Scriitorul Radu Țuculescu la taifas cu… rotarienii sigheteni!

“Omul potrivit, la locul potrivit”, spune un dicton. Daca as schimba putin aceasta “zisa”, prin : “Omul potrivit, la locul cuvenit”, as incerca un mic comentariu la acest articol, indirect, eu nefiind altfel avizat a-l face. Am sa privesc deci lucrurile sub alta aspect, colateral.
Prezenta Domnului Radu Tuculescu la Clubul Rotary Sighet a fost, cred, “Un loc cuvenit”, pentru aceasta personalitate atat de marcanta, in atatea domenii, chiar daca unele sunt in “amicitie”.
Intr-o zona, intr-o localitate, e bine sa se afle cat mai multe astfel de “locuri potrivite”, “locuri cuvenite”, localitatea insasi ar fi bine sa reprezinte, in totalitatea ei “ astfel de locuri”. Retin din lecturarea materialului exprimarile :
“ La intalnirea cu Radu Tuculescu au participat si tineri pasionati de literatura de la Cluburile Interact si Rotaract din Sighet. Doua ore agreabile cu povesti adevarate, dar si cu tesaturi imaginare”. “…,va marturisec – in numele cititorilor mei – ca am devenit un “pic” mai…culti”.
Se vede cat de importante, utile si frumoase sunt astfel de intalniri si cat de important este sa le putem oferi un mediu placut si adecvat de desfasurare. Cum ar fi raspuns gazdele unei astfel de dorite intalniri, daca musafirul dorea sa poposeasca putin prin “Parcul Central”, sau, daca isi exprima dorinta, sa se sustina intalnirea la “Palatul Culturii”, fiind, probabil, un cunoscator al istoriei acestor locuri ?!
Stiinta si tehnica, in dezvoltarea lor debordanta, au produs in lume schimbari majore, multe in bine , in sprijinul omului, pentru viata, pentru usuratatea ei, dar prea multe in rau, cu efecte distructive profunde, de perspectiva si care o ameninta. Ele sunt multe, de multe feluri si cunoscute, nu trebuiesc enumerate, amintite. Dar cele daunatoare trebuiesc reduse, oprite, pana nu e pre tarziu.
Sa speram ca ratiunea, sentimentele umane firesti vor invinge pana la urma si ca toate se vor redresa. Dar in pamanturile Lumii au fost sapate galerii adanci, tunele toxice, locuri unde viata nu mai este posibila, ori prezinta conditii de infestare, nesanatoase, in diferite grade. Sunt multe insule pe Tera, mai mici sau mai mari, unde mediul natural n-a fost infestat si unde viata se traieste si se desvolta in naturaleta ei. Romania prezinta, in majoritatea spatiului ei, astfel de conditii, este o astfel de insula, iar Maramuresul, Sighetul sunt de referinta in acest sens. Lumea, cercetatorii, omenii de stiinta cauta, alearga dupa astfel de locuri, de spatii, pentru concedii, pentru viata, pentru cercetare si comparatii Aceasta cred ca se impune in prezent: evidentierea acestor locuri, organizarea si desvoltarea lor cat mai rapida, pentru a fi locuri de ample popasuri turistice, ori gazde primitoare pentru cooperari mai largi. Aici fructele si legumele locale au coloritul si marimea lor fireasca; merele au rosul sau galbenul lor firesc, aroma placuta ce o degaja la distanta, prunele nu devin cat merele de mari si nu se transforma din verde in albastru peste noapte; cate si mai cate toxine, chimicale nu produce lacomia fara sat de “bogatie chimicala”, criminala. Laptele, smantana, carnea si altele au si ele tote gustul lor placut, ademenitor. De aceea si pensiunile din aceste localitati sunt pline, cu deosebire in perioada de concedii si sarbatori. Asa ar trebui sa fie si localurile mai mari, cu aceasta destinatie.
Se pune mare speranta pe mediul privat, care de departe se vede cel mai influient si de bune intentii intr-o reala desvoltare, cum se relateaza si in cazul de fata si cum rezulta din multe altele petrecute. Administratia locala nu numai ca face “batuta pe loc” in acestea, dar are o si influienta negativa, de distrugere si a ceea ce este bun. Are un batalion de functionari in juru-i, bine remunerati, care-i asigura stabilitatea, promovarea si continuitatea. Asociatiile private cred ca ar trebui a fi mult stimulate in initiative de acest fel. Parcul central se impune de urgenta a fi refacut, organizat, el fiind de multi ani in tacere, in asteptare si distrugere. Palatal Culturii, proprietate a orasului, a orasenilor, a fost facut un cadou bizar unei Institutii clericale, lipsita si de reprezentativitate (!) si care, mai apoi, a incasat chirii extrem de mari, parazitare, de la Institutii chiar orasenesti.
Este “Memorialul Sighet”, vizitat anual de multe mii de oameni din lumea intreaga, cu un inalt grad de cultura, in diverse domenii, care ar putea fi o sursa deosebita de turism si de prezentare a Romaniei peste hotare, daca ar gasi aici organizarea si valorificare excelentului mediu sanatos sighetean, cu imprjurimile lui; ar veni mai devreme si ar pleca mai tarziu din aceste locuri si ar tot veni.
Ma mira ca este destul de mica participare la aceasta tema larga, de mare importanta culturala, prin discutii, rezumandu-se la articolul prezentat, cultura fiind un pilon de baza sighetean , comparativ, ca un mic exemplu, cu cel legat de gustul unei cafele sau dulceata, de alta data, care au si ele nostalgia lor, dar care sunt si astazi, de toate felurile si gusturile. Nu critic aceasta, ci redusa participare la aceea intrunire importanta si interesanta, asa cum mi se pare mie.
Interventia mea este un mic exemplu, sarac , pe langa altele autorizate, care puteau fi si ar mai putea sa fie. Cineva mi-ar putea replica : ce ma intereseaza pe mine aceste situatii. Ma consider legat de Sighet, ca apartin putin si lui, pentru ca aici mi-am petrecut doar o parte din adolescenta, cealalta parte si tineretea mi-au fost intemnitate si acestora nu ma poit asocia, ele fiind locul si atmosfera tortionarilor, repugnati de viata umana, fiind in afara ei.
Scuze si ingaduinta pentru aceste ganduri , care nu stiu daca sunt bune, dar sunt cinstite si de bune intentii.