Actualitate Interviuri

Sigheteanca Eliza Tivadar studiază teatrul la Warwick University în Anglia (autor, Ion Mariș)

image_printPrinteaza

Eliza Tivadar a cochetat cu teatrul de mică. A activat la Liceul Ferdinand din Sighet (liceu pe care l-a absolvit în anul 2016) în trupa de de teatru francofon Ferdy junior iar mai târziu în trupa Ferdy, timp de 6 ani, începând din clasa a 7-a. De asemenea a fost membră într-o trupă de amatori, creată în Sighet în anul 2012, numită Vox, la care a pus în scenă o piesă de teatru nonverbal.

Urmându-și pasiunea și visul, Eliza a optat – la abolvirea liceului pentru o facultate din afara țării și-a ajuns tocmai în… Anglia. Este studentă anul doi la Warwick University din Coventry, Warwichshire, Marea Britanie la specializarea Theatre and Performance Studies și la terminarea studiilor va fi licențiată în arte (Batchelor of Arts).

Eliza și-a petrecut o parte din vacanța de vară a acestui an la Sighet și, profitând de faptul că îmi promisese un interviu încă de la debutul studiilor unversitare, am abordat-o pentru o discuție – interviu care surprinde – sper – ideile, gândurile unei tinere dornice să… reușească.

Ion Mariș: Domnișoara Eliza Tivadar, mergi pe drumul pe care ți l-ai dorit?
Eliza Tivadar: Chiar mai mult decât atât. Prima dată când a trebuit să iau marea decizie care să îmi influențeze întreaga viață m-am gândit numai la actorie, dar circumstanțele m-au dus pe un drum ușor diferit. Acum, mulțumită acelei forțe pe care nu o putem controla numită de unii destin, Dumnezeu sau Univers, am ajuns să studiez întreaga lume a spectacolului începând de la teatru până la marea scenă a lumii prin feminism, terorism, intrigi politice și sociale. Sunt mai mult decât încântată de drumul pe care am ajuns și sunt ferm convinsă că în jurul meu există mult mai multe poteci pe care să le aleg pentru viitor. Drumul pe care sunt este plin de lumini strălucitoare.

Ion Mariș: De ce sau cine te-a direcționat spre Anglia?
Eliza Tivadar: Persoana care m-a influențat cel mai mult din acest punct de vedere este mama. Fiind un om care înțelege lumea așa cum este, a știut mereu că oportunitățile pe care le voi avea acolo vor fi infinit mai prețioase și mai benefice pentru șlefuirea mea decât cele oferite în țară. Deși cu sufletul înărcat de povara de a-ți avea copilul departe, uitând înțelesul cuvântului “egoism” mi-a dat aripile necesare pentru a zbura în văzduhuri mai fermecătoare, fapt pentru care am să o apreciez și am să îi fiu veșnic recunoscătoare.

Ion Mariș: Ce este un artist?
Eliza Tivadar: Un artist este un suflet plin de culori. Un artist este o multitudine de idei inovatoare, un spirit liber și deschis care se hrănește din cultură, care trăiește prin arta lui și înțelege lumea în propriul său mod. Un artist este cel care trece viziunile clasice prin filtrul sufletului său și le oferă lumii într-o nouă formă originală și captivantă. Un artist este cel care vindecă suflete prin dăruirea propriului suflet.

Ion Mariș: Crezi că în secolul super-tehnologizării se poate trăi din… artă?
Eliza Tivadar: Nu m-am îndoit nicio secundă de acest lucru. Arta, din punctul meu de vedere este nemuritoare deoarece ea trece de zidul superficialității și atinge oamenii cum nimic altceva nu ar putea. De asemenea, arta este extrem de flexibilă și se mulează după fiecare perioadă istorică reușind mereu să fie în pas cu inovațiile. Deci da, prin unicitatea ei și prin capacitatea de a nu rămâne niciodată în urmă, arta, sub orice formă a ei va dăinui veșnic. Chiar și în lumea high-tech în care trăim, arta și-a cerut deja drepturile și a început să încorporeze noile tehnologii în structura ei.

Ion Mariș: De ce nu are țara lui Shakespeare deschidere pentru îndepărtații est – europeni?
Eliza Tivadar: La această întrebare nu cred că m-aș pricepe să răspund corect deoarece eu nu am simțit niciodată vreo… închidere. La Universitatea la care mă aflu eu și mai ales în cercurile oamenilor de teatru, nu există noțiunea de închidere. Dovada acestui fapt este chiar un proiect prezentat de mine. Subiectul a fost Memorialul Durerii iar cei care au participat la prezentare au fost cu totul fascinați de această parte a trecutului nostru național. După prezentare am primit o avalanșă de întrebări despre locul de unde vin, iar ochii publicului scăpărau de curiozitate. Dar, adevărul este că odată părăsite meleagurile universitare, oamenii strâmbă ușor din nas la auzul graiului este-european. Motivele sunt multe iar acest subiect are rădăcini adânci, de aceea nu vreau să mă apropii prea mult de el. Din punct de vedere social mereu au existat și vor exista probleme dar eu, împreună cu oamenii din jurul meu, încercăm să schimbăm optica asupra celor străini.

Ion Mariș: Bănuiesc că aveți cursuri extrem de atractive. Cât de grea este specializarea ta?
Eliza Tivadar: Depinde de modul în care definiți cuvântul „greu”. Cursurile pe care le fac au fost o provocare uriașă pentru mine venind dintr-un mediu atât de diferit. La început am crezut că îmi va fi imposibil să reușesc să trec peste primul an dar, odată ce am început să înțeleg cum funcționează sistemul lor, lucrurile au devenit o plăcere. Deși nu îmi permit să spun că specializarea mea este una ușoară, îmi permit să susțin cu fermitate că atât timp cât ceea ce faci reprezintă o sursă de plăcere pentru intelectul tău, chiar și cele mai grele și înfricoșătoare lucruri devin plăcute. De aceea, cu toate că de multe ori am stat nopți întregi pentru a-mi face „temele”, m-am îndrăgostit de acest proces și de subiectele pe care le studiez iar munca mea a devenit o adevărată desfătare.

Ion Mariș: Crezi că această profesie te va împlini socio – profesional?
Eliza Tivadar: Încă nu știu exact care e profesia pe care o voi avea. Aceasta este frumusețea drumului pe care mă aflu. Actoria a fost și va rămâne mereu hrana sufletului meu, din acest punct de vedere sunt asigurată, dar acum că am cunoscut bogăția lumii spectacolului sunt convinsă că întreaga societate este terenul meu de joacă și că, atât timp cât voi fi perseverentă, nu se poate să nu ajung acolo unde am visat mereu. În jurul meu au înflorit atât de multe posibilități încât mă simt într-o constantă stare de siguranță. Oamenii pe care i-am ascultat, poveștile pe care le-am auzit, proiectele la care am participat, cei cu care lucrez, locul unde mă aflu, toate sunt favorabile pentru devenirea mea atât spirituală cât și socio-profesională.

Ion Mariș: Ce ne facem cu publicul zielor noastre care nu este tocmai pasionat de artă?
Eliza Tivadar: Acesta este lucrul la care meditez constant. Din nefericire, încă nu am găsit o soluție concretă, dar prin munca pe care o depun în numele artei atât de multe suflete nobile din întreaga lume sunt ferm convinsă că vom ajunge la o concluzie. Cu toate că din fire sunt o visătoare, din punct de vedere rațional știu că un singur om nu va reuși să schimbe acest lucru niciodată dar cred cu tărie că fiecare îndemn spre cultură ajută și aduce un nou public la viață. Prin evenimente interesante, oportunități pentru noi artiști și o educație culturală de o mai mare calitate, lucrurile o vor lua pe făgașul bun căci arta mângâie sufletele iar lumea în care trăim tânjește după vindecare. Fiecare artist care va schimba un suflet va readuce publicul mai aproape. Aceasta este singura soluție pe care am reușit să o văd până acum.

Ion Mariș: Ce vei face după absolvirea Universității Warwick?
Eliza Tivadar: După absolvirea Universității voi încerca să fac parte din acel grup de oameni care își doresc să readucă arta la un nivel mai mare. Vreau să îmi încep drumul prin desfășurarea unor cursuri de teatru pentru copii, pentru că ei sunt reprezentanții schimbării. Unde? În cât mai multe locuri posibil. Încet, intenționez să întemeiez o companie de teatru care să resusciteze entuziasmul publicului prin toate locurile pe unde va trece. Începând cu educarea culturală a copiilor până la teatru în folosul comunității, proiecte caritabile și inovative, lucruri interesante care să prezinte interes pentru public și care să le ofere lecții prin teatru. Aș vrea să reușesc să schimb perpective prin schimbul de energie dintre public și scenă. Să muncesc în numele artei și să o aduc înapoi pe locul din care a decăzut în ultimii ani.

Ion Mariș: Ce preferi în mod special din lumea artelor: teatrul, filmul, muzica, etc?
Eliza Tivadar: Nu știu dacă aș putea alege. Bineînțeles, teatrul reprezintă pentru mine cea mai dragă formă a artei, dar văd frumusețea și calitățile tuturor celorlalte. Fiecare are farmecul ei și fiecare formă privită mă face să simt lucrurile la fel de intens, însă în lumea teatrului mi-am dat voie să fiu ființa creatoare, nu doar martoră, așadar teatrul este cel care îmi dezvăluie secretele acestei lumi și cel prin intermediul căruia îmi duc existența întru cultură.

Ion Mariș: Care este personajul pe care l-ai jucat cu cea mai mare plăcere, din domeniul teatrului?
Eliza Tivadar: Am să vă descriu un personaj pe care l-am jucat cu cea mai mare plăcere atunci când am descoperit și teoria teatrului, în primul an de facultate. Cel mai drag personaj mie este unul grotesc care însă trăiește în adâncul fiecăruia dintre noi și reprezintă o parte a realității noastre interioare mai puțin frumoase dar, cu siguranță, existentă. Am să numesc acest personaj la final după ce voi explica de ce mi-a fost atât de drag. Teatrul în opinia mea trebuie să atingă puncte sensibile în rândul publicului pentru a-l face să simtă ceva, trebuie să țintească spre acele lucruri ascunse și puternice care pot zgudui un om din temelii. Un mare teoretician al teatrului, pe numele său Antonin Artaud, a scris un manifest pentru un teatru nemilos care să scoată la suprafață părțile întunecate ale ființei umane: minciuna, îndoiala, groaza, frica, boala ș.a. Personajul pe care l-am interpretat a fost unul creat din toate aceste lucruri, un monstruleț care teroriza mintea unei biete depresive. Știu că poate nu e cel mai frumos rol la care m-aș fi putut gândi dar, cu siguranță, este cel care mi-a asigurat cel mai intens schimb de energie cu publicul. Oamenii au reacționat atât de violent încât acesta este personajul care mi-a demonstrat că teatrul poate să șocheze prin simpla prezentare a adevărului pe care ne este frică să îl înfruntăm.

Ion Mariș: Cât de fericiți sunt tinerii zilelor noastre?
Eliza Tivadar: Tocmai ce am terminat de vorbit despre o realitate interioară sumbră pe care am reprezentat-o și mi-a plăcut căci e atotprezentă în interiorul nostru dar într-o stare latentă. Cât de fericiți suntem de fapt? Uitându-mă în jurul meu și trăind într-o lume în care zâmbetul este preponderent aș spune că suntem o generație foarte fericită, dar aceasta este realitatea mea iar dacă aș analiza lucrurile puțin mai… rațional poate mi-aș schimba opinia. Cred că generația mea a ajuns la nivelul la care trebuie să își creeze singură probleme pentru a atinge un echilibru. Convingerea mea este că tinerii zilelor noastre sunt atât de fericiți cât își îngăduie, în funcție de circumstanțe și de capacitatea de a ignora și de a nu analiza constant ceea ce se întâmplă în lume. Cât timp suntem cu capul în nori, suntem în siguranță, realitatea ni se pare mult prea copleșitoare, deci cred că ne aflăm undeva la mijloc, cu mici momente de pierdere când într-o extremă, când în cealaltă.

Ion Mariș: A fi sau a nu fi…. pragmatic?
Eliza Tivadar: A găsi un echilibru. A judeca lucrurile în funcție de practicalitatea lor în mod constant mi se pare obositor, plictisitor și într-o oarecare măsura nesănătos. Suntem ființe umane care nu pot să ia mereu deciziile bune și care de multe ori se pierd în contradicții. Încercăm să judecăm prea mult faptele noastre și ne trezim cu dureri de cap. De multe ori lucrurile făcute spontan sunt mai benefice dar amintesc din nou importanța echilibrului. Trebuie să fim pragmatici dar neîndemânarea are o frumusețe aparte.

Ion Mariș: Există viață fără… artă?
Eliza Tivadar: Nu. Prin artă ne descoperim pe noi și lumea care ne înconjoară. Fiecare suntem un artist în felul nostru căci fiecare trecem realitatea prin acel filtru al sufletului de care am mai pomenit și fiecare oferim viziunea noastră lumii întregi sub o formă sau alta. Omul trăiește întru cultură fie că e conștient de acest lucru sau nu. Suntem ființe creatoare iar aceasta este trăsătura care ne deosebește de animale. Prețuim lumea aceasta și îi protejăm misterele prin acte de creație menite să ne țină în viață. Fără artă nu am exista iar lumea aceasta ar deveni un loc sumbru și trist, lipsit de culori, predominată de nuanțe de gri. Cu toții suntem niște artiști prin principiul propriei noastre existențe. Fără artă nu am fi nimic.

Ion Mariș: Când se sfârșește teatrul în viață?
Eliza Tivadar: Nu se sfârșește niciodată. Lumea în care trăim este una plină de incertitudini și așa a fost mereu. Teatrul e un joc între realitate și ficțiune care se desfășoară constant începând cu scara largă a lumii până la microuniversul fiecărui individ. De aceea teatrul va trăi atât timp cât va exista până și un singur suflu de viață pe acest pământ. Teatrul nu e reprezentat doar pe scenă ci zi de zi și în subconștientul fiecăruia dintre noi.

Ion Mariș: Ce-ți place în Sighet și de ce?
Eliza Tivadar: Sighetul este căsuța mea. Deși este un oraș mic, are o personalitate puternică. Aici am învățat tot ce știu și aici am dezvoltat această iubire de cultură. Cred că cel mai mare avantaj al acestui oraș este că te împinge de la spate să vrei mai mult, să cauți mai mult, îți dă motivație. Nu știu cât de multă lume va fi de acord cu mine dar acest oraș este o fundație excelentă dacă știi să îl folosești în avantajul tău. Sunt atât de multe lucruri care îi oferă un farmec aparte și cu totate că multă lume privește acest oraș cu neîncredere, este încărcat cu atât de multă istorie și cultură încât este mereu plin de viață. De câte ori mă plimb pe străzile lui, sunt fermecată de frumusețea parfumului pe care îl emană iar de câte ori sunt departe de el o forță mă cheamă înapoi pentru a-i vedea din nou potecile încărcate de istorie, spirit și până la urmă, toate elementele care mi-au dat viață.

Ion Mariș: Cum definești Maramureșul? Are ceva… special?
Eliza Tivadar: Maramureșul este locul în care ma întorc mereu pentru a mă reîncărca spiritual. Nu știu sigur ce e acel ceva special care îi oferă această putere dar meleagurile acestea au forța de a mă vindeca sufletește de câte ori am nevoie. Pe la noi plutește în aer o energie care, cred eu, domnește din străbuni. Frumusețea, bunătatea și inocența rămân caracteristicile cu care voi descrie mereu aceste locuri. Am văzut multe lucruri sacre la viața mea dar nici unul nu a reușit să mă copleșească precum Maramureșul. Tradiția, legile nescrise dar mereu respectate, izvorul de liniște și pace care susură continuu de jur împrejur reprezintă pentru mine o lume fascinantă. Maramureșul e leagănul meu care, de câte ori am nevoie, mă alină și mă vindecă de orice supărare. Maramureșul e locul meu, ținutul sufletului meu, marea mea iubire eternă.

Ion Mariș: Mulțumesc pentru interviu și… baftă & artă!
Eliza Tivadar: Eu mulțumesc pentru oportunitatea de a reaminti sighetenilor importanța culturii și a artei în sufletul fiecăruia. Mulțumesc pentru setul de întrebări ingenioase și vă doresc și dumneavoastră baftă în a readuce la viață dragostea pentru artă în rândul oamenilor.

Ion Mariș

 

oferta-wise

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise