Actualitate Cultură

Primăria din Sighet vrea să știe ce trebuie să facă (autor, Horia Picu)

image_printPrinteaza

Şi ca să știe, „Municipiul Sighetu Marmației, cu sprijinul consultantului extern TeamPro Strategy Consulting S.R.L., elaborează în prezent  Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) a Municipiului Sighetu Marmației pentru perioada 2023-2027, în cadrul Proiectului „MARMAȚIA-Strategii și Standarde”, Cod SIPOCA:1208, Cod MySMIS2014+ 154289”, finanțat prin POCA 2014-2020”. Am citat de pe pagina de internet a Primăriei Sighetu Marmaţiei.

Cred că cineva din Primărie ar trebui să ne lămurească cine l-a angajat pe consultantul extern, cât costă „sprijinul”. Sau, poate „sprijinul” e chiar gratuit, având în vedere bugetul cam strâmtorat pe care-l are Sighetul de vreo treizeci de ani încoace ?

Se va face un maldăr de „Documente[…]  strategice [care] elaborate în cadrul proiectului vor sta la baza obținerii finanțărilor aferente perioadei 2022-2027, având ca scop întărirea capacității de planificare strategică şi a capacității de planificare şi gestionare a investițiilor pentru o dezvoltare mai eficientă şi durabilă a Municipiului Sighetu Marmației”.

Uau!!! Sau Wow!!! 2022 s-a dus, 2023 a trecut de jumătatea sa. Ar mai fi din 2024 până în 2027 timp și strategie să ne dezvoltăm durabil și eficient.

Deocamdată, suntem luaţi la întrebări (pardon!, consultaţi) despre cam ce-am vrea să fie, dar încă nu e. „În acest context, vă rugăm să ne sprijiniți, prin completarea unui chestionar, ce poate fi accesat și completat online, inclusiv de pe tabletă, laptop, sau telefonul mobil, la următorul link: https://forms.gle/ibXYgtjpevHLMAxU8″.

Patriotismul meu local și dorinţa de a vedea și pe-aici ce-am văzut prin alte orașe ale ţării, m-au detrminat să particip și eu la chestionar. Evident, nu voi detalia aici răspunsurile mele. Pot spune în schimb că la unele întrebări am răspuns cu „invitaţi cetăţenii la o discuţie în Primărie”, sau alteori  am adăugat „invitaţi-mă la o discuţie în Primărie și vă spun”.

La prima întrebare suntem întrebaţi care-i genul respondentului și mi se oferă trei variante de răspuns. Masculin, feminin și altele.  La „altele” nu știu cum se poate răspunde. Poţi fi ori așa, ori… așa. Dacă vorbim de „altele”, înseamnă că-s mai multe  variante  (re)cunoscute. Pesemne că mai am de studiat problema…

Reamintesc că e vorba despre „Elaborarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a Municipiului Sighetu Marmației pentru perioada 2023-2027”. Acum apare 2023 ca an de start al Proiectului. Acuma… ce contează că-i 2022, sau 2023? Important e că avem unde să ne dăm cu părerea.  Ştie tot sigheteanul că orice problemă  semnalată în presă a fost rezolvată imediat  de Primărie, că te și miri de unde au oamenii ăia atâta energie să facă retușurile atât de rapid! Sau…?

Vrem dezvoltare urbană, dar văd că interesează ce școală are cel/ cea/ sau altele care completează chestionarul. Şi absolventul de ṣcoală generală care n-a mai fost interesat să-și continue studiile, și absolventul de înalte școli universitare merg pe aceleași străzi, văd ce nu e, dar ar putea fi. Nu văd, de asemenea, de ce contează venitul lunar al respondentului/ respondentei/ respon… cum o fi!

Suntem îndemnaţi să ne dăm cu părerea care-i cea mai importantă problemă care ar trebui rezolvată, care-i cel mai important aspect pozitiv al orașului (dificilă întrebare!…!), care-i cel mai slab punct al infrastructurii de transport: „Trotuarele și pistele pentru bicicliști; Iluminatul public; Locurile de parcare; Elementele de siguranță rutieră, inclusiv semafoarele”.

Fost-am la Beclean de curând. Beclean pe Someș pe numele lui întreg, 12.000 de locuitori. Nu știu dacă locuitorii micului oraș au fost consultaţi în vreo strategie de dezvoltare urbană, dar acolo se vede că există un interes în dezvoltarea localităţii. Am văzut o parcare supraetajată pentru autoturisme! Poza din articol e făcută de mine la fața locului, la sfârșit de iulie 2023.Am văzut și trotuare bune, și piste pentru biciclete (e drept, ar trebui turnat un strat nou de material peste ele).

Probabil că administraţia orasului știe ce trebuie să facă și cum să facă. Se construiește și o variantă de ocolire a localității, conform cu video-ul de pe pagina de internet a Becleanului, și multe altele. Priviţi aici: http://primariabeclean.ro/web/

Priviţi, și vă rușinaţi! Nu dumneavoastră, respondenţii la sondaj. Ei să se ruṣineze, că pot face, dar nu fac!

Horia Picu

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise