Încerc să mă lămuresc pe mine însumi despre opera lui Mircea Cărtărescu. Vreau să îmi pot face o părere, desigur, fără pretenţii de specialist în arta literaturii, doar ca cititor care tot trece de la un autor la altul, de la un stil la altul, de la un arhicunoscut la un aproape necunoscut scriitor.
Ideea mi-a venit de curând, după ştirea neprimirii scriitorului în rândurile academicienilor. Înainte de a face primul comentariu despre „Mendebilul”, pun aici numele unor scriitori care au fost şi academicieni, folosind sursa https://acad.ro/bdar/armembri.php
Fac precizarea că din toată lista am ales doar scriitorii din secolele XX şi XXI, fără cei care au primit – ? – onoranta recunoaştere după moarte. Aşadar, scriitorii academicieni şi anii când uşa Academiei le-a fost deschisă: Tudor Arghezi 1955, Eugen Barbu 1974, Jean Bart (Eugeniu Botez) 1922, Mihai Beniuc 1955, Geo Bogza 1955, Demostene Botez 1963, Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti 1918, Nicolae Breban 2009, Augustin Buzura 1992, George Călinescu 1948, Eusebiu Camilar 1955, Barbu (Ştefănescu) Delavrancea 1912, Ştefan Augustin Doinaş 1992, Geo Dumitrescu 1993, Victor Eftimiu 1948, Petru Dumitriu 1993, Gala Galaction 1947, Nicolae Gane 1908, Mihnea Gheorghiu 1996, Nicolae Iorga 1910, George Murnu 1923, Fănuş Neagu 2001, Camil Petrescu 1948, Cezar Petrescu 1955, Alexandru A. Philippide 1963, Dumitru Radu Popescu 2006, Titus Viorel Popovici 1974, Marin Preda 1974, Liviu Rebreanu 1939, Mihail Sadoveanu 1921, Marin Sorescu 1992, Zaharia Stancu 1955, George Topîrceanu 1936, Dumitru Ţepeneag 2019, Elena Văcărescu 1925, Tudor Vianu 1955, Grigore Vieru 1993, Romulus Vulcănescu 1993.
Se observă că după 1990 deschiderea uşii Academiei Române s-a îngustat pentru scriitori. Au reuşit să treacă „într-un borcan, dar într-unul tăiat parcă în cristal de stîncă […] […] borcanul […] din cînd în cînd scăpăra curcube[i]e. În peretele borcanului, care scînteia nebuneşte, apăruseră contururile subţiri ale unei uşi”. (sursa: Mircea Cărtărescu – „Mendebilul”): Marin Sorescu în 1992, Ştefan Augustin Doinaş în 1992, Augustin Buzura în 1992, Geo Dumitrescu în 1993, Petru Dumitriu în 1993, Grigore Vieru în 1993, Romulus Vulcănescu în 1993, Mihnea Gheorghiu în 1996. După anul 2000, s-a deschis doar pentru: Fănuş Neagu în 2001, Dumitru Radu Popescu în 2006, Nicolae Breban în 2009 şi Dumitru Ţepeneag în 2019.
După cum se vede, uşa Academiei s-a deschis ultima oară pentru un scriitor în 2019. De mai bine de cinci ani, „un lacăt enorm, moale, ca de carne, atîrna la uşă”. (aceeaşi sursă).
Scriitorului Cărtărescu, uşa Academiei i se arată mereu întredeschisă, cu cineva înăuntru care o ţine bine să nu se deschidă mai tare. Pe opera lui, pe întreaga sa operă, nu-i deloc uşor de aplicat o ştampilă pe care să scrie: bună sau de refuzat pentru ca autorul ei să devină sau nu academician.
Revin acum la „Mendebilul”. Întâmplări din lumea copilăriei, trăite şi închipuite, cu autorul personaj principal şi povestitor, care ne duc în vremurile când fiecare descoperă lumea şi, pe măsură ce aceste descoperiri apar, vălul inocenţei se dă, uneori încet-încet, uneori brusc la o parte, sunt elementele fundamentale ale nuvelei.
„Vova şi Paul Smirnoff (ce contrariat am fost mai tîrziu cînd am auzit de vodca numită la fel!), Mimi şi Lumpă (nu ştiu cum îi mai chema), Luţă, Dan de la scara trei, Marconi şi frati-su Chinezu, Luci, Marian-Marţianu-Marţaganu-Ţaganu-Ţacu, cel care acum vreo doi ani s-a însurat cu o vînzătoare de la cofetărie, Jean de la etajul şapte, Sandu, vecinul meu, Nicuşor de pe scara cealaltă. Fiecare, mi se pare acum, era interesant în felul lui”, sunt colegii de joacă ai povestitorului.
Mimi îi pune porecla Mendebilul lui Dan Nebunul, „o poreclă ciudată, despre care nici pînă acum n-aş putea spune de unde venea şi cum a trecut prin mintea greoaie a lui Mimi”.
Colecţiona cutii de ţigări străine, creştea un arici şi era cel mai mare dintre toţi şi îi putea bate oricând pe ceilalţi. De-asta era şeful.
Încet-încet, Mendebilul atrage auditoriul de partea sa. Avea harul povestirii, al imaginaţiei care prinde într-un grup de copii inocenţi. Mendebilul spunea că – şi mai mai departe trebuie să-l citez în totalitate pe Mircea Cărtărescu, altfel textul pierde din inedit:
„Femeile nu se împreunează niciodată cu bărbaţii. Ele poartă în pîntece o celulă. Cînd ating vîrsta potrivită, vor să nască. Atunci dau drumul la treptele naşterii. Ele sînt acestea: din celulă iese un purice. Din purice, un gîndac. Din gîndac, o broscuţă. Din broscuţă, un şoarece. Din şoarece, un arici. Din arici, un iepure. Din iepure, o pisică. Din pisică, un cîine. Din cîine, o maimuţă. Din maimuţă, un om. Femeile se pot opri la orice treaptă. Unele femei nasc broscuţe, altele pisici. Dar cele mai multe îşi doresc copii. Ele ar putea să nască o fiinţă mult mai minunată decît un copil, pentru că treptele naşterii nu se termină cu omul. Şi Mendebilul încheie: „Eu am văzut o astfel de fiinţă. […] Oamenii nu sînt toţi de un fel. Ei sînt de patru feluri: cei care nu s-au născut, cei care trăiesc, cei care au murit şi cei care nici nu s-au născut, nici nu trăiesc, nici nu au murit. Aceştia sînt stelele. […] Cît sîntem vii, vedem doar ca prin crăpătura unei cutii de scrisori, dar după moarte vedem de jur împrejur, cu toată pielea”.
Mendebilul şi ceilalţi colegi de joacă şi de „explorare” ai lumii oamenilor mari se maturizează. Se maturizează şi Mirciosu, aşa cum îi spuneau ceilalţi copii lui Mircea, viitorul scriitor.
Nuvela e o împletire de real şi imaginar. Mircea Cărtărescu scrie despre Mendebil că „Nu a existat un copil atît de savant la noi în bloc”. Nici ceilalţi nu sunt uitaţi: „Vova Smirnoff e acum inginer, Lumpă e picolo la Athenee Palace, îl tot văd pe-acolo. Marţaganul e şi el ceva pe undeva, Sandu e tot inginer, iar Nicuşor e amicul meu, Nicolae Iliescu”.
Sigur că „Mendebilul” nu e un maxim al creaţiei lui Cărtărescu, dar are meritul că trezeşte în fiecare cititor amintirea momentului sau momentelor când ceva, cumva, în copilărie, ne-a arătat lumea reală.
Rândurile de mai sus pot fi luate ca răspunsul unui cititor la întrebările pe care şi le pune autorul: „Dar unde e Mendebilul? De unde naiba a apărut povestea asta?”.
Horia PICU
Adaugă comentariu