Soluția Clubului Interact Sighet de Dragobete: Online Blind Date!

Deși Dragostea plutește în aer, mai ales azi de Dragobete, tinerii din Clubul Interact Sighet se distanțează regulamentar de orice provocare și poartă… mască.
Interactienii, în unanimitate, au decis – pentru încă o zi – să preia sarcinile lui Cupidon printr-un nou proiect: Online Blind Date.
După cum îi spune și numele, proiectul constă în întâlnirea pe „nevăzute” între participanți. Astfel, pe baza unei cărți de vizită alcătuite prin intermediul unui formular – profil, se vor realiza perechi care vor avea șansa să petreacă timp împreună. Înscrierea constă în completarea unui formular alcătuit din întrebări simple, cum ar fi genul de muzică preferat, hobby-uri, etc pentru a ajuta echipa să găsească parteneri cu „puncte” comune, și achitarea unei sume de 10 lei prin transfer bancar. Mai multe detalii se găsesc pe pagina noastră de Instagram.
În ciuda ideii „originale” de a organiza proiectul în stil tradițional, într-o cafenea, acesta va avea loc în mediul online. E important ca în această perioada să ne protejăm atât pe noi, cât și pe cei din jur. Sperăm bineînțeles să revenim cât de curând la normalitate, însă echipa noastră muncește în continuare pentru a păstra frecvența la care se desfășurau proiectele clubului nu cu mult timp în urmă. Ne este dor de viața… live!

Echipa Interact vă invită la socializare, în ciuda distanțării sociale, pentru a uita de situația de acum și pentru a ne aminti sentimentul de… „fluturi în stomac” al unei prime întâlniri.

Larisa Covrig
Colegiul Național „Dragoș – Vodă” Sighet
Președinte Interact Club




In memoriam prof. univ. dr. habil. Ioan DZIȚAC (14.02.1953 – 07.02.2021)

Prof. univ. dr. habil. Ioan DZIȚAC s-a născut la 14.02.1953 în comuna Poienile de sub Munte (Maramureș). A urmat clasele primare și cele gimnaziale în comuna Repedea – Maramureș (1960-1968). A absolvit Liceul (Colegiul Național) „Dragoș-Vodă” din Sighetu Marmației, promoția 1972, la bacalaureat obținând media zece la matematică.

După bacalaureat, a urmat Universitatea „Babeș – Bolyai” din Cluj – Napoca, finalizând-și studiile cu nota zece la Diploma de Licență – Matematică (în anul 1977) și, ulterior, a obținut Diploma de Doctor în Informatică cu un calificativ maxim (în anul 2002). În 2019 a obținut abilitarea în domeniul Informatică Economică la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A fost lector și apoi conferențiar universitar la Universitatea din Oradea (1991-2005). Din 2009 este profesor universitar de informatică la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, iar din 2017 este profesor de matematică și informatică la Universitatea Agora din Oradea (unde a ocupat postul de conferențiar între 2005-2009). De asemenea, este conducător de doctorat la Universitatea din Craiova.

