Zilele războiului din Ucraina au adus numeroase provocări pe malul sighetean al Tisei!
De la primul semnal (24 februarie 2022), de la primele informații care menționau declanșarea războiului în țara vecină, concitadinii noștri au reacționat prompt. A fost momentul în care s-au făcut pași extrem de rapizi și voluntarii s-au prezentat încă din prima zi la… „datorie”. Nimeni nu le-a impus nimic, nimeni nu a „comandat”, nimeni nu a exagerat cu ceva, a fost un răspuns ad-hoc al sighetenilor. Am „văzut” mobilizarea încă din prima zi, am ascultat și înregistrat tot ce se întâmpla, nu mi s-a părut nimic defectuos, nimic fals.
Imediat după mobilizarea ONG – urilor locale – repet, din prima zi – am asistat la asumarea unui parteneriat tacit, normal, cu administrația publică; angajați de la primăria Sighet și din instituțiile din subordine dar și conducătorii autorităților locale au fost și ei prezenți pentru a da o mână de ajutor, pentru a se implica.
Totul funcționa, poate nu perfect, dar nimeni nu s-a plâns (în afară de chibiții de profesie); n-au fost sincope care să necesite intervenții „speciale”.
Sighetenii noștri – cei care s-au alăturat acțiunilor de ajutorare – erau și sunt extraordinari. S-a trecut peste toate animozitățile mai mult sau mai puțin reale, a fost amorsat un mecanism ce producea rezultate imediate și chiar cu efecte bune. S-au ridicat rapid corturile ONG – iste, au apărut proviziile, pe toate canalele s-au trimis informații de colaborare/ implicare spre prietenii din județ și din țară, s-au creat grupurile de acțiune pe rețelele sociale, telefoanele mobile sunau continuu… totul îmi amintea – cu mici nuanțe – de acel decembrie 1989 când populația s-a coalizat pentru un scop comun, unitar.
Primele zile de foc, până când s-au ajustat din mers și „procedurile” de lucru, mi-au amintit că oamenii susțin in corpore cauzele importante, scopurile nobile. Am reușit să vorbesc și eu cu foarte mulți voluntari prezenți, cu angajați din sectorul public, cu politicieni pașnici și să constat că zecile, sutele de refugiați erau primiți cu multă căldură și emoție; ONG -iștii și chiar (uneori criticații) reprezentanții „autorității”, delegați în zona punctului de trecere al frontierei, erau… empatici. Sighetul era în centrul atenției prin oamenii lui, prin faptele localnicilor: se dăruia fără echivoc, fără mercantilism. Au fost primele zile „romantice” ale colabărării „actorilor” locali.
N-aș vrea să supăr pe nimeni, nu vreau să ierarhizez, nu vreau să emit judecăți de valoare dar, (doar) câteva ONG -uri au fost din prima zi acolo: pe „frontul” de est al Sighetului. (Voi reveni cu povestea ONG-urilor prezente într-un articol viitor.) Toate erau „made” în Sighet.
Și-apoi… au început să funcționeze… orgoliile și… (se poate presupune!) luptele pe vizibilitate și pe… „brand”-uri.
După cinci zile în care sighetenii s-au descurcat chiar bine (nota bene: nu ne luăm după povești și fake-uri) a venit „ordin” ca o mare organizație mondială (v-ați dat seama, este vorba de Unicef) să preia „conducerea”. Probabil că așa era… procedura. Că așa este bine, să existe o comandă unică, nu este greșit dar… s-a făcut toul prea țâfnos… s-au dat ordine… nefirești…. să se retragă ONG-iștii (?!), localnicii, etc…. spulberând tendențios munca celor care din primele zile s-au dedicat voluntariatului. Să fie vorba și de bani aici, de fonduri importante pentru situațiile de urgență?!… de angajați „fixiști”. Hmmm! Am avut și eu parte de o interferență cu o angajată care invoca regulamentul lor intern și care… trăia în altă lume, se manifesta „militărește”, probabil exact pe profilul postului pe care îl ocupa. Nu detailez, nu merită! Acum sunt detalii… colaterale.
Pentru mine este clar, nu cred (întotdeauna) în marile structuri birocratice, nu cred în mecanismele și „instrumentele” teoretice. Cred în Oameni (sunt foarte mulți), în oamenii simpli, dedicați, ei pot – când se coalizează – învinge orice obstacol.
Să nu uităm că fără localnici, fără ONG-urile noastre nu prea se pot descurca… birocrații de niciunde. Noi ne cunoaștem teritoriul, psihologia „dăruirii”, avem conexiuni regionale de urgență pe care le activăm în cazurile extreme, simțim mult mai bine pulsul evenimentelor locale.
Pot să spun, fără ezitare, că am văzut sigheteanul corect, dezinteresat în grupul celor care și-au asumat rolul de voluntar pe baricadele suferinței, în opoziție cu „voluntarii” de profesie.
Pentru cei care au fost și sunt – azi mai izolați și un pic marginalizați de către numele „mari” – aici, la frontieră, zi și noapte, vreau să le transmit că am simțit că există societatea civilă, o comunitate sigheteană puternică, de care sunt mândru.
Foto & text: Ion Mariș
Salut! Care ONG-uri să caut în fața locului, sau în legătură de ajutoare, care sunt mai serioși?
Pana mai ieri cuvântul „voluntar” era ceva bizar, pentru multi de neînțeles, un om care face ceva de buna-voie în sprijinul unei acțiuni! A trebuit să vină războiul din Ucraina, refugiații… ca sa ne dam seama cat de valoros este acest cuvânt si persoana care deține numele de voluntar! În aceste zile, voluntarul este mai valoros decât aurul, este omul care munceste pe gratis si aduna tot pe gratis, daruind materiale si hrana, necesară unor năpăstuiți de soarta. A fi voluntar trebuie sa te fi născut cu aceasta vocație, trebuie sa ai un spirit de ajutorare, sa sti sa induri greutati ca sa ușureze viața altora care au nevoie de ajutor! Sighetul are oameni de valoare si implicit s-au autoselectionat dintre ei și „voluntari de valoare” dezinteresați pentru binele propriu, având mereu în vedere binele celor care cauta ajutor si sunt pierduti pe „drumul necazului”, fara speranța, speriați, temător că-i urmărește primejdia! Asta pana cand apare „Voluntarul” necunoscutul din mulțime, binevoitor sa ajute dezinteresat, apt pentru a depune un efort uman pentru a salva deznajduitii, pentru a le face viata mai usoara si poate sa dea si un pic uitării din marele necaz care i-a ajuns! Voluntarul nu intreaba, el face ce crede ca-i mai bine in momentul acțiunii, are acest „talent” si mai întotdeauna alege soluția cea mai bună spre binele napastuitului! Cam asta este voluntarul dezinteresat sighetean, un „inger” salvator, un OM care nu așteaptă mulțumiri, el acționează conform vocației si o face bine!
Mai sunt si „voluntari” școliți, poate si platiti, ei au reguli care de multe ori supăra, vrea să pară ceva „superior” si ca el le stie si le face pe toate si atunci cu siguranta ramane ceva nefacut, ca nu era cuprins in reguli, moment cand apare voluntarul „voluntar” si-l completează pe cel scolit, ca el acționează din instinctul de a face bine si nu dupa „carte”!
După mine este nevoie de amândoi, în condiția acțiunii comune, aceea de ajutorare si nu de impunere! Cand omul face ceva bine, lasa-l sa continuie si cu siguranță acțiunea lui va bucura pe cineva, va fi luat de exemplu si vor apărea noi voluntari dezinteresați ca este nevoie mare de ei, acum cand necazul este uriaș!
Felicitări voluntarilor ONG-isti, ati facut ce trebuia, neobligati, doar din propria dorință pentru a ușura năpasta unor oameni necunoscuți care au avut nevoie de voi! Cu siguranta ca peste ani si ani își va aduce aminte de voi si ce ati facut pentru ei! Cat despre reguli, lăsăm timpul sa vorbeasca, initiativa de moment are valoare, ea salvează si ajuta, asa cum ati facut in primele zile, cand tara si exteriorul ei va admira pentru intreprinderile voastre! Nu va uitați in stanga si in dreapta la răutăți, faceți ce ati facut, efortul vostru nu a fost in zadar!