Stimate Domnule Profesor Ioan Ardeleanu – Pruncu,
La ceas aniversar, când darul vieții celor 80 de ani se împlinesc în mulțumirea adusă Celui Preaînalt, dorim a Vă felicita cordial, urându-Vă mulți și sfinți ani, cu haruri îmbelșugate, multe împliniri alături de cei dragi ai Dumneavoastră.
Vă suntem recunoscători pentru implicarea generoasă în proiectele culturale de cultivare a memoriei personalităților din Maramureș și, de asemenea, pentru susținerea activităților Bisericii noastre.
Maica Domnului să Vă ocrotească și să Vă însoțească pe mai departe pentru o viață împlinită în pace și sănătate!
Cu arhierească binecuvântare și frățească dragoste în Hristos Domnul,
† Vasile
Episcop de Maramureș
(Episcopia Română Unită cu Roma, Greco – Catolică, de Maramureș – Baia Mare)
* * *
Evocându-l în aceste puține cuvinte pe Ioan Ardeleanu – Pruncu gândul mă duce spre o scenă dintr-un timp mitic, cea în care Mântuitorul îi răspunde lui Pilat din Ponțiu – „Împărăția mea nu este din lumea aceasta!”. Poate părea stranie asocierea făcută, dar ea se deslușește, sper, spunând că octogenarul omagiat aici face parte dintr-o stirpe rară, pe care eu o credeam demult apusă, în acord cu vremurile ce au generat-o, anume aceea a dascălului-cărturar. Cineva remarca, pe cuvenită dreptate, că „libertatea se plătește cu singurătate”. Nimic mai natural pentru un intelectual autentic, cel ce-și croiește destinul prin cărți posibile numai prin prețul plătit la vămile singurătății, acele vămi ce-ți deschid orizontul unei libertăți austere, aflată mereu între chingile datoriei. Față de tine și față de cei în mijlocul cărora trăiești. Or, Ioan Ardeleanu-Pruncu și-a dovedit cu prisosință vocația, și-a onorat-o și a înnobilat-o cu câteva cărți ce s-au dovedit a fi tot atâtea incursiuni în trecutul Maramureșului Voievodal.
În ce mă privește, am fost onorat să public în Revista Familia o cronică la masivul volum dedicat istoriei presei – Maramureșul: ziare și ziariști de la începuturi până în 1945. M-a încântat să constat acuratețea analizelor, bogăția informațiilor și mai cu seamă să admir generozitatea unui om ce-și sacrifica timpul vieții în contul patrimonial al Timpului celor ce nu mai sunt.
Am petrecut doar câteva ore împreună, în urmă cu patru ani, la Sighetul Marmației, dar a fost suficient pentru a constata apartenența la aceeași Iluzie – cea a spiritului obosit de deambulările prin cețurile altor veacuri, ușor vexat de un prezent mai degrabă pedestru și vag ridicol, dar nutrit de speranța de-a mai avea răgazul unei viitoare cărți. A fost o întâlnire pe care Memoria a consemnat-o, ceea ce dovedește că n-a fost pură risipă.
Hilary Mentel spunea că „istoria nu este trecutul, ci ceea ce rămâne în ciur după ce veacurile au trecut prin el”. Fiecare avem un ciur cu care ademenim aducerea aminte. O facem în speranța de-a constata, asemenea căutătorilor unei pepite de aur, că în ciurul nostru s-a adunat ceva, anume acel ceva care dă expresie efortului de-a exista în condițiile nemiloase, trasate fără echivoc de către Eclesiast. Căci numai Iluzia poate domoli vanitățile deșertăciunii. În ce îl privește, Ioan Ardeleanu-Pruncu, ca dascăl-cărturar, a sfidat normalitatea fadă, pentru a risca totul pe spiritul întrupat în cărți.
La mulți ani!… Și bucuria celui ce a apucat să vă cunoască!
