Actualitate Cultură Illuminati

PoetikS – DEBUT – Bianca NEMEȘ

image_printPrinteaza
Bianca Nemeș

Bolnav de albastru

Ah, cer albastru,
De ce ascunzi tu al meu astru ?
Şi-mi juri seară de seară,
De parc-ar fi prima oară,
Că-l voi vedea oarecând
Din poama Lunii muşcând?
Că va veni doar la mine,
Iar dacă voi fi-n ruine
În braţe mă va ţine.
Iar sus, pe dealul umbrelor,
Tresar de dorul norilor,
Din lacrimi îmi fac scut:
Azi am curajul să te-nfrunt.
Iar de n-am dreptul la iubire,
Lasă-mi măcar o amintire,
Căci cu spaimă te privesc,
Şi voia lunii împlinesc.
Trăiesc prin tine-n două chipuri,
Visez preaplin, culeg nimicuri.
Mă-ncearc-o tainică ispită,
Astăzi chiar eu mă cred pedepsită.
Şi-ţi aduc ofrandă blesteme,
Nu-ţi mai scriu poeme,
Pentru că tot ce tu ai vrut
A fost să-mi vezi sufletul slut!
Acum în ceas de seară,
Când lumea mi-e amară
Mă sting, mă ofilesc,
Din zbor mă prăbuşesc
Albastrului mă dăruiesc,
Dar nu-ncetez să cresc.

*
De mine fug?…

Văd chipuri rele,
Care smulg zâmbetele mele.
Şi fug …
Pe toţi vreau să-i alung!
Lumea zâmbeşte-amar,
Cu zâmbet fad de chihlimbar.
În ochii lor eu văd minciuna…
Atât de aproape este ura!
Iar stelele-s păcate,
Chiar dacă-n veci sunt luminate.
Sunt reci și sunt de neatins,
În ele-ţi ţin sufletul prins.
Cea mai strălucitoare stea
În plâns te va întemniţa !
Dar le privim și le iubim,
Cu ele ceru-mpodobim.
Eu totuşi fug…
Cu vântu-aş vrea să m-ascund
Şi să m-aşez la colţ de lume,
Ca să ascult ce Soarele are a-mi spune.
Dar îmi e frig şi către Soare strig.
Apoi… stând pe un nor,
Un înger îmi dă aripa să mă-nfăşor.
Iar preamăritul Soare-mi spune
Că se va risipi această lume.
Şi stelele nu vor mai fi,
Iar în lumina Sa toţi vom zâmbi.

Zâmbesc deja… zâmbesc…
Se încălzeşte lumea ce-o privesc.
Azi nu mai fug…
Căci viaţa arde-n mine-un rug.

*

Plasa de vise

Sunt captivă într-o plasă de vise.
Un vis mă prinde în ale sale tentacule
Şi-mi arată puţinele lumini rămase aprinse.
Chiar dacă fug
Răvășind pământul,
Spre un capăt de lume,
Visul mă strigă pe nume,
Ma prinde în mreje,
Mă aruncă spre Soare
Ca să umplu paginile goale.
Sunt captivă într-o plasă de vise…
Oare mă voi îmbolnăvi?
Scriu poezii.
Îmi mai trebuie şi alte “doftorii”?!

Nemeș Bianca,
clasa a VI-a A,
Școala Gimnazială ”George Coșbuc”, Sighet

sursă foto: http://www.vinsieu.ro/

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise