Este adevărat că „un filosof filosofează din orice” în sensul că el tematizează, fixează problematica în discuţie în cadrul unei teme generale de meditaţie, dă coordonatele acelui „orice” într-o desfăşurare conceptual-istorică grandioasă. Un exerciţiu precis de identificare, definire şi redefinire, de situare a acelui biet „orice” în ceva ce mult îi transcende, dar îl şi îmbrăţişează, îi pune în lumină precaritatea, dar îl şi luminează. De unde sentimentul de eliberare pe care îl trăim în preajma lor, a filosofilor autentici. La Sighet, am avut bucuria să cunosc astfel de gânditori…
Profesorul universitar Nicolae Iuga, premiat recent de Academia Română pentru cartea sa „Din istoria marilor idei etice şi pedagogice” (Ed. „Grinta”, Cluj, 2015), caută să vină cu contribuţii proprii la teme şi discipline filosofice de bază, în mod documentat, cvasiexhaustiv. Scrie limpede, logic, edificator, iar mai nou înclină să treacă de la stilul academic la cel eseistic. Tot el abordează problematici strict actuale, acute, cum ar fi avatarurile spiritualităţii în lumea de azi, sau „şovinismul de mare putere”… , are contribuţii la Istoria Maramureşului, ca să nu mai vorbim de pamfletar şi ziarist… Şi mai este un un prozator înnăscut, deocamdată exclusiv povestitor, plin de har şi de bucurie. Un mare cunoscător al oamenilor şi al ethosului maramureşean!
M-am apropiat cu greu de ultima sa carte, („ESEURI DESPRE SINUCIDERE – de la justificări filosofice la interdicţii religioase”, Ed. LIMES, Cluj, 2018) fiind vorba despre ce e vorba… (mai ales că, dinspre psihiatrie, se spune despre cei care s-au sinucis că nu puteau să nu…). Dar, până la urmă am făcut-o, lămurindu-mă, dacă mai era nevoie, de rolul edificator şi oarecum taumaturgic al demersului filosofic autentic, mai ales al celui eseistic. De altfel, după cum bine ştim, filosofului nimic din ce este omenesc nu trebuie să-i rămână străin… Suicidul este tratat, de domnul profesor Iuga, în mod sistematic şi liber totodată, de la şocul indus de filosofii care consideră sinuciderea ca manifestare a libertăţii absolute, trecând prin sinuciderea cu rol educativ a lui Socrate, la felul în care se raportează marile civilizaţii şi religii la suicid – de la cauzele acestuia (psihologice, sociale), la prezentarea câtorva mari personalităţi care au ales sinuciderea şi, mai ales, la sinuciderile celebre în literatură. Dar, piesa de rezistenţă a cărţii de faţă este, în opinia mea, eseul „despre moarte ca binefacere”, o adevărată bijuterie! Filosoful încheie cartea cu cîteva consideraţii privind posibilitatea unei „antropologii a Morţii”.
Eu m-am mai despovărat de-acum… Citiţi şi dumneavoastră!
Marin Slujeru
Viața este un dar de la Dumnezeu și atunci cînd primești un dar, gestul cel mai reprobabil este de a-l arunca la gunoi.
Viața nu ține cont de nici o filosofie, oricît de sofisticat s-ar numi.
VIața este viață și atît !