Lotul Romanian Wolves pentru sezonul 2026 al Rugby Europe Super Cup are – dacă am numărat bine fiind atent la virgule – 38 de sportivi, dintre care 14 sunt de-ai noştri(?), de peste oceane, din Africa de Sud, Tonga, Fiji, Polinezia, sau mai aproape de noi, din Georgia.
În procente, lotul de rugby al României are cam 37% sportivi din alte ţări care s-au naturalizat români şi ne ajută să facem ceva frumos în competiţia amintită la începutul articolului.
Lupii români care ne apără la rugby orgoliul naţional rănit rău de tot la fotbal sunt acum şi Fehoko Masiu Mata Ki, James Scott, Tristan Uys, Imaad Phillips, şi aşa mai departe.
Pe lista de naturalizaţi e şi Ruadze Vazha din Georgia, ţară care ne bate la 15-15 jucători când vrea ea. Şi vrea mereu…
N-ar putea federaţia de rugby să importe încă 14 jucători georgieni şi să mergem cu ei în lupte?
Nu am putea naturaliza la fotbal nişte jucători de-ai altora? Îi învăţăm cu sarmale, mămăligă şi zaibăr şi poate ar alega mai mult şi mai eficient pe terenul de fotbal, chiar cu burta plină şi cu capul plin (de idei fotbalistice; oare la ce v-aţi gândit?) şi n-ar mai confunda setul de tenis cu scorul de fotbal?
Stăinii sprijină sportul românesc pentru că românii care ar trebui s-o facă au (cam) dispărut… La fotbal echipe de club ne bate toată lumea. La handbal am împrumutat degeaba jucători şi jucătoare de la alţii, că trofee europene n-am câştigat cam de muuuult…
La handbal, şi la fete, şi la băieţi, am importat şi antrenori. Degeaba… La naţionala de fotbal a fost un singur experiment cu un străin. Eşuat. Acum se încearcă experimentul cu un român. Deocamdată eşuat. Citez, fără a indica sursele, câteva din frazele celebrului.
„Publicul e important. E punctul nostru tare, dar trebuie să-i mulţumim.”
– Are cineva idee de ce apare „dar” mai sus? Dacă zic: am căzut, dar trebuie să ne ridicăm, aşa merge. Of, of…
„Sunt patru meciuri în care nu am câştigat. Eu vedeam altfel lucrurile, dar uşor-uşor mi-am dat seama că e ceva de muncă să ne batem cu cei mari. ”
– O fi crezut omul că se dau adversarii laoparte când îl vâd gesticulând pe marginea terenului?
„Când te cheamă România vii. A mai fost de două ori, dar n-am putut. Am simţit că trebuie să creez ceva.”
– Cine sau ce a mai fost de două ori? Ce n-am sau n-a putut?
„Scopul meu e să fac o echipă care să joace fotbal, iar publicul să fie mândru. Când n-o s-o mai fac, plec!”
– Când n-o s-o mai facă. Deci până acum a (tot) făcut-o. Suntem preveniţi că va veni şi vremea când dacă publicul nu va mai fi mândru (cum e acum (?)), vai, vai… va pleca.
„Dacă am pierdut patru meciuri, scuzați-mă. Ce pot să zic?! Vom avea o discuție, să vedem. Dacă e bine, mergem mai departe.”
– Câtă vreme n-am pierdut cinci meciuri din patru jucate, e bine. Se poate merge mai departe.
„Dacă conducerea mă dorește, putem merge să facem ceva. Două zile aveți să-i băgați pe antrenori, apoi așteaptă, stau la coadă. Nu e bine să glumești, să fiu așa, după ce am pierdut patru meciuri”.
– Recunosc că nu înţeleg profunzimea textului.
Dacă indicaţiile de la antrenamente au fost tot aşa de clare, nimic nu trebuie să ne mai surprindă.
Deocamdată nu e bine,/ dar va fi şi mai… (se completează mai departe de către cititor)
Indicaţie: dacă titlul e în versuri, nu înseamnă că şi finalul trebuie să fie tot aşa!
Horia Picu
Adaugă comentariu