Actualitate Cultură

Sigheteanca Andrea DOBEȘ, istoric, a lansat o lucrare (în două volume) de referință!

image_printPrinteaza

Sâmbătă, 22 mai 2021, de la orele 11:30, în sala de conferințe a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet, în prezența unui numeros public, a avut loc lansarea cărții „SPAȚII CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ PENITENCIARUL SIGHET (1950 – 1955)”, lucrare masivă, în două volume, aproape 1100 pagini, semnată de istoricul dr. Andrea DOBEȘ (coordonatorul lucrării fiind conf. univ. dr. Liviu Țîrău – Facultatea de Studii Europene, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca).

Andrea Dobeș este cercetător al Muzeului Memorial al Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet, fiind preocupată, încă de la începutul muncii în această instituție, de drama victimelor comunismului, în special din categoria elitei politice interbelice și a bisericii (greco – catolice și romano – catolice), încarcerate în orașul nostru.

La eveniment au participat și au rostit alocuțiuni Octavian Bjoza (Președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România), conf. univ. dr. Valentin Orga (Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca), prof. univ. dr. Virgiliu Țârău (Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca), conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea (Centrul Universitar Nord, Baia Mare), conf. univ. dr. Fabian Doboș (Facultatea de Teologie Romano-Catolică, Universitatea „Al.I. Cuza”, Iași), dr. habil. Cosmin Budeancă (Fundația Culturală Memoria, București).

Din public au mai luat cuvântul preotul Marius Vișovan, Ilie Gherheș, Ion Mariș.

A moderat cu discreție și eleganță Robert Fürtös, istoric, soțul autoarei volumului, implicat și el în munca de cercetare.

Lucrarea este efortul unei munci intense, consecvente, bazată pe studiul documentelor deținute de Arhivele din Maramureș, Cluj, CNSAS, Administrației Naționale a Penitenciarelor, etc. fiind structurată pe câteva capitole relevante, dintre care amintim: Evoluția sistemului penitenciar din România (1945 – 1964); Arestarea elitei politice interbelice; Ofensiva împotriva bisericii catolice; Victimele Sighetului; Detenție și post detenție. Repere biografice (Demnitari ai României interbelice, Prelați și clerici catolici), etc.

Pentru profesorii de istorie sigheteni dar și pentru cercetătorii interesați de istoria recentă a României, lucrarea deosebit de valoroasă, (apărută la Editura Argonaut Cluj – Napoca), este și trebuie să fie un reper bibliografic prioritar.

Foto & text: Ion Mariș

oferta-wise

3 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Adevărul incepe sa iasă la suprafață, tot mai multi oameni studiază, fac cercetări, culeg adevăruri despre trista perioada in care elita țării, a fost eliminată prin închisorile securist-bolșevice! Sunt necesare aceste dezvăluiri, multi dintre noi, nu am cunoscut purul adevar, cărțile scrise de istorici si nu numai vin si ne oferă istoria adevarata, istoria plină de durere si chin a EROILOR neamului românesc, striviti de cizma securista! Acești oameni, ce au avut crezul lor, idealul lor au plătit cu ani grei de temniță, multi dintre ei sfârșind prin beciuri, hrube, la canal sau in taberele de munca forțată, puși să facă eforturi supraomenesti, chinuiți dar cu sufletul curat, având o verticalitate dovedită, caractere aparte, ce nu si-au trădat niciodată religia sau idealul! Felicitări doamnei Andrea Dobes pentru munca depusă pentru aflarea adevărului si punerea lui în tipare, spre cunoștința tuturor!

  • Un eveniment exceptional ! Rezultatul a doua decenii de munca sustinuta, de mare rigoare profesionala ! O persoana discreta, doamna Andrea Dobes Furtos, ascunde o stofa de savant !
    O sotie, o mama, o prietena, un om onest, un om al credintei !
    Succes in continuare !

  • Doamna Andrea Dobes, istoric si renumit cercetator, a studiat tot timpul, cu profunzime, teroarea comunismului din Romania, cu tot sufletul si simtirea impresionata a inimii, cu referinta si la inchisoarea din Sighet. A adus la cunostinta publicului toate atrocitatile de neimaginat ale acelor tortionari, simtind suferinta alaturi de victime. În acelasi timp, luptă pentru a combate si nostalgiile celor ce au mai ramas „paznici”ai sitemului, care vor sa diminueze acele cruzimi prin fals fiind multi si partas la ele.
    Toti detinutii politici, putinii supravietuitori, ca si cei ce au trecut la cele vesnice, va adresam toata cinstirea si respectul nostru, cuvenite si o vom face mereu, din viata sau din vesnicie, pentru frumoasa, intensa si nobila activitate in apararea adevarului, a credintei si condamnarea ferma a schingiuirilor produse de acei criminali. Si azi mai sunt personaje care vor sa impiedice cinstirea cuvenita a eroilor si martirilor neamului, care au luptat, multi pana la sacrificiu suprem, insultand pe cei in viata si pe cei ce i-au chinuit sau ucis, profanandu-le grosolan imaginea.
    Multe felicitari si pentru cele doua valoroase volume, in folosirea aceluiasi scop, in parte avand tot sprijinul si de la regretatului dumneavoastra sot, cu aceleasi conceptii de luptator.
    Cu cinstire, mult respect si o adanca plecaciune, un fost detinut politic, Gheorghe Barcan.

oferta-wise