A fost odată ca-n povești,
A fost ca niciodată:
Oraș cu rude-mpărătești,
Cu un trecut în artă.
Și-avea mândrețe de Palat,
Academii și teatru.
Ce-a fost, a fost, și e păcat
Azi seamănă cu satul!
Tot azi avem promisiuni,
Biet omul… socotește,
Și-așteaptă – până când? – minuni
Dar… cineva-l prostește!
Pentru spectacole nu-i loc,
Muri… „Muncitorescul”,
Iar „Studio” îi sub obroc:
Cultura-i cu… protestul.
Să protestăm că-i fără bani,
Deși lumea-i sătulă
Să ascultăm mereu “umani”,
Povești din… gură-n gură!
S-aștepți un an sau poate doi
Nu cred că enervează
Dar după, iese tărăboi,
Conștiința mai… lucrează.
Așa gândim că nu-i pierdut
Frumosul dintre ape,
Renașterea-i pe la-nceput,
Să fie cin’ s-o sape!
Ars Publica
Adaugă comentariu