„Piața de alimente” din Sighet, la început de secol XX, se afla în plin… centrul orașului nostru (actuala Piața Libertății).
În apropierea Bisericii Romano – Catolice, producătorii locali (atât din Sighet cât și din satele din apropiere) își expuneau oferta, fără niciun fel de reguli „restrictive”, direct pe… pământ. „Aglomerația” din zona centrală reprezenta de fapt un pitoresc amestec urbano – rural.
Salut, Sighet!
NR: Imaginea a fost preluată cu acordul scriitorului sighetean Gabriel Boros (Germania), de pe pagina sa de facebook.
Astăzi, pe acest loc se află Parcul Central care se aseamănă mult cu o piata, având o sumedenie de chioșcuri, pe care eu le numesc „cotete”. Ori parc cu arbori, flori si banci, ori targ de tara cu cotete, platou de beton si ici colo, cate-o floare! Uratenia parcului central cred ca nu mai are seaman prin alte locuri, ba pe deasupra risti sa fi pictat cu gainat de ciori, asa ca sa-ti poarte de noroc, sa nu uiti ca ai poposit pe singurele banci din parc, de sub castanii umbrosi! Gospodarul orasului s-a cam ratacit prin alte locuri, la noi lipseste cu desavarsire! Acum cateva saptamani m-am bucurat, cand o echipa de muncitori confectionau cofrag, turnand beton peste daramatura postamentului ce apartine monumentului din parc! Bucuria mi-a fost pe jumatate, ca atat s-a remediat din postment, partea inferioara, lasandu-se restul pentru primarul care va fi nou ales, sa stie ca in parc sunt multe de facut! Daca piata de alimente a disparut, in schimb a aparut, zice-se, parcul sau ceva asemanator lui, ca de cand a fost facut si echipat de zeci de ani, astazi, în zilele noastre, mai mult s-a daramat si disparut din el, ramanand golas de banci, fantani arteziene, pomi, rondouri cu flori, banci pentru odihna, statui si multe altele! Vrei sa stai pe banca, stai la rand pana se elibereaza una, ca azi din cauza pandemiei locurile sunt limitate iar bancile sunt putine, acolo cateva, doar sub castani, in rest cocioabe, ce zac inchise, amintind ca aici, candva, a fost o piata de alimente, care cred ca era intretinuta mult mai bine ca si parcul de astazi, care i-a luat locul!
Imi place mult sa privesc imagini, obiective, spaii diverse, persoane, realizari deosebite, venind de departe, de peste timpuri demult trecute, in simplitatea, frumusetea, trainicia si moralitateacelor vremilor de atunci, care te umplu de bucurii, de confort si satisfactii, prezentandu-ti-se astfel preocuparea si harnicia oamenilor locului mereu pentru mai bine, mai frumos, mai deosebit ca inainte, in speranta ca scara acestor evenimente va fi continua, progresiva, fara intreruperi. Dar, din pacate, „icoana” acestor frumoase imagini s-a tot intrerupt, s-au petrecut schimbari, modificari de strucura, de esenta si continut comportamental si gandurile, realizarile conducatorilor au mers pe invers, in multime de domenii.
Esti obligat sa mergi virtual in timpuri trecute, pentru a avea satisfactii si bucurii, de care acuma ai fost despartit cu brutalitate, de iresponsabilii administratori ai locurilor, in curgerea vremilor, o multime, care au avut si au cu totul alte preocupri, ne incadreaza in alte „peisaje”, cu o obraznicie hrapareata; totul pentru ei !
Parcul frumos de altadata, frumusetea atator constuctii emblematice, acum in ruina, Solovanul si malurile Izei, imprejurimile de pe langa Gradina Morii, Palatul Cultural, Centrul si atatea locuri marginase sau centrale, cu specificul placut al vremilor, sunt locuri prin care suntem acuma preocupati sa ne aparam de multimea maidanezilor. Imi place mai mult sa le privesc pe acestea nostalgic, in amintirea timpurilor sau in „icoanele” virtuale, aduse de binevoitori, pastrate in cine stie ce imprejurari.
Ramanem in speranta ca noii administratori (speram sa fie noi, in adevaratul sens al cuvantului), vor mai repara ce se poate repara si vor da impulsul fieresc al desvoltarii acestei zone, cu imprejmuirile ei, pentru pastrarea si imbogatirea cu frumos si util a acestor spatii magnifice, asa cum se cuvine si sa fie puse acolo unde le este locul.