M-am autorecenzat şi, neputând să bifez etnia „română″, am ales, din toate variantele date de calculator, etnia „romana″. Adică nici „română″, nici „romană″. Ceva între. Nici una, nici alta.
Profitând de nepriceperea Nu-Ştiu-Cui, mi-am imaginat pentru câteva secunde că am etnie romană. Inexistenţa diacriticelor poate să-mi stimuleze imaginaţia şi să pun, sau să nu pun diacritice la litera „a″, nu-i aşa?
Cum etnie „romănă″, „romănâ″ sau „românâ″ (dacă ar trebui să respectăm regulile de scriere acceptate azi, corect ar fi „romănî″, respectiv „românî) nu există, am două variante posibile: să mă declar de etnie „română″, sau de etnie romană.
Glumim şi mergem mai departe. Cu sau fără diacritice, ştim să citim cuvântul, adaptându-l la context. Dar un străin dornic să înveţe limba română ar avea mari dificultăţi dacă ar citi versul unui cântec care are menirea de a anunţa omenirea cine suntem noi: „Noi suntem români″. Dacă nu se pune „căciuliţa″ corespunzătoare pe litera „a″, reiese că „noi suntem romani″, lucru care nu-i chiar aşa.
Aleg acum, făcând un simplu exerciţiu de imaginaţie să fiu cetăţean roman, de aceeaşi etnie. Să visez puţin… Cetăţean roman pentru câteva secunde… N-a fost deloc rău punându-mă în această ipostază, să „văd″ Colosseumul, Arcul lui Constantin sau să-mi imaginez că scriitorul Alberto Moravia, actorii Giuliano Gemma, Giulietta Masina, Monica Vitti, ori motociclistul Max Biaggi, pilotul de Formula 1 Giancarlo Fisichella, politicianul Giulio Andreotti sau fotbalistul Francesco Totti au mers sau merg prin Cetatea Eternă, ei făcând-o aievea, eu doar prin stimularea imaginaţiei pe care o datorez Nu-Ştiu-Cui.
Intenţia mea este de a semnala un neajuns al programului de autorecenzare. Dacă n-aş vorbi de autorecenzare, ci de recenzare, făcută deci prin mijlocirea altei persoane, instruită pentru aşa ceva, tot „etnie romana″ aş fi avut în formularul de completat, nu „etnie română″ (cu diacritice!), aşa cum e normal.
Pun şi eu întrebarea oare nu se putea scrie un program mai exact referitor la recensănântul ăsta din care tot nu vom şti câţi am fost la 1 Decembrie 2021, câţi cu drept de vot am fost la aceeaşi dată sau în câţi metri pătraţi stăm acasă?
E supărător cum arată formularul de completat, cu atât mai mult cu cât la „Caracteristici etno-culturale″ recenzatul român poate alege: „român, aromân, istroromân″ şi lista-i lungă. De asemenea, la secţiunea „Limba maternă″ se poate bifa „româna″, aşa cum e corect şi pe deasupra văd că programul permite folosirea tuturor literelor alfabetului limbii române. Nu-Ştiu-Cine a făcut programul de recenzare online, dar ar fi putut să dea dovadă de consecvenţă: ori cu diacritice, ori fără.
Lipsa diacriticelor m-a „ajutat″ să mă „plimb″ prin Cetatea Eternă. Reîntors în realitatea românească, m-am întâlnit, m-am reîntâlnit cu România Eternă.
În superficialitatea ei.
Horia Picu







Nu trebuia sa va plimbati neaparat prin Cetatea eterna, romanii au locuit si aici la noi – Apulum , Napoca, Potaissa…
Noi suntem urmasii lor, sau daca vreti, noi suntem ROMANII de azi ( la fel cu cei din Paris, Milano, Lisabona, Buenos Aires…)
De acord cu dvs., dar gandul poate zbura liber.
desigur