confesiune
argintul oglinzii scânteiază
în fața frumuseții tale
frigul nu ajunge la mine
când chipul ți-l întorci
deschizi rana dinadins
versurile destinate ție
le ascund sub pernă
visând adânc la ziua-n care
voi îndrăzni să ți le dau
dor și promisiuni
te văd în fiecare nor de ploaie
stelele amurgului țin captiv luciul
irișilor tăi
de fapt ești prea departe de mine
și a ta privire rareori se rătăcește
asupra mea
îmi promit solemn în fiecare dimineață
când sărutul soarelui deschide ochiul minții
din nou spre chipul tău
că azi îi voi permite cu regret
ultimei amintiri cu tine să mă-nfioare
și-ți dau drumul
fire de oțel
destinele noastre
sunt țesute din același fir
degeaba îl aprindem
e făcut din oțel
iar focul nu-l clintește
nu-l învinge nici măcar
gheața din ochii tăi
nici abisul
care ne-a capturat
într-un ciclu infinit
mereu împreună
legătura asta-i blestemată
lanțuri otrăvite ne forțează
să ne ținem strâns de mână
oțelul îmi distruge încheieturile
oare văd în roșu amărăciune
sau e sânge în fața mea?
Camelia Petrovai
Clasa a X – a E
Colegiul Național „Dragoș – Vodă”
Foto: Yno Samir
Adaugă comentariu