Pale blue eyes
De mică am lustruit frumusețe, mă închipuiam o călătoare într-o lume ferecată cu păsări
de la răsărit la apus
trupul meu invizibil ca
un izvor de apă neagră pentru toate florile pământului
viu ca un cireș nenăscut, degetele mele pătând pântecele mamei
de parcă ea creștea înlăuntrul meu
un cosmos rotund și iubitor
locuind în
camera de gardă a îngerilor
se făcea că mama era plină de râvnă și mica inimă vie tremura la gândul că s-ar putea risipi într-o secundă ucigașă
dar
cuvântul nu poate fi tăiat din pântece dacă va fi cumva smuls va aștepta în doliu eternitatea
numărătoare inversă
până când Dumnezeu va rândui o altă mamă care să-l nască.
*
Metamorphosis
Nu mai am nimic de ascuns, am intrat în noapte cu inima sângerând. Șoptești un poem
pereții se strâng în jurul tău ca o haită flămândă
aluneci în vis
într-o lume întunecată cu gheare făcute să mângâie și apoi să rupă din tine
bucăți.
Ridurile erup frumos sub concealer, niagare ascunse plesnesc în farmecul nopții, eu pot renaște și muri în același timp
miliarde de atomi se dezintegrează și ard miliarde de fantome microscopice.
Am ieșit din beznă, lumina se întinde pe chipul meu
șters de ruj, de eyeliner, de gura ta nemiloasă.
Femeia din oglindă își acoperă lacrimile cu mâinile arse,
slabă și ostenită
ca un calvar călcat de mulțimi de miriapode
misterul feminității e să iubești când nu mai poți, bolnavă și moartă
când frumusețea
se topește fără s-o simți
Și zbori ca o sirenă căreia i-au crescut aripi.
*
Corpus
Vine o zi în care să te ridici la capătul cuvintelor
e ca și cum atingerea s-ar săvârși cu ferestrele deschise
mâna mea adormind în mâna ta când granițele se desfac ca la moartea unui sărut sublim
strălucim în multiverse
poate că într-o lume paralelă timpul meu s-a sfârșit deja iar
cuvântul acesta își trage respirația precum stelele moarte ce îndrăznesc să lumineze încă ochilor noștri târzii
nu mai știu dacă viața mea este o insulă locuită sau un simptom pentru o boală incurabilă
în vis sunt mai vie ca atunci când mă trezesc și umblu printre oameni
îți desenez dragostea ca dintr-un pom copt unde
fructele dulci putrezesc totdeauna primele iar umbrele se întorc înapoi în oameni
și nimeni nu se îndură să le mai privească o dată măcar
dar deja s-a făcut dimineață și plouă sinistru.
Antonia Luiza DUBOVICI
sursă foto: Pinterest
Adaugă comentariu