Prietenia este o relație interumană foarte placută și prezentă în viață, care „nu se cerșește”, nu se ia cu „mâna întinsă”, dar nici nu se poate „impune”, nici pentru a apărea, nici pentru a dispărea, de către nimeni, străin independenței și purtătorilor acesteia. Frumusețea ei este determinată de respect, onestitate , sinceritate și răbdare, nici un interes, de nici un fel, sobrietate. Ea este „liber acceptată” de cei doi parteneri, oricare ar fi ei, liberi de a o păstra sau a o elimina, după propria lor personalitate și concepție de viață. Poate apărea dintr-o cunoaștere în timp a unor aspecte de comportament compatibil, dar pot fi și din situații de conjunctură, instantaneu apărute uneori, venite din neprevăzut, care să o determine. Această relație, care se impune a fi atât de frumoasă, se poate falsifica și a se încheia și între oameni răi, care pot fi între ei „prieteni”, până la sacrificiu, în a face mult rău altora, să fie marii dușmani, agresori ai celor cinstiți din jurul lor, sau și mai de departe.
Am să mă refer la unele aspecte, exemple, în forma lor bună, de măreție umană. Se poate aborda și în grupuri sociale, între state, prin care s-ar evita războaiele, cu atâtea distrugeri și dispariții umane.
Condiția esențiala pentru trăinicia acesteia, cred că este sinceritatea, „lipsa interesului și a falsității, respectul reciproc, spiritul de sacrificiu și solidaritate umană, un caracter ferm și bună cuviință, răbdarea și iertarea unor mici scăpări și multe alte calități frumoase umane, pe care aceasta le conține, „le îmbracă”, reprezintă baza de existență și strălucire a ei. Mai sunt și alte destule situații, uneori mărunte sau cu ghimpi, care o pot întări, slăbi, sau să o facă să dispară. Durabilitatea ei depinde și de seriozitatea și stabilitatea ce determină caracterul persoanelor implicate, evitarea neglijării sensibilităților personale, reciproce, excluderea unei anumite „conjuncture” potrivnice. O exigență exagerată pentru orice mică geșeală, din partea unuia sau altuia, cine știe în ce fel apărută, un mic reproș, când cel în cauza își cere „iertare”, care se acordă sau nu și prietenia, amiciția, continuă sau încetează.
Multe din acest fel de prietenii cinstite, însoțite de afecțiuni, duc la încheierea de cupluri familiale morale și trainice, cea mai superioară formă de prietenie, generatoare a lumii, când cele două personae „sunt una”, separate de toți și de toate, într-un anume fel ca „o singură persoană”, după cum spune și Biblia. Astfel de familii apar în toată frumusețea lor, de admirat și respectat, purtând cu ele un fel de sacralitate umană, un sublim al trăirilor. Din păcate, sunt destule altfel de cupluri, care pornesc rău de la început, sau foarte bine, dar ispitele lumii moderne, atât de lacome, îi aruncă în murdăriile ei. Unul sau altul, ori amândoi partenerii, caută mereu „noutăți”, trecând de la una la alta, într-o nestatornicie umană, mascat sau la vedere. Acestea, în general se dezmembrează și e „bine” când separarea se face amiabil, cu ințelegere pentru protecția copiilor și nu prin agresivitate sau tragedii. Ei rămân, oricum, traumatizați, în situații de vitregie. E lăudabil partenerul care rămâne singur, pentru îngrijirea și protejarea lor. In cele mai multe astfel de cazuri, copiii sunt influiențați, după exemplul părinților, sunt rău educați și duc cu ei modelul ce le este prezentat. Pentru aceasta, lumea „prieteniilor familiale” este atât de pestriță, sub mulțimi de aspecte.
După această prietenie, sudată familial, prietenia în sens general, până la frontiera acestora, este una din relațiile sociale cu cele mai frumoase și nobile manifestări interumane, de sprijin moral și practic de viață, uneori mergând până la sacrificii mari. O bruscare negligentă a acesteia de către unul din parteneri, din neatenție nepermisă, sau din alte cauze, poate duce la slăbirea sau incetarea acesteia, lăsând în urmă o stare de spirit indiferentă, sau regrete, după sufletul și inma, după gândirea persoanelor implicate.
Apare aici un paradox social, evidențiat prin ciudățenia ca două persoane, într-o apropiată forma de existență socială, în prietenie, amiciție sobră, acorduri, să se ferească deodata unul de altul, să „obosescă”, prietenia sa nu se mai manifeste, ceea ce arată instabilitatea caracterului uman, în atâtea variate forme evidențiate de viață.
Astfel de relații, stabilite dezinteresat, lipsite de formalism și superficialitate, sunt totuși un tonic moral semnificativ, în derularea vieții. În caz de apariție a unor probleme neprevăzute, dacă ai lângă tine un prieten de nădejde, uneori acesta îți este mai apropiat de tine ca un frate. O prietenie sobră se poate dezvolta în cadrul diferitelor activități, care poate ține toata perioada acestora, sau și mai mult. Între copii sau tinerii care studiază, ea este de mare ajutor, cerută chiar de firescul vieții. Această prietenie are intensități diferite, funcție de multe situații, care o măresc sau o diminuează. Nu definesc eu această entitate umană, altora revenindu-le acest rol, filozofilor (!), sociologilor, ci doar îmi exprim unele puncte de vedere, în sensul că ori este adevarată, ori este formală, când în fapt nu există. Pot fi schimbări de atitudine, unele cu totul neașteptate, „de azi pe mâine”, cauzate și de specificul de viață personală, sau de un mediu influent. Dacă lipsește orice explicație a acestei separări a unei prietenii, cu totul sobră și cinstită, aceasta duce la asemănarea cu o persoană, care intră într-o casă și nu salută la ieșire. Întâlnești caractere de multe forme, când nu poți, sau nu dorești să te atașezi lor, având poate și alt concept despre prietenie, despre viață, care însă nu ți-l reproșezi…
După exprimări atât de incâlcite despre această nobilă relație interumană, cum se consideră că este, când se află „pe locul ei”, am să mai fac unele considerații. Se poate ca o prietenie, sobră și cinstită, dezinteresată, apărută si exprimată conjunctural, fără previziuni de durată, să dispară așa cum a și apărut, obsevând deodată un loc gol acolo unde ea era prezentă. Aceasta se întamplă dacă ea nu a fost potrvită locației sau locația nu era potrivită ei și e bine atunci că a dispărut. Rămâne acolo doar indiferența, sau poate regretul pentru acele frumoase calități umane, pe care vântul le-a suflat cu multă ușurință, de parcă nici nu au fost. Dar cu toate calitățile ei frumoase amintite, ea nu dispare și nu se poate modifica, ci doar trece în evidența trecutului și rămâne acolo definitiv, în amintitile timpului, specific fiecăruia. Pot apare completări la aceasta, dar ele trec tot în evidența trecului inaccesibil, lângă celelate, nu în locul lor și nici în amestec. O amiciție încheiată poate fi mai rea ca indiferența între persoane necunoscute, pentru că ea poate produce uneori obstrucțiuni sau și alte răutăți, unul altuia; depinde de caracterul și de „ținuta” sociala a lor. Obișnuit, oricine are varietăți de prietenii, probabil mai stabile și se pot forma altele, în cine știe ce condiții, inima fiind larg cuprinzătoare, cu o rațiune de supraveghere.
Gheorghe BĂRCAN
Minneapolis, Minnesota, USA
Foto: Marin Slujeru
Adaugă comentariu