Actualitate Cultură Știri

Și la Sighet… Copiii fac coding în bibliotecile publice

image_printPrinteaza

Într-o încercare permanentă şi absolut necesară de a se reinventa, sau cel puţin de a-şi regândi graniţele, Biblioteca vine în întâmpinarea cititorilor săi şi le dă o nouă valenţă, aceea de utilizator, în sensul larg al cuvântului.

Vorbim azi despre copiii cu vârsta cuprinsă între 10 şi 14 ani, care sunt invitaţi cu drag să ia parte la „Proiectul naţional CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice”, implementat de Fundaţia Progress România, în colaborare cu Simplon România şi finanţat de Fundaţia Româno-Americană, cu sprijinul oferit de reţeaua de biblioteci publice din ţară, Orange, Société Générale, Institutul Aspen România şi CEZ România.

Este un proiect care se derulează deja de câţiva ani, în care copiii înscrişi la bibliotecile oraşelor lor, pasionaţi de IT, robotică, tehnologie şi artă digitală, se pot familiariza gratuit cu aplicaţii în care învaţă cum să creeze jocuri pe calculator, cum să realizeze animaţii şi afişe tematice în programe speciale şi multe alte lucruri.

Proiectul este gândit să se desfăşoare în cadrul unor cluburi locale de coding, care să funcţioneze în spaţii oferite de bibliotecile publice, cluburi în care copiii să fie îndrumaţi de un adult voluntar, specialist IT. Dar dată fiind situaţia actuală, cel puţin în perioada imediat următoare, acest proiect se va desfăşura online – fiecare copil membru al clubului de coding din oraşul său va accesa o platformă online, acolo unde va afla ce are de făcut şi va fi îndrumat şi ajutat de persoane competente din proiect. Dar mai multe detalii la momentul potrivit.

Tot ceea ce trebuie să facă cei interesaţi este să se înscrie la bibliotecă (dacă nu sunt deja înscrişi) şi să trimită un email la adresa codekids@bmsighet.ro cu numele complet şi solicitarea de a face parte din clubul CODE Kids Sighetu Marmaţiei, urmând ca noi să vă contactăm ulterior şi să vă spunem care sunt paşii de urmat.

Un lucru ar mai fi de menţionat, acest proiect răsplăteşte atât performanţa cât şi prezenţa, periodic se desfăşoară concursuri naţionale, unde copiii pot câştiga premii deosebite. Un motiv în plus aşadar să deveniţi membri ai clubului nostru de coding, la #bibliotecafrumoasă.

Pentru mai multe detalii despre proiect, accesaţi http://www.progressfoundation.ro/coding/
Pentru alte noutăţi, intraţi pe pagina de facebook a proiectului https://www.facebook.com/CodeKidsRomania/

Comunicat de presă
Biblioteca Municipală „Laurențiu Ulici”

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise