Cred că nu știu
Crezi că nu știu
că în spatele toamnei căzute în arămiu se ascunde durerea dinaintea morții
timpul laș își maschează trecerea în cele mai pastelate culori
ne amăgește…
cu o altă mască
născută dintr-o altă iluzie
nealungată din frică
știu….
nu va rămâne neplătită.
***
După – amiază
După – amiază tristă ca o statuie fără cap
aștept noaptea
ca să te pot îmbrățișa
în vis
să nu rătăcim…
în furtuna ce poate veni
dar noi încă n-am murit
de mult…
moartea stă la masă
contabilizează prezentul și trecutul
îmbracă viitorul în cifre
până când va veni marea noapte și marea tăcere
cu vârful degetelor pline de mângâieri moarte și ele
mângâieri ce nu le-am oferit.
***
Nu cred
Nu cred în definiția fericirii tale
scrisă ca epilog într-o carte
nu m-ai lămurit cine închide ușa singurătății
și de ce totul se scaldă în lacrimi
de ce trăiești în mine
când ai o altă viață
aveam o toamnă a noastră cu spaime sub tălpi
în care nebunii ucideau fruzele galbene
crezând că suntem noi
în toate nopțile plâng visele neîmplinite
neadormite de atâta suspin
așa golită de anotimpuri
mai sper.
***
Chiar nu mă prefac
Chiar nu mă prefac toamnă
sunt toamnă
de tristețe, gândurile mele se sinucid
închid ochii
cobor pleoapele ca și cum aș închide fereastra dinspre lume
îmi acopăr umerii cu palmele încrucișându-mi brațele peste sâni
peste o nouă zi lungă plină cu umbre
departe de tine
strâng dorul în brațe
închid ferestre dinspre lume
e toamnă
de plâns.
Maria KASTAN
Adaugă comentariu