Actualitate Știri

Primăria Sighet premiază performanțele șahiștilor de la CSM Sighet

image_printPrinteaza

În cadrul ședinței ordinare de Consiliu Local din data de 28 iulie 2021 vor fi premiați sportivii legitimați la Clubul Sportiv Municipal, care au participat la Campionatele Naționale pe echipe de copii, juniori și tineret la șah clasic, șah rapid și blitz ce s-au desfășurat la Iași în perioada 12 -20 iulie 2021. Competiția a fost una extrem de strânsă și a văzut aliniate la start cele mai bune echipe de șah din țară.

Clubul Sportiv Municipal Sighetu Marmației, structură sportivă de interes local aflată în subordinea Consiliului local Sighet, a fost prezent la această competiție cu echipa antrenată de maestrul Ioan Costiuc, având în componență sportivele: Trifoi Mihaela Ioana, Bătăgan Ilinca Petra și Hejja Irisz Hanna. Tinerele șahiste au reușit performanța extraordinară de a cuceri la fiecare probă, medalia de aur, urcând asfel pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Rezultatele obținute de fetele de aur ale șahului sighetean, sunt rodul unei munci susținute, combinată bineînțeles cu multă pasiune și genială sclipire. Echipa de șah care a adus medaliile de aur în orașul nostru reprezintă Clubul Sportiv Municipal Sighetu Marmației și în Superliga Națională de Șah feminin seniori.

Felicitări șahistelor de aur, felicitări domnului antrenor Ioan Costiuc pentru imaginea frumoasă adusă municipiului Sighetu Marmației.

Comunicat de Presă
Primăria Sighet

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise