Actualitate • Cultură

Poemul de duminică: Ion IUGA (06.01.1940 – 19.10.1993)

image_printPrinteaza

Marmația

Nevăzut pe sub râuri
tălmăcit de fântâni
coboram mii de vârste
izvorândul meu munte
fereastră întoarsă la cerul ţărână
ştergură albă mulţimii de crengi
de lumină împinse
din ger

nevăzut pe subt râuri
în zidirea păcii străvezie
pe jarul duhului
pe oase-mpovărate
ochiul se-aşază în coasta grădinii
copiii îşi mai caută sufletul
închis în coaja de lemn

cu ochii deschişi
aripi de biserică pe dealuri
aprinzându-le intrarea
se înalţă stejarii

* * *

Ion IUGA (n. 6 ianuarie 1940, Săliștea de Sus, Maramureș – d. 19 octombrie 1993, București) — poet și traducător.
A fost membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, bun prieten al lui Nichita Stănescu. A absolvit cursurile Facultății de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca și a devenit profesor în Săliștea de Sus și în Sighetul Marmației. A fost redactor la revista „Familia” (1965-l968) iar din anul 1973 a fost numit în funcția de director al Cinematografului „Viitorul” din București.
Ion Iuga a debutat cu reportaje în ziarul maramureșean „Pentru socialism” (1959) și cu poezie în „Luceafărul” (1963).
Debutul editorial a fost cu „Tăceri neprimite” (București, Editura pentru Literatură, 1968), după care a publicat volumele: „Almar” (Ed. Albatros, 1970), „Țara fântânilor” (Ed. Eminescu, 1971), „Irosirea zăpezilor” (Ed. Cartea Românească, 1974), „Cămașă patriei” (Ed. Albatros, 1975), „Din Marmația” (Ed. Eminescu, 1977), „Binecuvântata civilizație” (Ed. Cartea românească, 1980), „Povara umbrei” (1987) etc. Pe parcursul a 20 de ani a publicat unsprezece volume de poezie.
A publicat eseuri, articole, poezii, traduceri în revistele Familia, Ateneu, Astra, Tribuna, Luceafărul, Steaua, România literară, Viața Românească, Contrapunct, România liberă.
A fost considerat de către critici „întâiul poet modern al Maramureșului”. În memoria sa, o stradă și biblioteca din localitatea natală îi poartă numele.
A participat la câteva ediții ale Festivalului de Poezie de la Sighet și la Serile de Poezie de la Desești.

Salut, Sighet!

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Salut Sighet
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.