Sighet Run 2025 este primul eveniment organizat în perioada recentă care readuce în atenția publicului vechile serpentine ale dealului Solovan.
Pentru că lucrez la o monografie a parcului Grădina Morii, profit de această ocazie pentru a împărtăși câteva date despre construirea și evoluția serpentinelor.
Construcția unui pod peste Iza, la Grădina Morii, precum și amenajarea unui traseu turistic cu un punct de belvedere pe dealul Solovan au constituit o veche dorință a locuitorilor Sighetului și a proprietarilor acestui parc.
Aceste proiecte s-au aflat printre planurile lui Müller Albert, proprietarul parcului între anii 1889 și 1895, iar Societatea pe acțiuni Malomkert, proprietara parcului între 1895 și 1907, a încercat, fără succes, în anul 1896, să construiască podul printr-o colectă publică.
Podul a fost construit abia în anul 1906, prin colaborarea Primăriei orașului Sighet, a Direcției Silvice Maramureș și a armatei. Cheltuielile au fost acoperite prin exploatarea pădurii orașului, armata a detașat pentru lucrări douăzeci de soldați, coordonarea tehnică a fost asigurată de István Bakó, consilier tehnic, iar proiectul a fost supervizat de Karácsonyi Sándor, maistru forestier (erdőmester). Lucrările s-au finalizat în luna octombrie. Odată cu finalizarea podului, au început lucrările de construcție a serpentinelor, desfășurate sub conducerea aceluiași Karácsonyi Sándor, iar acestea au fost inaugurate în luna mai a anului următor, 1907.
În anul 1914, la Sighet s-a constituit filiala Maramureș a Asociației Turistice Maghiare (Magyar Turista Egyesület). Printre obiectivele anunțate în ședința constitutivă, un loc important l-a ocupat amenajarea serpentinelor din punct de vedere turistic și construirea unui turn de belvedere la capătul acestora. Proiectul a fost aprobat în ședința Consiliului Local din 18 iunie 1914, dar izbucnirea Primului Război Mondial a zădărnicit aceste planuri.
Serpentinele au fost utilizabile în primii ani după război. Au fost reparate în 1922, iar ultima menționare a lor în stare bună o găsim în 1924. Mult-doritul turn de belvedere a fost construit abia în anul 1935 prin strădaniile Societății Carpatine Ardelene (Erdélyi Kárpáti Egyesület) și ale viceprimarului Tiberiu Szollosy din aceea vreme. În acel moment însă, serpentinele erau prăbușite în mai multe locuri, astfel că cei care au dorit să participe la inaugurarea din 23 iunie 1935 au fost nevoiți să urce pe o rută ocolitoare. Vizitatorii puteau urca în turn plătind o taxă de doi lei și erau rugați să-și înscrie numele în cartea de oaspeți, aflată la paznicul turnului.
În 1942, în contextul construcției Hotelului Sport (astăzi Grădina Morii), drumul serpentinelor și turnul de belvedere au intrat din nou în atenția publică. De construcția și administrarea celor două obiective s-a ocupat Societatea Carpatină Maghiară (Magyar Kárpát Egyesület), cu sprijin financiar din partea Primăriei Sighet și a Comitatului Maramureș. Noul turn a fost inaugurat la data de 18 august 1943. Pe lângă turnul de belvedere a fost construit un refugiu montan, prevăzut cu 18 locuri de cazare și un mic restaurant, unde turiștii puteau să servească gustări reci și băuturi răcoritoare (inclusiv alcoolice). Complexul a primit numele Zrínyi Ilona. La refacerea și întreținerea drumului serpentinelor a contribuit în mare măsură armata maghiară, care folosea turnul ca post de observație antiaeriană.
În acest moment al cercetărilor, nu știm ce soartă a avut complexul Zrínyi. Având în vedere caracterul său militar, bănuim că a fost distrus în perioada imediat următoare sau poate mai târziu …
În perioada postbelică serpentinele au fost refăcute de mai multe ori prin muncă patriotică. Potrivit ziarului Pentru Socialism, în anul 1958 a fost deschis un șantier al tineretului pentru refacerea serpentinelor. Lucrările au continuat în 1959 și au fost finalizate în vara anului 1961. În anul 1973, tinerii de la școlile și întreprinderile din oraș au îndreptat și lărgit 120.000 m² de drum de serpentină.
Vechile serpentine, „care încolăcesc până la vârf trupul bătrânului străjer”, cum frumos le descria Ioan Ardeleanu-Pruncu în 1973, în ziarul „Pentru Socialism”, așteaptă de multă vreme o nouă reabilitare.
Alin Spiridon PRALEA
muzeograf
Adaugă comentariu