Actualitate Interviuri

Remember: interviu cu av. Paula Iacob (autor, Liviu Șiman)

image_printPrinteaza

În octombrie 2016 s-a împlinit un an de când a trecut la cele veșnice av. Paula Iacob. Căutând printre materialele mele am găsit un interviu realizat cu doamna av. Paula Iacob în urmă cu 4 ani când, aflându-se la Sighet, a avut amabilitatea de a-mi acorda interviul pe care îl redau mai jos.

Prin publicarea acestu inteviu doresc aducerea unui omagiu celei care a fost un personaj care s-a remarcat printr-o înaltă ținută morală, o luptătoare pentru emanciparea femeii, pentru respectarea drepturilor celor năpăstuiți, pe care nu a ezitat să îi apere în fața unui sistem adesea tarat și nepăsător față de drama celor aflați în momente de restriște.

Și-a dorit să revină în Maramureș, dar timpul nu a mai avut răbdare. Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace! Va rămâne veșnic în sufletele celor care au cunoscut-o și apreciat-o.

Liviu Șiman: În ultima periodă de timp ați devenit cunoscută ca o ferventă militantă pentru emanciparea femeii, pentru schimbarea opticii în ceea ce privește rolul femeii în societate, în acest sens derulând o serie de activități și acțiuni în mass-media.
Paula Iacob: Într-adevăr. Am socotit că este de datoria mea. În primul rând, ca juristă am plecat de la considerentul că frumusețea normei de drept nu poate fi eficientă decât dacă o aplicăm astfel încât omul să aibă de câștigat prin aplicarea legii. Ori legea spune că femeia este egală cu bărbatul dar, din nefericire, acest lucru nu prea se vede. Am făcut tot ceea ce mi-a stat în putere, socotind că un adevărat profesionist al dreptului nu își face pe deplin datoria dacă, pe lângă preocuparea profesională, nu se ocupă și cu ajutorarea celui de lângă el, cu respectarea drepturilor oamenilor. Am depus eforturi pentru reînființarea uneia dintre cele mai vechi organizații din țară: “Asociația femeilor de carieră juridică’’, care a fost înființată în anul 1928 de către Bella Negruzzi, fiica marelui cărturar Costache Negruzzi, prima femeie avocat din România, care alături de alte femei din lume a înființat la Paris ‘’Federația Internațională a Femeilor de Carieră Juridică’’, în care de-a lungul timpului România a ocupat de două ori funcția de vicepreședinte, iar în prezent eu făcând parte din biroul de conducere. Pe lângă activitățile menite a apăra drepturile femeii și a copilului, desfășor activități și în cadrul UNESCO, socotind că necesitatea culturii la noi în țară este atât de mare că numai luptând pe această idee a unei culturi cât mai vaste, a unei renașteri a culturii noastre din trecut, care a dat mari personalități, și păstrând tradițiile vom reuși să ne păstrăm identitatea.

L.Ș: Cum vi s-a părut din acest punct de vedere Maramureșul ?
P.I. : Vizitând Maramureșul am constatat cu satisfacție modul în care tradiția este păstrată. Dragostea pentru tradiții m-a adus în Maramureș unde de câte ori vin, îmi vin în minte versurile unui cântec: “Tot ce-i românesc nu piere”. Iubesc Maramureșul. Am vizitat mânăstirea Bârsana și Rohia, unde am trait momente de înălțare sufletească și morală , cu precădere la Rohia unde am retrăit momentele evocate de părintele Nicolae Steinhardt, care a înțeles cu adevărat ce înseamnă și tradiția poporului român și credința în Dumnezeu. Sunt rari oamenii care își părăsesc credința initială. De aceea, nu pot decât să mă închin cu tot respectul în fața acestei personalități extraordinare, care a demonstrat că prin credința în Dumnezeu dispar originile sociale, etnice, etc și nu rămâne decât credința. De aceea, vă repet, iubesc Maramureșul din tot sufletul. Iubesc drumurile de aici, oamenii care sunt de excepție. În trecut iubeam mult Sibiul de care mă leagă multe amintiri, dar Maramureșul m-a cucerit. În Maramureș frumusețea locurilor se confundă cu frumusețea sufletului maramureșenilor.