■ Florin Ardelean
(membru al Uniunii Scriitorilor din România, Oradea)
* * *
Un buchet de cuvinte alese la o sărbătoare binecuvântată constituie cea mai potrivită formulă de îmbărbătare, mulțumire și recunoștință. IOAN ARDELEANU-PRUNCU, „fratele” meu (mai mare cu 8 ani) de la Sighet se prezintă la Raportul timpului, fie el cronologic, fie (mai ales) kayrotic, cu un bilanț fenomenal. Și asta este posibil deoarece chiar El este un om de o asemenea structură și factură, prin toată viețuirea sa puternic algoritmizată în formulele Binelui și cu Sinele său mereu deschis spre ceilalți. Un dascăl căruia, văzându-i performanțele, poți să-i construiești seturi de asemănare cu marii exponenți din istoria noastră, începând cu providențiala instituție numită Școala Ardeleană, de la care domnul profesor s-ar putea revendica oricând și prin tot ceea ce face a demonstrat-o deja că este un fapt adevărat.
Dacă ar fi să slobozesc cuvinte mari, aș zice că tropismele sale au fost mereu înclinate spre cardinalitățile noastre materiale. Dar dacă dascăli buni găsim mai mulți prin perimetrele noastre de educație, I. Ardeleanu-Pruncu a găsit de cuviință să se împărtășească de o soartă metodică aparte, aducând prin cercetările sale genialitățile și verticalitățile timpului anterior, spre a ne putea fi modele și pârghii de formare nouă celor de astăzi. Antropologii numesc asta „cosapiențialitate” și „congenialitate”, iar pedagogia socială a acceptat de mai multă vreme că fără chipurile ilustre aduse „din veac”, greu putem răzbate mai sus, emancipativ, evadând de sub platoșa unui prezent mereu presant și condamnat la platitudine.
Îi mulțumesc domnului profesor I. Ardeleanu-Pruncu că prin forța sa de cercetare și sclipirile sale de investigare ne-a lăsat un atât de mare dar și, în plus, îi sunt recunoscător că, prin El și felul Lui de a fi, putem vedea în zilele noastre, plimbându-se aievea prin cetate, concret, sădind și recoltând, lucrând și iluminând, chiar un Om cu chipul și metoda marilor noștri îndrumători, fie ei mitropoliți, preoți, dascăli, istorici etc.
La mulți ani, cu sănătate și multe rodnicii pe mai departe!
■ Teodor Ardelean
(Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare)
* * *
Aniversările prietenilor, indiferent de pragul existențial, sunt fericite ocazii de a rememora momente semnificative din biografia comună ce luminează în rama memoriei fiecăruia. Ca sentiment și atitudine în viață, prietenia exprimă calitatea și intensitatea relațiilor inter-umane, măsura în care simți nevoia sinceră de a comunica/ colabora cu persoane în care investești încredere și afecțiune, ți se răspunde pe măsură și te protejează de tentația uneori periculoasă a însingurării.
Mă număr printre cei bogați prin numărul mare de prieteni cu care mi-am înnobilat viața din pruncie până azi. Este capitalul cel mai prețios cu care mă identific. Printre ei, indiscutabil, Ion Ardelean – Pruncu, profesor, ziarist, poet, om de cultură de înaltă ținută intelectuală și morală, cu dovedite competențe manageriale la importante instituții din Sighetul lui și al nostru. Altfel zis, un adevărat om al cetății, în multiple ipostaze de persoană publică implicată încă din tinerețe în tot ce a fost semnificativ în viața socială și culturală. Creator de proiecte culturale, multe dintre ele devenite repere pentru istoria municipiului și nu doar, pe Ioan Ardeleanu – Pruncu îl cunosc încă din adolescență, în ambianța Cenaclului literar „George Coșbuc”, ulterior „Alexandru Ivasiuc”, unde, poetul și pictorul Gheorghe Chivu era maestrul tuturor, lângă care el și Ion Ardelean – Mecena, unul dintre cei mai împătimiți cititori pe care mi-a fost dat să-i întâlnesc în viață, au devenit repede prietenii noștri, al meu, al lui Gheorghe Pârja, Echim Vancea, Marin Slujeru, Rândunica Petrulescu și alții. Aici ne-am logodit cu poezia, de care nu ne-am mai vindecat. Mi-a fost dat apoi să devenim colegi, el devenind director al Casei de cultură și ulterior al Școlii Populare de Artă. Și-a lăsat o puternică amprentă în viața acestor instituții, prin vocația, rigoarea și respectul lui pentru viața culturală a orașului. Acesta a fost „firul vieții” lui, sintagmă devenită titlul unei piese de teatru și în prezent numele unei asociații culturale ce-și asumă rolul de a proteja personalități exponențiale din istoria Maramureșului de o prematură și nedreaptă uitare; prin opere de for public, precum bustul preotului greco-catolic Tit Bud și a mitropolitului greco-catolic Victor Mihaly de Apșa. La inițiativa lui și a poetului Echim Vancea, Festivalul de Poezie de la Sighet este pus sub patronajul regretatului nostru prieten, criticul literar Laurențiu Ulici și devine astfel unul dintre cele mai importante festivaluri naționale de poezie în ultimii 50 de ani.
Nu-mi propun un inventar exhaustiv al responsabilităților și meritelor pe care le-a avut și le are Ioan Ardeleanu – Pruncu în acest moment festiv al vieții lui, dar cu siguranță intelectualii și cetățenii orașului îi poartă respect. Amintesc, totuși, și impresionantul volum „Maramureșul. Ziare și reviste de la începuturi până la 1945”, apărută la Editura „Valea Verde” din Sighet, în 2021, o veritabilă istorie nu doar a presei maramureșene ci implicit a Maramureșului ca ținut voievodal și spațiu cultural. Se subînțelege că această carte a implicat un uriaș efort de documentare, iar valoarea lui este recunoscută prin prefața excepțională semnată de academicianul Ioan Aurel Pop, președinte al Academiei Române și prin marele premiu al Uniunii Ziariștilor din România, onoruri binemeritate de autor. Preocuparea pentru istoricul presei maramureșene se explică și prin faptul că a fost un ziarist redutabil, curajos la fostul cotidian județean „Pentru socialism” în anii ’70. În ipostazele instituționale amintite, a fost pentru mine mereu o sursă de inspirație și de satisfacții de a colabora cu el de pe pozițiile publice pe care le-am avut, începând cu Biblioteca Municipală din Sighet, de care se leagă aproape un sfert de secol din viața mea. Știu că în prezent are în lucru studii și cercetări la fel de importante care îi legitimează vocația și dedicația pentru lucrări de sinteză extrem de necesare și importante.
Dragule prieten, îți doresc să adaugi încă mulți ani celor 8 decenii de viață, cu sănătate și succes în tot ceea ce faci pentru cultura și comunitatea în care trăiești!
■ Gheorghe Mihai Bârlea
(membru al Uniunii Scriitorilor din România)
* * *
Un impunător cărturar, un istoric sighetean/maramureşean – aş mai spune, în limba locului nostru legendar, – un om măreţ, semeţ şi maiestuos, Ioan Ardeleanu-Pruncu (mă mândresc nespus cu colegul meu din clasa de Liceu ,,Dragoş – Vodă” a împlinit, din frumoasa fericire, a noastră, a tuturora, binemeritaţii optzeci de ani.
La Mulţi Ani Ioane! (ne spuneam atunci Nelu, ne spuneam Relu). Să întreci, prin urmare, încă tot atâţia ani, ceea ce ţi-ai mai propus – în scris şi în lucrare!
■ A.I. Brumaru
(membru al Uniunii Scriitorilor din România)
* * *
Pe prietenul meu Ioan Ardeleanu-Pruncu l-am întâlnit, pentru prima data în viață, în primăvara anului 1973, adică în urmă cu mai bine de 50 de ani, la o sesiune de comunicări științifice, în Sighetul Marmației. M-a impresionat de la început prezența sa fizică, chipul său plăcut, cu fruntea foarte înaltă, de genul celor despre care un poet din vechime spunea că sunt „boltite ca marginile cerului”. Văzându-l atunci, nu știu de ce mi-a venit în minte imaginea celui de al treilea „ins”, din poezia Baladă pentru miez de noapte, scrisă de poetul Radu Gyr, citită de mine în timpul claselor de liceu, închipuit de poet ca un individ cu „obrajii de lut, frunte de stea” dăruit de Providență, dacă nu cu genialitate, cel puțin cu talent și aspirații înalte.
A fost de fapt atunci pentru mine o plăcere de a cunoaște, în „carne și oase”, cum se spune, pe cel care, alături de alți literați, ca Augustin Ioan Cozmuța, Vasile Radu Ghenceanu, Vasile Veleneciuc, Mihai Cupcea, Bogdan Iuga și ceva mai tânărul și talentatul Gheorghe Pârja, publicase în periodicele băimărene poezii și articole pe teme de literatură.
Ioan Ardeleanu-Pruncu avea și are un fel de vorbire cu subiacente promisiuni de nemărginită toleranță, un râs confesiv, integrator și plăcut, căruia, dacă „emitentul” ar fi trăit în vremea filosofului Bergson, acesta i-ar fi interpretat, la mod superlativ, valențele de spiritualitate. Mai târziu, mult mai târziu, aveam să descopăr în Ioan Ardeleanu-Pruncu, ajuns aproape de vârsta senescenței, cum numea psihiatrul Eduard Pamfil senectutea, spre a o purga, în închipuirea lui, desigur, de relele inerente, un ins cu fire molcomă, iertător cu răutățile celorlalți, chiar dacă acestea îl păgubiseră cu câte ceva, un intelectual harnic, cu o putere de muncă de invidiat, îmbrățișând nu doar aria creației literare, ci și domeniul istoriei. În acesta din urmă, de altfel, a creat, după opinia noastră, două capodopere, una despre istoria unei instituții școlare de eminență, și cealaltă, de-a dreptul fabuloasă, despre cea a presei maramureșene, neegalată, pe cât știm, de operate similare și „laureată”, în urmă cu câțiva ani, de către Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
Pe lângă acestea, el se implică, cu aplomb tineresc, în activități cultural-obștești, dar și în reactualizarea creațiilor unor intelectuali maramureșeni, scriitori, oameni politici sau reprezentanți ai instituției ecclesiale. Și mai trebuie să remarcăm aici că, în aceste „intreprinderi”, cel pe care-l encomiem acum s-a distins, în ultima vreme, și prin apărarea unor personaje ilustre ale culturii locale și naționale, în fața loviturilor venite din partea stângismului de factură negativistă, promovat de personaje irelevante din punct de vedere cultural și moral.
De aceea, în acest frumos moment aniversar, trăit de Ioan Ardeleanu-Pruncu, îndrăznim să rostim, în acord, credem, cu alții, desigur, că este o mare fericire pentru orașele unde trăiesc oameni asemenea lui, care împlinește acum opt decenii de viață.
Dumnezeu să te țină mulți ani de aici înainte, prieten drag!
■ Blaga Mihoc
(Prof. univ. dr., Oradea)
* * *
Este omul, profesorul, directorul, omul de la catedră, formatorul de caractere – Ioan Ardeleanu – Pruncu. Peste ani aveam să aflu că s-a mișcat uneori într-un mediu contrar crezului, ținta fiindu-i succesul, performanța, dar încadrat în standarde contrare vremurilor, răzbătând printre „mărăcinișuri”greu de străbătut. A reușit și și-a lăsat amprenta definitiv încrustată în cultura sigheteană și nu numai, în gloria Ansamblului Folcloric MARA, ce a atins un vârf de neatins cândva, nici înainte, nici după.
E zâmbetul discret bine controlat și motivat ce ascunde împliniri, aprecieri, satisfacții ale atingerii țintelor.
Dacă te „plimbi” prin doinele dumnealui, doine nedoinite acum, te duci în străfunduri, în autarhicul local, zonal, strict mărginit în măreția orgoliului și mândriei de a defini locul.
N-a iertat nici jocul motivat prin ancestralul lui, ce tinde să se destrame, să se dilueze de dragul țâfrășagului unora, alterându-l cu intruziuni din zone ce n-au nici o legătură cu ce-i pe aici, pe la noi.
Țintește și micile „modernisme” din jocul perioadei de glorie, dar cu toată reacția, au pătruns în scenă, însă, fără a denatura esența, și fără a ne da seama chiar și noi, dansatorii. Descoperim acum după ce s-au produs, cu o altă ocazie, recentă, în care domnul director ne dezvăluie detalii, mici adaosuri ce n-au știrbit esențial dansul de Maramureș, poate i-au dat strălucire, și da, asta putem să o numim modernizare a dansului. Acum, pintenii din dansul de Maramureș ne aparțin, altceva ce se încearcă, nu.
Și cum să vă mai zic, stimate domnule director al gloriei noastre, că în perioada cea mare a parcursului cu noi, ne-ați transmis sobrietatea, eleganța, și prin schițare de zâmbet ne-ați făcut să-l amplificăm, acolo în scenă, dând culoare și conturând succesul. De fapt, toate laolaltă au întregit profilul marelui Ansamblul folcloric MARA pe care l-ați „moșit”acum 55 de ani, devenind strălucitor. Cel mai strălucitor. Atunci, și numai atunci. Știu, aveți alte rosturi acum, pe care vă grăbiți să le împliniți. Sunteți restricționat de timp. Așa vi se pare. Nu vă grăbiți, mergeți în tandem sau treceți prin el fără grabă. Sigur o să răzbiți, ca de atâtea ori. Discreția, modestia, zâmbetul schițat, optimismul transmis și altora, admirația de dincolo de dumneavoastră vă sunt sprijin și bază de a vă desăvârși ce v-ați propus.
Stimate domnule director al gloriei, vă doresc să doiniți măcar în gând, și să tropotiți măcar prin zâmbet, mulți ani frumoși și sănătoși, întru împlinire! La mulți Ani!
■ Gheorghe Mihăiescu
(un fost dansator al Ansamblului Folcloric Mara)
* * *
Ieșind din crisalida satului, cu rânduiala lui bine tocmită, am nimerit în valurile altei lumi, cu alte dimensiuni. Începea pentru mine marea călătorie. Aveam nevoie de borne sigure, de oameni care știau drumul vieții și tâlcurile vremilor. Eram elev la Liceul Pedagogic din Sighetul Marmației și încercam să descojesc misterul unui cosmos inedit. Să învăț a citi sufletul celor din preajmă. Am avut parte de dascăli minunați. Pe care-i aveam la catedră, dar și în viața de toate zilele.
Printre dascălii fără catalog s-a numărat Ioan Ardeleanu-Pruncu, un tânăr, pe atunci, cu care mi-am armonizat bucuria descoperirii multor taine, care se lăsau deslușite. Fiind cu șapte ani mai în vârstă, Ion Ardeleanu-Pruncu devenise un om cu experiență. Era omul de la care aveai ce învăța. Așa am aflat despre ceasul de veghe al cuvintelor. Cum să fiu părtaș la sărbătoarea rostirii, să am curajul exprimării personale.
Acolo, în Palatul de vânătoare, s-au plămădit tinerii zei ai poemului, unde domnul Ardeleanu ne lustruia cărările necunoscute. Rămân recunoscător pentru acele vremi de inițiere întru cuvânt și viață. Cadența sigură a gândirii lui, grija de a răspândi în jur liniște și adorație, bucuria de a dărui, sinceritatea de a împărtăși izbânda aproapelui sunt însușirile unui om cu destin propriu în vuietul anilor.
Prin vreme, am devenit prieteni, cultivând acest sentiment prin respect pentru reușite reciproce. Am petrecut dimpreună momente de referință pentru destinul cultural al Maramureșului Istoric. A inițiat Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetul Marmației. Nu uit cât bine a făcut folclorului autentic maramureșean. Ioan Ardeleanu-Pruncu este un bun cunoscător al obârșiilor românești, un devotat interpret al rânduielilor istorice pe aceste meleaguri.
Și-a dovedit cu prisosință harul, priceperea, iubirea față de trecutul ziditor în cărți de referință. Cum este îngrijirea ediției „Tit BUD – Scrieri istorice”. În peste o jumătate de veac de când ne cunoaștem, am putut decanta calități emblematice ale profesorului, scriitorului, omului de mare energie intelectuală, jurnalistului cu virtuți dovedite, prietenului nedezmințit. Și multe ar mai fi de spus despre nobila aventură a vieții acestui om.
Apoi căldura familiei și ocrotirea sufletului prin credință le-am regăsit în acest om de excepție. Un om al creației și al bucuriei. Un om bun și de omenie! Scris-am acest text în contul zilei de 7 septembrie, când bunul meu prieten rotunjește 80 de ani de viață! Sănătate și curaj, Ioane! Și întrebarea mea consacrată: ce-ți mai fac albinele? Că Ion are sufletul polenizat cu lumină și rigoare de om ales.
Ani buni și sănătate, Ioane!
