Te încînta de fiecare dată cînd îl ascultai. Pentru ca apoi să-i duci dorul, așteptînd noua întîlnire, dorită și de el. Simțeam asta din atitudinea sa.
MIRCEA SUCHICI își terminase recitalul de la MUZEU. Trei melodii scurte în care violoncelul său te înfiora. Prin expresivitatea sa, revelată de atingerile degetelor și ale arcușului.
Cînd termina, parcă mai doreai. Nici o melodie mai lungă de două minute.
PREA MULTĂ SARE POATE STRICA MÎNCAREA…
Ne îndreptăm spre o cafenea, parcă mai ușori, oarecum eterici, deși nici unul dintre noi nu urmează vreo cură de slăbire. Una care te face neom și de nerecunoscut, încît cîinele care te așteaptă acasă de o viață urlă îngrozit și o rupe la fugă disperat.
Nutriționistul Stroescu – „Semințe, semințe! Hidratare! Apă de izvor! Bere? Otravă curată!…” – strîmbă din nas nemulțumit.
Noi avem în gînd discuțiile care ne așteaptă. Înainte de a intra, îi zic: „Mircea, e o mare nedreptate la Filarmonica din Craiova. Cînd mergeți în turneu, fiecare își cară propriul instrument: contrabasistul cocîrjat sub povară iar flautistul, cu „flautul fermecat” (!) la picior, fredonînd sarcastic ODA BUCURIEI, parcă spunînd: „Ce să-ți fac prietene, nu te-ai „orientat”!…”
Mircea rîde din toată inima, cum îi e felul. Ne așezăm la masă iar eu zic: „În a doua melodie, pe la mijloc, abia dacă atingeai corzile violoncelului. Parcă ascultam o placă de patefon din anii ’30, zgîriată de timpul care nu iartă pe nimeni. A treia piesă putea să se numească FURTUNA…”
(Face ochii mari, parcă spunînd: „Deci n-a fost în zadar…” Să fi înțeles eu oare trăirea sa?… Rămîn la acest gînd. Și tac…)
NUMAI PROȘTII DAU MEREU DIN PLISC. SE REMARCĂ IMEDIAT…
Vorbim despre artistul care ar greși vreodată o notă. Vulgul nu iartă!…
LUMEA UITĂ MIILE DE ORI CÎND AI FOST EXCEPȚIONL. DAR NU IARTĂ O GREȘEALĂ, ORICÎT DE MICĂ, FĂCUTĂ VREODATĂ!
Nu ne mai dăm duși. Sîntem doar cîțiva dintre zecile de persoane care asistaseră la CEAȘCA DE CAFEA, lansată de actorul George Drăghescu. A 250-a. („Ăsta o să dea în bîlbîială de la atîta cofeină”, îmi zic în gînd. COFEINA mi se pare un nume de amantă neștiută de soție. Pufnesc în rîs: soția pretinde că nu o știe, ca să te simți tu DĂȘTEPT!…)
Se deschide brusc ușa. Vocea de satir priapic nu lasă loc îndoielii. „Apă plată! Hidratare! Carbohidrați! Sînt medic de medicină sportivă! Carne roșie? Otravă! Ați văzut vreodată un iepure de cîmp mîncînd carne?…”
Paharele zboară spre capul său. Le evită meșteșugit, luînd-o la fugă. Îl urmărim, dorind să-i aplicăm o corecție binemeritată. Se face nevăzut după colț. Aflăm că s-a refugiat la o televiziune locală, blestemînd clipa în care a vrut să ne „evanghelizeze”… Contactată de urgență, renumita MERCEDESA NEGRICIOASA, pentru suma de NUMAI 400 de euro falși, ne deschide „ghiocul” (!) și ne spune că Stroescu va muri de inaniție…
„Mircea”, zic eu. „De ce cari mereu violoncelul în acest sarcofag negru, ferecat cu trei închizători de oțel? Mereu ținut în chingi, cum de nu se revoltă?”
„Ehei, prietene!… Ce știi tu? Nu m-ai văzut cît de greu îl strunesc? E mai nărăvaș decît armăsarii care o iau razna, fornăind pe nări și zvîrlind din copite. Crezi tu că pot să-l las de capul său? Doar arătîndu-i arcușul pot să-i bag mințile-n cap. L-am legat de piciorul scaunului, să-l împidic s-o ia razna printre spectatori, producînd panică. și, mai grav, să le spună CE VRA EL!!! Arcușul îl cravașez cînd nu ascultă.”
„Cîndva, demult, ieșisem la o cafea, uitînd capacul deschis. Cînd m-am întors, era haos în sală: unii plîngeau, alții își sfîșiaseră hainele de pe ei. Destui se încăieraseră, spărgîndu-și capetele. El sta afară liniștit și nu scotea un sunet. Ce le-o fi spus, nu știu. Dar am avut de tras, nu glumă, că doar eu îl lăsasem nesupravegheat. M-am învățat minte, de atunci…”
Îl ascultam în tăcere. Privindu-mă oarecum trist, mi-a mai spus: „Lăsat nestrunit, poate spune atîtea, prietene, tulburîdu-ți sufletul și mintea în așa hal de nu mai ești om toată viața…”
S-a întors și a plecat. Căra în spate „sarcofagul” negru din care se auzea violoncelul plîngîndu-se de lipsa libertății de exprimare…
CÎT DE MULT SE ASEAMĂNĂ EI DOI…
Nicolae Rădoi
Adaugă comentariu