Actualitate • Cultură

Poemul de duminică: Cosmin PERȚA

image_printPrinteaza

Fără titlu

Şi atunci: de ce oare m-aş apuca eu acum de tristeţe,
Când viaţa mea este plină de lucruri pe care nu mi le pot explica?
Am doi copii, pe care îi văd rar, când se cade,
Am un serviciu, pentru care nu pot face mai mult decât fac,
Am zeci de alte obligaţii pe care le onorez când şi cum pot.

Sunt un om rupt de realitate, realitatea nu mă poate conţine
Şi eu în ea nu pot exista, copiii mei sunt crescuţi de un vierme
Pe care îl ademenesc seară de seară să mă suplinească, să-i întreţină,
Pe spate mi-au crescut două aripi de rădaşcă, în cupa lor car apă
Pentru soţia mea iubitoare, care niciodată nu-şi dă, cu adevărat,
Seama de starea în care mă aflu.
În cangele mâinilor mele port găleţi cu nectar şi cu lapte
Cu care-i adăp în fiecare zi pe şefii, patronii, prietenii mei,
Explicându-le cât sunt de frumos şi cât aş putea fi de iubit.

Nu fac nimic bine, pe nimeni nu mulţumesc.
Sunt un tată groaznic, un soţ odios, din cangele mîinilor mele
Se scurge pelin şi puroi cu fiecare somn în care mă adâncesc.
Nu lucrez pentru nimeni, decât pentru mine, şi cu toate acestea
Nimic nu-mi iese ca lumea, cum ar trebui, cum se face.

Lucrez la o sută de lucruri deodată,
Am o soţie absolut minunată,
Nimeni şi nimic nu ar putea înlocui pântecele ei,
Mâna ei caldă, vorba ei, cum numai ea o ştie şi eu.
Mi-e greu să mă concentrez, mă îngrijorez,
Am nişte copii ca o lamă de fierestrău.

Şi atunci mă îngrijorez, albesc, sunt neputincios,
Nimic din cele pe care le-aş putea explica nu vă mai sunt pe plac.
Bine, fie aşa, să fiu eu târfa voastră,
Să mă duceţi prin baruri şi să mă spurcaţi.
Un fagure de miere îmi iese din limbă ca un furuncul,
Limpede vin în faţa voastră ca un fagure plin de rahat.

Aripi, aripi de ţelină şi de pătrunjel peste aripile mele de carne
Se leagă şi se tot înăspresc.

Nu ştiu despre ce vă vorbesc.

* * *

COSMIN PERȚA, poet, prozator, eseist, editor și artist român multimedia, s-a născut la 05 decembrie 1982 în Vișeu de Sus, Maramureș.
Absolvent al Facultății de Litere din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, își continuă studiile la Universitatea din București, unde obține o diplomă de masterat în literatură și titlul de doctor în litere cu o teză despre fantastic în literatura est-europeană. Debutează în 2002 cu placheta Zorovavel publicată la Editura Grinta, din Cluj, debut girat de o prefață a lui Victor Cubleșan și de un cuvânt al lui Ion Mureșan.
Urmează volumele de versuri Santinela de lut (Editura Vinea, 2005), Cântec pentru Maria (Editura Vinea, 2007), Bătrânul, o divină comedie (Editura Charmides, 2009), Fără titlu (Editura Paralela 45, 2011), Cântec de leagăn pentru generația mea (Editura Paralela 45, 2018).
Format ca poet, se afirmă ca prozator odată cu romanul Întâmplări la marginea lumii (Editura Cartea Românească, 2007), continuând cu volumul de proză Două povestiri (Editura Tracus Arte, 2010), Teofil și Câinele de lemn (Editura Herg Benet, 2012), Vizita (Editura Herg Benet, 2013), În urmă nu mai e nimic (Editura Polirom, 2015), Arșița (Editura Paralela 45, 2019), Dispariția (Polirom, 2021), Ca să nu se aleagă praful de toate (Polirom, 2023).
În 2021 publică la editura Polirom volumul pentru copii Anisia și uneltele fermecate, urmat în 2022 de Anisia și manuscrisul mistic.
A publicat și o monografie romanțată a poetului Nicolae Labiș, Labiș. Jurnalul pierdut (Polirom, 2022)
În 2011 publică la Editura Tracus Arte eseul Introducere în fantasticul de interpretare, iar în 2012 monografia Radu G. Țeposu, rafinament și intuiție, la Editura MNLR.
În 2022 a vernisat prima instalație poetică multimedia, intitulată Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Instalația a fost expusă la București (Galeria Galateca) și la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu. În 2023 vernisează la ARCUB o a doua instalație imersivă, Voices of war, realizată în colaborare cu muzicianul ucrainean Denys Vasyliev.
Din decembrie 2022 este curator al SwordS  (Spoken Word Sessions), o scenă independentă de spoken word, performance poetic și experiment transartistic.

Printre alte premii relevante, pentru romanul Teofil și Câinele de lemn este desemnat Tânărul prozator al anului 2012, volumul de poeme Cântec de leagăn pentru generația mea obține premiul Observator cultural, iar romanul Arșița Premiul agentiadecarte.ro.

Opera: Zorovavel (Editura Grinta, 2002), Santinela de lut (Editura Vinea, 2005), Cântec pentru Maria (Editura Vinea, 2007), Întâmplări la marginea lumii (Editura Cartea Românească, 2007), Bătrânul, o divină comedie (Editura Charmides, 2009), Două povestiri (Editura Tracus Arte, 2010), Fără titlu (Editura Paralela 45, 2011), Introducere în fantasticul de interpretare (Editura Tracus Arte, 2011), Teofil și Câinele de lemn (Editura Herg Benet, 2012), Radu G. Țeposu, rafinament și intuiție (Editura MNLR, 2012), Vizita (Editura Herg Benet, 2013), În urmă nu mai e nimic (Editura Polirom, 2015), Cântec de leagăn pentru generația mea (Editura Paralela 45, 2018), Arșița (Editura Paralela 45, 2019), Anisia și uneltele fermecate, (Editura Polirom, 2021), Dispariția (Editura Polirom, 2021), Anisia și manuscrisul mistic, (Editura Polirom, 2022), Labiș. Jurnalul pierdut (Editura Polirom, 2022), Ca să nu aleagă praful de toate (Editura Polirom, 2023), Anisia și oceanul de uitare, (Editura Polirom, 2024), Trilogia lui Teofil: În urmă nu mai e nimic, Arșița, Teofil și Câinele de lemn (Editura Polirom, 2024), Un loc îndepărtat, numai al lor (Editura Polirom, 2025).

Salut, Sighet!

 

Nota redacției: „suplimentar”, echipa noastră îi urează maramureșeanului nostru Cosmin Perța… LA MULȚI ANI!

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • …pe lîngă cele mai bune urări ale mele, adaug că îmi amintesc cum l-am convis (împreună cu poetul Ion Mureșan) să-mi dea un volum de poezii, și l-am debutat pe Cosmin, cu volumul de poezii ZOROVAVEL, în 2002, cînd eram redactor-șef la Editura Grinta. Iar volumul acesta, i-a adus primul lui premiu: Premiul pentru debut la Festivalul Internațional de Poezie de la… SIGHET!

    Duminică frumoasă!

    Vasile Gogea

Salut Sighet
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.