L.Ș.: Ce impresie v-a lăsat vizitarea Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței?
P.I.: Pentru mine Memorialul de la Sighet este dovada vie a genocidului făcut de cei care au dorit să îngenuncheze tot ce a avut mai bun România. Este păcat că despre genocidul de la Sighet, Aiud și alte locuri se vorbește tot mai puțin. Trebuie ca noi românii să nu uităm aceste perioade întunecate așa cum nu trebuie să uităm și ce a fost bine în perioda trecută. Îmi vine minte, ca și exemplu, Casa Poporului și îmi reamintesc cuvintele unui străin, care vizitând clădirea a spus o frază care m-a impresionat, fiind de fapt un adevăr, dacă ne gândim la tot ce s-a dărâmat pentru a se construi Casa Poporului :”Casa Poporului este un copil frumos născut dintr-un viol’’. Clădirea chiar dacă are și părți chicioase este o realizare care a fost făcută cu sudoarea oamenilor care au muncit mult la ridicarea edificiului și, înaite de a o critica, trebuie să ne gândim și la aceste aspect. Edificiul a fost proiectat tot de o femeie, Anca Petrescu ( trecută și ea la cele veșnice n.red.). Este clar că a fost nevoită să accepte unele soluții arhitecturale nepotrivite, dar nu s-a putut opune, cum nici noi juriștii nu ne-am opus și am acceptat dispoziții care erau contrare legii și dreptului lucru care, din păcate, îl facem și astăzi. Se emit atâtea dispoziții care contravin principiilor de drept și sunt iscălite cu atâta ușurință de către cei care au calitatea de a aproba. La fel se făcea și atunci. Am greșit cu toții! Cred că dacă noi nu ne-am fi plecat capul sub uși la ideile unor oameni mai puțin pregătiți ca și noi altfel ar fi stat lucrurile.

L.Ș: Într-un moment dificil, în care toți cei care cândva nu știau cum să le pupe mâinile familiei Ceaușescu, s-au lepădat de ei ca și dracul de tămâie, dând dovadă de lașitate, ați acceptat să deveniți apărătoarea lui Nicu Ceaușescu (decedat n.red.) și, mai târziu, principalul susținător al demersurilor intreprinse de Valentin și Zoia Ceaușescu (decedată și ea n.red.) în obținerea aprobărilor legale de deshumare a soților Ceaușescu.
P.I.: Situația copiilor soților Ceaușescu se asemănă cu situațiile din anii 46’-47’ când doar pentru faptul că erai copilul unuia sau altuia aveai de suferit. Am considerat că este de datoria mea să le vin în ajutor. În ceea ce privește demersurile realizate de către Zoia, Valentin și Mircea Oprean (soțul Zoiei Ceaușescu n.red.) mi se par firești. Este cel mai normal lucru ca un copil să poată pune o floare la mormântul părinților, chiar dacă nu au fost perfecți. Soții Ceușescu au greșit mult dar, o repet, au făcut-o cu sprijinul nostru, al tuturor. Este clar. Soții Ceaușescu sunt morți. Procesul lor a fost unul penibil, dar acelea au fost timpurile. Important este să ne implicăm într-o democrație reală și nu într-una de mucava, de salon.

L.Ș.: Se știe faptul că ați început să faceți politică. Ce v-a determinat să intrați în politică?
P.I.: Uram ideea de politică. Socoteam un lucru rușinos a face politică, mai ales când vedeam ce se întâmplă în Parlamentul României. Cei ajunși acolo uită de rolul lor, urmărindu-și propriile intertese. Am devenit membră a unui partid micuț, fără importanță, dar unde există oameni de bunăcredință, realizați și care vor în timp să facă o politică curată. În clipa în care aș găsi cea mai mică pată de necinste aș pleca pe loc. Am intrat în politică pentru a încerca să îmbunătățesc cât de căt conceptul de politică și, în același timp, prin experiența mea dobândită de-a lungul unei vieți, să-mi pot ajuta semenii, considerând că orice om politic nu are voie să se gândească la altceva decât la ajutorul pe care îl poate da celui de lângă el, celui care l-a votat.

L.Ș.: Veți reveni în Maramureș?
P.I.: Cu siguranță. La anul doresc să-mi petrec vacanța în Maramureș și voi încerca să-i cunosc mai bine pe acești oameni minunați care sunt maramureșenii.

A consemnat,
Liviu Șiman

sursă foto: internet

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise