Darul
Eu îți vorbesc ție din pragul nopții,
din pragul întunericului,
din pragul nopții îți vorbesc.
Dacă la casa mea vei veni tu, omule bun, o lampă să-mi aduci
și o ferestruică de la care
freamătul fericitei străzi
să-l pot auzi.
(din volumul „Să dăm crezare începutului de anotimp rece”)
* * *
Forugh Farrokhzad (28 decembrie 1934 – 14 februarie 1967) a fost o influentă poetă, scenaristă și regizoare de film iraniană. A fost o poetă modernistă controversată, o autoare iconoclastă și feministă. Farrokhzad a murit într-un accident de mașină la vârsta de 32 de ani.
Forugh Farrokhzad s-a născut la Teheran pe 28 decembrie 1934, din părinții colonelului Mohammad Bagher Farrokhzad (familia Farrokhzad era originară din Tafresh) și Touran Vaziri-Tabar. A patra dintre șapte copii (ceilalți fiind Amir, Massoud, Mehrdad, Fereydoun, Pooran și Gloria), a urmat școala până în clasa a IX-a, apoi a învățat pictura și cusutul la o școală de fete pentru arte manuale. La vârsta de 17 ani, s-a căsătorit cu satiristul Parviz Shapour. Și-a continuat educația cu cursuri de pictură și cusut și s-a mutat cu soțul ei la Ahvaz. Singurul ei copil, un fiu pe nume Kamyar Shapour (subiectul filmului „Întoarcerea”), s-a născut un an mai târziu.
După separarea și, ulterior, divorțul (1954) de Parviz, ea a pierdut custodia fiului ei.
În septembrie 1955, Farrokhzad a fost internată într-o clinică psihiatrică timp de o lună în urma unei căderi nervoase.
Primul volum de poeme „Captivă”l-a publicat în anul 1955.
Farrokhzad a petrecut nouă luni în Europa (Italia, Germania) în perioada 1957 – 1958.
A publicat încă două volume, „Zidul” (1956) și „Revolta” (1958), înainte de a călători la Tabriz pentru a realiza un film despre iranienii afectați de lepră. Acest film documentar din 1962, intitulat „Casa este neagră”, este considerat o parte esențială a mișcării Noul Val Iranian. În cele 12 zile de filmare, s-a atașat de Hossein Mansouri, copilul a doi leproși. L-a adoptat pe băiat și l-a adus să locuiască la casa mamei sale.
Ultimul volum de poeme publicat în timpul vieții a fost „O nouă naștere”, în anul 1964. Poezia ei din acea vreme s-a diferențiat semnificativ de fostele tradiții poetice iraniene.
Vocea feminină puternică a lui Farrokhzad a fost receptată negativ și dezaprobată deschis, atât în timpul vieții sale, cât și în abordarea postumă a operei sale, de către segmentul „tradiționalist”.
Exteriorizând aspectele umane în opera ei, ea solicită, de altfel, o recunoaștere a abilităților femeilor care să depășească opozițiile rigide.
Farrokhzad a murit într-un accident de mașină pe 14 februarie 1967, la vârsta de 32 de ani. Deși circumstanțele exacte ale morții sale au fost subiectul multor dezbateri, povestea oficială este că a virat brusc jeep-ul pentru a evita un autobuz școlar care venea din sens opus și a fost aruncată din mașină, lovindu-se cu capul de bordură.
Volumul „Să dăm crezare începutului de anotimp rece” a fost publicată postum și se consideră că include unele dintre cele mai bine structurate poezii moderne în limba persană.
Poezia lui Farrokhzad a fost interzisă timp de mai bine de un deceniu după Revoluția Islamică. O scurtă biografie literară a lui Farrokhzad, „O femeie singură: Pentru Farrokhzad și…” a fost semnată de Michael Craig Hillmann
„Poezia ei” a fost publicată în 1987. Lucrarea lui Farzaneh Milani, „Văluri și cuvinte: Vocile emergente ale scriitoarelor iraniene” (1992), a inclus un capitol despre ea.
Abdolali Dastgheib, critic literar și scriitor, a publicat o recenzie critică a poeziilor lui Farrokhzad, intitulată „Mica sirenă” (2006), în care o descrie pe Forugh ca pe o pionieră a poeziei farsi moderne, simbolizează feminismul în opera sa.
Nasser Saffarian a regizat trei documentare despre viața ei: „Oglinda sufletului” (2000), „Rece verde” (2003) și „Culmea valului” (2004).
Salut, Sighet!
Adaugă comentariu