pierderi și boli neurodegenerative precum Alzheimer.

Practic, ne putem imagina cum grupuri de neuroni similari formază clustere complexe, și în acest mod construiesc idei și informații similar unui Rubik Cube- cu infinite posibilități de combinații și cu cât apar mai multe astfel de combinații, cu atât ideile care se nasc grație acestui proces fascinant sunt tot mai complexe.

Întrebarea mea ar fi: ce s-ar întâmpla dacă omul ar fi conștient de toate procesele complexe care se petrec în timpul în care acesta gândește, în care meditează, în care se roagă?

Antonia Dubovici

sursă foto: internet

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise