Doi ani de filmări în natură
Un proiect dedicat filmului documentar despre natură și dezvoltare durabilă se încheie luna aceasta, la doi ani de când a fost demarat. „Focalizare prin obiectiv: dezvoltare durabilă” este titlul proiectului co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă și implementat de către Asociația Valea Verde din Sighetu-Marmației.
O sută de filme eco au fost realizate în ultimele 24 de luni de către echipa de implementare a proiectului, în colaborare cu specialiști de la departamente de biologie ale mai multor universități din țară, reprezentanți ai câtorva parcuri naturale și naționale, muzeografi biologi și mulți alți cunoscători ai diversității peisajului românesc. „Unul dintre scopurile fundamentale ale proiectului nostru este acela de a sensibiliza, de a face educație ecologică prin film. Am realizat, în acești doi ani, o colecție de pelicule filmate din drone, din peșteri, din păduri, de sub ape. Sunt filme despre bicicliști și păstori, pădurari și pescari, savanți și cercetători, filme despre păsări sălbatice și șopârle, vulpi și oi, plante alpine, mlaștini, râuri, chei, stâncării și multe altele, filme care urmăresc să producă o imagine de ansamblu a situației ecologice din peisajul Carpato-Danubian. Dorim ca filmele acestea să provoace o atracție către natura din țara noastră, către cunoaștere, admirație și o viață mai sănătoasă. Mai echilibrată. Cu mai mult sens. Cu iubire față de om și mediul în care ne ducem existența.” (Peter Lengyel, manager proiect)
Alte obiective asupra cărora s-a „focalizat” proiectul aflat acum la final au fost: organizarea de workshop-uri tematice (aprilie, noiembrie 2016), realizarea unui Plan de Acţiune Strategic pentru Conştientizarea Publicului privind Conservarea Biodiversităţii şi Dezvoltarea Durabilă, organizarea unei Tabere de Creaţie în domeniul Filmului Eco pentru ONG–uri (iulie 2017). Evenimentul cel mai notabil din cadrul proiectului a fost Festivalul Internaţional de Filme scurte Eco (SEFF – Short Eco Film Festival), organizat la Sighetu-Marmației în octombrie 2017. Peste 30 de producții din 21 de țări au fost selectate pentru a fi proiectate la SEFF (www.ecofilm.ro/festival/), trei dintre acestea fiind premiate de către juriul festivalului. Recent, pe 8 februarie 2018, cele mai apreciate scurt-metraje prezente în festival au putut fi vizionate și de către publicul băimărean, cu ocazia unei seri de proiecții găzduite de Bastionul Măcelarilor.
Chiar dacă „Focalizare prin obiectiv: dezvoltare durabilă” a ajuns la linia de finish, cu obiectivele bifate, filmările nu se opresc aici. Expedițiile prin țară continuă, locuri necercetate și încă nevăzute prin lentila camerei video au mai rămas din plin. Filmele deja finalizate pot fi urmărite pe youtube (canalul eco film), pe pagina de facebook (facebook/ecofilmRO), în publicația online Salut Sighet (www.salutsighet.ro) sau pe site-ul proiectului (www.ecofilm.ro). În curând, câteva pelicule din colecția proiectului vor putea fi vizionate și pe micul ecran, ca urmare a încheierii unui contract de colaborare dintre Asociația Valea Verde și TVR Cluj.
Comunicat de presă, Asociația Valea Verde
Asociația Valea Verde
Sighetu-Marmației, Maramureș
ecofilmRO@gmail.com
www.ecofilm.ro
www.facebook.com/ecofilmRO
Felicitari !