■ Gheorghe PÂRJA
(membru al Uniunii Scriitorilor din România)
* * *
Profesorul Ioan Ardeleanu-Pruncu împlinește zilele acestea 80 de ani. Ani pe care i-a încărcat cu înfăptuiri alese, devotat familiei, culturii maramureșene, cu precădere celei populare.
A contribuit la afirmarea unor mari artiști populari ai Maramureșului, precum și a neprețuitului Ansamblu „Mara”. A știut să îndrume și să coordoneze cu artă Casa de Cultură și Școala Populară de Artă „Gheorghe Chivu”, precum și cenaclurile literare sighetene „George Coșbuc” și „Alexandru Ivasiuc”, cu toate activitățile conexe.
Prezență activă în publicațiile locale, în prezent la „Salut, Sighet!”, ne-a uimit în anii din urmă cu cel puțin două lucrări monumentale – una închinată Școlii Populare de Artă „Gheorghe Chivu” și alta publiciștilor din Maramureșul interbelic.
A fost consilier local din partea PNL și lucrează azi întru neuitarea personalităților maramureșene sighetene (împreună cu dl. ing. Ion Mariș), în cadrul Asociației „Firul Vieții”.
În ce mă privește, datorită d-sale am fost ani de zile binevenit la adevărata Casa de Cultură a întregului Maramureș, știind să-mi transmită sentimentul că sunt respectat și prețuit. A știut să mă „incite” să-mi cunosc mai bine bunicul patern. Cu ajutorul lui m-am apropiat mai bine de Maramureșul etern, de pildă prin „Horea lui Damian”, interpetată seri la rândul la Casa de Cultură, expres pentru mine, de Gh. Covaci-Cioată, sau prin neasemuita doină „Codrule răcătănat”, în chiar aleasa și inegalabila interpretare a domnului profesor.
Motive arhisuficiente petru a-l felicita, a-l asigura de respectul, recunoștința și admirația mea și a-i dori LA MULȚI ANI!
■ Marin Slujeru
(poet, jurnalist)
* * *
Extrapolând o spusă a fănușneagului cu referire la poeți, prietenii fac parte dintr-un batalion de taină. Nu se pedepsesc povestindu-le lumii faptele. Nu le poți cunoaște drumurile decât umblând cu picioarele goale prin rouă…
Ioan Ardeleanu-Pruncu și-a jucat și își joacă ascunzișurile vieții „legănat și fără noi” rămânând mereu omul și intelectualul așezat în toamna unor ceasuri care-s foșnet și somn cu toate capriciile acesteia de femeie neînțeleasă. Este unul dintre „frumoșii nebuni ai marilor orașe” care, rupându-mă dintr-un internat, m-a adus, învingător, în cultura mare a Sighetului, când am luat contact, acum 49 de ani, pentru întâia oară cu Cenaclul literar „George Coșbuc” unde am făcut cunoștință și chiar legătură sufletească cu poetul și pictorul Gheorghe Chivu, eseistul și traducătorul prof. Ion Ardelean-Mecena, librarul-poet Simion Șuștic-Coman, poetul-bibliotecar Gheorghe Mihai Bârlea („vinovat” împreună cu Ioan Ardeleanu-Pruncu cu aducerea mea la Casa de Cultură), cu mereu nemulțumitul critic literar Miron Popovici cu care, de obicei, după ce se isprăveau ședințele literare de marți rătăceam noaptea încă două-trei ceasuri, cu poetul-gazetar Gheorghe Pârja, cu poetul Marin Slujeru, cu poeta și traducătoarea Ileana Mihai-Ștefănescu vorbind de toate și de nimic, până ne săturam unii de alții… Și așa au trecut ani…
În realitatea imediată se întâlnesc adesea figuri de intelectuali, oameni obișnuiți, prieteni a căror viață este adânc împletită în viața epocii lor – este nu numai reprezentativă, dar prin multe din elementele ei, prin pecetea pe care și-o pune asupra prezentului vremurilor devine ușor de cunoscut, recunoscut…
Una din aceste persoane este d.l Ioan Ardeleanu-Pruncu, proeminentă figură a timpulu imediat căci vorba cronicarului „cap ca acela abia de au avut […] cândva sau de va mai avea” viața culturală a Sighetului Maramureșului, a țării voievozilor, adică a Țării Maramureșului.
Încă din pragul tinereții d.l Ioan Ardeleanu-Pruncu s-a aruncat în serviciul culturii sighetene, a celei maramureșene pe care, în câteva rânduri, a scos-o dincolo de hotare. Cariera sa publică (profesor și director al unor școli sighetene, gazetar al ziarului județean din epocă, consilier local independent) și culturală (instructor și director al Casei de cultură, director al Școlii de Arte „Gheorghe Chivu”, și-a pus amprenta, a luminat în chip minunat nu numai un colț din vechea Țară a Maramureșului ci și o latură din propria-i personalitate. Cărțile sale „140 de ani de învățământ artistic în Maramureș. File din istoria culturii Maramureșului” (vol.I, 2006), „Maramureșul. Ziare și ziariști de la începuturi și până în 1945” (Editura Valea Verde, Sighetul Marmației, 2018; Premiul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România) sunt „pietre de hotar” în ceea ce privește cultura Sighetului și a Maramureșului voievodal la care se adaugă îngrijirea ediției aniversare „Tit Bud. Scrieri istorice” (Editura Valea Verde, Sighetul Marmației, 2021). Ampla sa activitate culturală a devenit în timp un reper intelectual, care rămâne în timpul mare al culturii sighetene, împlinind un destin!
Cuvântul său a contat deseori în intervențiile dure cu vremelnici diriguitori mai vechi sau mai noi ai vremurilor, prin activitatea sa onorând școala, cultura și publicistica sigheteană… De aceea rechemându-mi amintirile despre domnia sa, simt plăcerea și nevoia mulțumirilor recunoascătoare față de cel care asistase la botezul poetului (îmi place să o cred) care sunt astăzi…
Puținele gânduri din acest text dau, îmi place să cred, o idee despre omul, care împreună cu poetul, publicistul și omul de cultură, Ioan Ardeleanu-Pruncu alcătuiesc o stea luminoasă din constelația istoriei, culturii și civilizației Sighetului, a Maramureșului, în același timp în aminirea mea prof. Ioan Ardeleanu-Pruncu este și va rămâne un simbol al adevăratei vieți de familie, creatoare a energiilor…
Astăzi în cinstea aniversării Dumneavoastră, când împliniți de patru ori câte 20 de ani, vă doresc să fiți de patru ori mai sănătos, de patru ori mai plin de viață! Să fiți fericit! La mulți ani!
■ Echim VANCEA
(membru al Uniunii Scriitorilor din România)
* * *
Nu-i ușor pentru nimeni să rămână… tânăr! Pentru asta este nevoie de idei, creativitate, curaj, energie (din belșug), muncă, dorința de-a evolua continuu… iar în zilele noastre toate aceste calități/ atuu-uri sunt prinse într-un concept „universal” LLL (Long Life Leraning). Mai simplu spus, „învățarea” continuă înseamnă tinerețe. Dorința de-a nu te odihni și-a căuta dar mai ales a găsi noi și noi provocări care să hrănească mintea și sufletul înseamnă viață sau poate mai mult… un sens în viață.
M-am „intersectat” cu dl. Ioan Ardeleanu – Pruncu și-n trecutul mai îndepărtat dar fără să-i cunosc potențialul complex pe care l-am descoperit totuși nu cu foarte mulți ani în urmă, devenind membru al Asociației „Firul Vieții”. Da, am (re)descoperit un OM dedicat comunității sighetene, care privește cu mare respect spre trecutul strămoșilor noștri dar trăiește intens prezentul.
Tânărului în spirit domn Ioan Ardeleanu – Pruncu îi doresc ani mulți, cu rezultate pe măsura dragostei sale pentru urbea noastră!
■ Ion Mariș
(editor)
* * *
Echipa „Salut, Sighet!” îi urează Domnului Ioan Ardeleanu – Pruncu, colaboratorul publicației noastre… LA MULȚI ANI!… cu multă sănătate și succes în proiectele viitoare!
■ Brîndușa Oanță
(coordonator „Salut, Sighet!”)
* * *
Nota Redacției: Fragmentul video inserat în acest material ne-a fost oferit prin bunăvoința Centrului Cultural Sighet. Filmarea s-a făcut în anul 2016, la aniversarea a 50 de ani de la înființarea Ansamblului Folcloric Mara.
Foto: Ion Mariș8