A fost profesor asociat la Universitatea Academiei Chineze de Științe (2013-2016) și, de asemenea, membru în Consiliul Consultativ al Facultății de Management of Technology, Hoseo University din Coreea de Sud. Este co-fondator și co-editor șef al unei reviste cotate ISI Web of Science/SCI Expanded (din 2006), International Journal of Computers Communications & Control, nominalizată de Elsevier pentru Journal Excellence Award – Scopus Awards România – 2015 (Factor de Impact în JCR2018 = 1,585). Și, nu în ultimul rând, este membru în Editorial Board și la alte 11 reviste științifice din lume. Este co-fondator și președinte al International Conference on Computers Communications and Control (ICCCC). A fost membru în Comitetele de Program în peste 80 de conferințe internționale. Este Senior Member IEEE din 2011 și membru în alte organizații profesionale (ROMAI, SRAIT, SSMAR, RNG-ISCB etc.). A fost invitat să susțină conferințe în China (2013 – Beijing, Suzhou, Chengdu, 2015 – Dalian, 2016 – Beijing), India (2014 – Madurai, 2017 – Delhi), Rusia (2014 – Moscova), Brazilia (2015 – Rio de Janeiro), Lituania (2015 – Druskininkai), Coreea de Sud (2016 – Asan). Cercetările sale curente sunt orientate spre diferite aspecte ale inteligenței artificiale, soft computing și aplicații ale logicii fuzzy în tehnologie și economie (luarea deciziilor). A publicat 3 cărți, 12 cursuri și materiale suport pentru studenți, 6 proceedings-uri și peste 80 articole științifice în reviste de specialitate și în volumele unor conferințe. Are peste 40 de articole ISI Web of Science și peste 200 de citări din ISI în ISI (fără autocitări, h-index=9). În Google Scholar are peste 510 de citări. A fost inclus printre cei 100 de informaticieni români de pretutindeni, din ultimii 100 de ani, în volumul „One Hundred Romanian Scientists in Theoretical Computer Science”, Editura Academiei Române, precum și în volumul „Civilizația Românească – Știința și Tehnologia Informației în România”, apărut în anul aniversării a 100 de ani de la Marea Unire, tot în Editura Academiei Române (2018). A fost rector al UAO în perioada 2012–2016, fiind reales și pentru mandatul 2016-2020.

În anul 2019 (11 octombrie) a participat la festivitatea de aniversare a Centenarului Liceului (Colegiului Național) „Dragoș – Vodă” (de care-l legau plăcute amintiri și prietenii), când l-am întâlnit pentru prima și – din păcate – ultima dată. Telefonic, am discutat de mai multe ori, atât înainte dar și după ce a răspuns cu toată mărinimia la interviul pe care mi l-a acordat (apărut la 22 iulie 2019 în publicația online „Salut, Sighet!”).

Avea numeroase planuri și idei de a-și intensifica prodigioasa activitate științifică dar se gândea și la posibile „pauze” pentru sine însuși, pentru relaxare și odihnă.

Din păcate, maramureșeanul, prof. univ. dr. habil. Ioan Dzițac a fost „chemat” la Cer duminică, 07 februarie 2021, la o vârstă care-i permitea încă foarte multă implicare științifică, cu doar câteva zile înainte de aniversarea zilei de naștere.

Condoleanțe sincere familiei îndolitate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Ion MARIȘ

N.R.: Interviul cu  prof. univ. dr. Habil Ioan Dzițac, publicat și în volumul #CNDV100 – Convorbiri – mărturisiri, (Editura Valea Verde, 2019), îl puteți citi aici.




Există un timp pentru orice (autor, Crina Voinaghi)

prof. Crina Voinaghi

Petrecea multă vreme gândindu-se la timp. Își aducea aminte că în copilărie avea ore întregi ba chiar zile lungi de plictiseală în care timpul se târa asemenea unui melc hotărât să ajungă ultimul la frunza de varză. Nu mai ținea minte de când timpul îl înșela și împărțea ziua în câteva momente cheie cum ar fi toaleta de dimineață, plimbarea de după-amiază încetinită de baston, scuturatul pernelor care îl făcea tot timpul să strănute și serialul de seară devenit tot mai siropos odată cu trecerea anilor. Și apoi de la capăt. Ca și cum ar fi aceeași zi pusă pe repeat. Ca și cum tipul înalt care făcea un maraton în mai puțin de trei ore, bărbatul carismatic după care femeile întorceau capul pe stradă, divorțat la doar doi ani după nuntă și care nu s-a mai recăsătorit, ar fi dispărut. Pur și simplu. Nu s-a transformat, a dispărut, nu îl mai recunoștea în nimic. Nici în mersul șovăielnic, nici în ridurile care îi brăzdau fruntea, nici în ochii apoși, nici măcar în vocea devenită răgușită și ezitantă.

Apoi au început să îl doară toate deodată. Vârsta, asta e, cnp-ul, îi spunea vecina de la trei care îi aducea din când în când o prăjitură, vorbeau de trecut, de copii iar timpul devenea vioi, întinerea și cânta cu toate limbile ceasului vechi cu pendul de pe hol. A venit și fata lui din Elveția – singurul copil pe care îl avea – cu două săptămâni înainte de Crăciun.

– Tată, ți-am spus să ai grijă de tine! Of, de ce nu ați mai făcut voi un copil! Tu ești într-o parte, mama în alta, am și eu viața mea! zicea ea cam de două ori pe zi cu ochii la ceasul micuț de la încheietură.
– Apoi nu trebuia să vii dacă te-am deranjat, îi răspundea el pieptănându-și părul rar și alb. Avea ticul ăsta ori de câte ori se simțea ofensat, îl păstrase din tinerețe când avea un păr des și frumos, cam așa ca al fetei lui.
– Nu mă enerva! Mi-am luat două zile de concediu. Cu week-end-ul, patru. Merg cu tine să-ți faci analize, te pun eu pe picioare.

Nu i-au ieșit bine analizele. Fata lui a plecat după patru zile timp în care i-a întors casa pe dos, a ridicat praful din covoare, a gătit exagerat, a servit mesele la ore fixe, a aerisit continuu, el suferind de frig și dorindu-și să nu fi venit. Plus că vorbea tot timpul la telefon într-o franceză pițigăiată și miorlăitoare. Nu suferea franceza. I se trăgea din școală probabil, de la conjugarea infinită a verbelor și de la profa care urla pronunția.

S-a internat pentru trei zile – pentru mai multe investigații cică – iar timpul nu mai era împărțit, devenise un lac mâlos nemișcat, cu miros de clor și medicamente. Poate și pentru că își lăsase ceasul și telefonul acasă spre disperarea celor doi prieteni ocazionali pe care îi mai avea și a fiicei lui, singurii care îl mai căutau. Poate l-ar fi sunat și vecina de la trei, cine știe? În lipsa unui ceas urmărea defilarea asistentelor, a medicilor, a infirmierelor, a celor care veneau în vizită, doar noaptea erau perioade de liniște întrerupte de suspine mai sonore. Apoi nu mai putea să doarmă iar timpul îl cuprindea în plantele lui unduitoare.

După Crăciun au început să-l doară mâinile. Pur și simplu. Timpul aproape s-a oprit în loc dar cel mai ciudat era cât de mult le simțea ale lui, așa dureroase și atârnându-i greu de corp. Ar fi vrut să le smulgă și să le pună deoparte, măcar cât să poată dormi dar erau ale lui, ramificații devenite inutile ale unui corp ticăind mut. A avut timp în acele nopți să-și aducă aminte toată adolescența. Clavicula unei fete blonde, cerul mânjit de stele văzut dintr-un câmp de maci, roșul unghiilor tipei de la bar care îi dădea restul de la paharul cu gin și el care îi prindea mâna caldă spunându-i „Păstrează-l!” Mama lui tot timpul cu cearcăne, bicicleta negru cu galben la care pedala ca un apucat, muzica răsunând dintr-un garaj unde era clinchet de pahare și versuri de la Pink Floyd. Cât de repede a trecut acea perioadă, uneori se întreba dacă sigur e a lui, dacă nu cumva a inventat-o. Au mai fost momente fericite, sigur că au fost, dar perioade întregi ca atunci, asta nu mai ținea minte. Poate era și el de vină, nu lua timpul în serios, credea că e egal, corect, altruist. S-ar întoarce să mai stea cu fata blondă, să îi sărute clavicula ca în acele seri de iulie, să nu se însoare atât de repede și prostește cu cea mai bună prietenă a ei doar ca să se răzbune pentru a și uitat ce, să nu se mai îngroape în lucru devenind un străin pentru propria lui familie.

A durat câteva nopți dureroase până și-a dat seama că toate gândurile sunt inutile, că timpul îl păcălește în continuare provocându-l să se gândească la ceva mort, trecut, terminat, devenit atemporal. Când și-a dat seama de asta nu l-au mai durut mâinile. A dormit toată noaptea iar dimineața s-a simțit tânăr, energic. Și-a dat jos ceasul de pe mână și a oprit pendulul din hol. Apartamentul încărcat de tablouri, pături, milieuri și vaze de cristal i-a părut brusc apatic și inutil. S-a îmbrăcat lejer și a urcat încrezător la etajul trei. Era o zi numai bună de făcut o plimbare prin oraș, iarna se transformase prematur în primăvară.

prof. Crina VOINAGHI

sursă foto: mediafax.ro/Persistența memoriei, Salvador Dali




PoetikS – Anastasia Herbil

Anastasia Herbil

Beznă

degetele tale
îmi gâdilă oasele
și se rătăcesc
în părul meu desprins

e beznă
dar inima mea
nu se mai simte singură
se cuibărește lângă a ta

ploaia nu ajunge până la noi
e cald în sufletul tău
aș rămâne aici
o eternitate
iar tu poți să-mi imprimi pe buze
un vis fără sfârșit

bezna va rămâne afară
în sufletul tău
e soare

Întru necunoscut

frigul mă înghite
ca pe o cireașă fără sâmbure

cădere neîntreruptă
ploaia îmi crește sub piele
prea rece
atât de udă

genunchi juliți
pe o potecă albastră
și stropi de roșu
pe pietre moarte

negura mă împresoară
rătăcirea își emană vocea
călăuzind pași mărunți
spre mormânt

vulgare și pătate de ură
dansează șoapte în întuneric
dar niciuna nu seamănă cu vocea ta

Neștiut

de ce nu-mi poate ști
nici măcar frunza
greul sufletului
și fiorul?

de ce nu-mi poate ști
nici măcar firul ierbii
dorul amorțitor
și amarul de pe cerul gurii?

de ce nu poate ști
nicio stea și nicio constelație
furtuna pe care o port deasupra-mi?
cum nu-mi poate ști
nici măcar soarele ori luna
cântecul sacadat de inimă
așa nici tu
n-ar trebui să știi
copacul meu

însă tu tot m-ai deslușit

Anastasia Herbil

Foto : Anastasia Herbil




E timpul să fim protagoniștii propriei vieți (autor, Antonia Ștețiu)

Antonia Ștețiu

Nu s-a întâmplat niciodată să aveți senzația că nu sunteți centrul vieții voastre? Ca și cum ați sta deoparte și ați observa tot ce se întâmplă dorindu-vă să fie altcumva povestea.

La fel ca într-un film, apar mai multe personaje în momentele de acțiune, iar în cele de liniște, tot se aude o voce. Viața noastră e filmul, iar noi suntem personajul care apare în toate situațiile și vocea care apare în momentele de liniște… ei bine acea voce tot noi suntem. Iar filmul nu se termină când o persoană dispare. Filmul nostru se termină când viața noastră se termină, nu mai repede.

Problema este că, în momentul în care narațiunea noastră se întâlnește cu povestea altei persoane, putem uita că fiecare e personajul principal în propria poveste. Chiar și atunci când uităm să apreciem ce și pe cine avem lângă noi sau când uităm să ne bucurăm de lucrurile mărunte și decidem să le ignorăm, ajungem niște personaje oarecare în filmul nostru.

Așa că ar fi timpul să profităm la maxim de fiecare zi pe care o avem și să ne bucurăm de tot ce se întâmplă. Cine spune că nu ne putem bucura când plouă, de exemplu? Atunci când începe o ploaie de vară, cum ar fi să punem melodiile care ne plac și să dansăm prin ploaie? Din experiență pot spune că sentimentul de libertate pe care l-am primit a fost unul de neuitat, chiar dacă la început pare puțin ciudat. Și dacă nu plouă, putem da muzica la maxim și să dansăm prin cameră… să ne simțim bine în pielea noastră. Sau de ce nu putem aprecia la maxim o ieșire în oraș cu prietenii? Oricât ar dura, chiar și câteva minute care se pot transforma în ore cu persoane care te înțeleg, care îți aduc un zâmbet pe buze, te vor face să te simți bine și să observi că viața e scurtă și cel mai bine e să te înconjori de oameni care țin la tine și sunt acolo când ai nevoie de ei.

Avem o singură viață, iar ea merită trăită la maxim. Adică, fie că suntem adolescenți, sau mai vârstnici, cum ar fi să încercăm să apreciem fiecare zi pe care o avem? Am putea încerca să nu ne mai pese de ce zic ceilalți, chiar dacă fiecare are propria opinie, asta nu înseamnă că trebuie să ne afecteze și să vrem să ne schimbăm din vina unei păreri. Ar trebui să riscăm (bine, totul cu o limită aici), să nu ne mai stresăm de ce va urma. Am remarcat mai demult un citat care spunea așa: „Va mai conta în 5 minute? Dar în 5 zile? Dar în 5 ani? Atunci nu merită să riști?”… și chiar mi-a deschis ochii, pentru că, probabil, în capul nostru atunci când vine vorba de riscuri, mintea noastră creează cel mai prost scenariu. Dar totuși… dacă este și cea mai mică șansă să reușim, nu se merită să mergem după ea? Iar trecutul… ei bine, e trecut. Nu putem rămâne blocați pe o pagină, pentru că uneori nu există sentiment mai bun decât să întoarcem fila. Adică… să o luăm așa, când se termină un capitol dintr-o carte, ce facem? Închidem cartea și nu o mai citim niciodată? NU. Trecem mai departe. Iar când o poveste se termină? Putem rămâne la fel, sau putem deveni niște persoane mai bune.

Trebuie să profităm de fiecare răsărit și apus de soare pe care îl avem și să nu uităm că fiecare zi este o șansă să o luăm de la capăt și poate să reparăm ceva ce am stricat.

În concluzie, avem mereu șansa să devenim protagoniștii vieții noastre și, în fiecare dimineață când deschidem ochii, trebuie să luăm o decizie, aceea de a exista sau a trăi. Și chiar dacă în dicționar sunt sinonime, în viață nu putem spune că sunt. Alegem să existăm și să devenim personaje secundare în propria poveste și mai bine să mergem mai departe cu întrebarea „ce ar fi fost dacă…” ? Sau alegem să trăim, să profităm de fiecare ocazie și să avem parte de viața pe care ne-o dorim?

Antonia Ilaria ȘTEȚIU
clasa a X-a B
Colegiul Național „Dragoș – Vodă”




Sighetul are campioni: Darius – Mihai Giurgi este premia(n)tul zilelor de izolare!

Azi este ultima zi a stării de urgență, a izolării în care ne-am consumat ultimele două luni. Și dacă sighetenii, în marea majoritate (bineînțeles cu excepțiile negative de rigoare!) au fost foarte riguroși în a respecta regulile impuse de autorități, fiind determinați să găsească fiecare o abordare particulară de-a trece peste perioada de singurătate, elevul Darius – Mihai Giurgi, clasa a XII-a C (matematică-informatică intensiv), membru al Clubului de Robotică Tech-X de la Colegiul Național  „Dragoș-Vodă”, a muncit! A muncit foarte intens la „fabricarea” – la domiciliu – a vizierelor atât de necesare pentru cei care au stat și stau față în față în lupta cu pandemia. Darius a reușit până azi să livreze 400 de viziere, dintre care aproximativ 250 bucăți au fost livrate Spitalului Municipal din Sighet (secțiile UPU, Ambulanță, Infecțioase, Interne, Laborator, Oncologie etc.). Au mai fost livrate diferite cantități la SMURD, DGASP, Santa Vita, medici de familie etc.

Munca lui s-a desfășurat 24 de ore din 24 și, printre picături a reușit, zilele trecute, să mai câștige și premiul II, la un concurs național, InfoEducație Online 2020, secțiunea Roboți, cu proiectul XEOTYPE. Trebuie subliniat că doamna profesoară Cornelia Hotea a colaborat continuu cu Darius și a asigurat – așa cum ne-a obișnuit din primele zile – materialele necesare producerii vizierelor precum și livrarea acestora la fiecare destinatar.

Tănărul Darius a făcut, absolut voluntar, mult mai mult decât o parte dintre cei care ar fi trebuit să se ocupe de dotarea și asigurarea bazei materiale a punctelor cheie din această inegală luptă.

Pentru efortul depus de Darius și pentru a-l motiva să continue în domeniul care-l pasionează, Asociația Valea Verde – Salut Sighet și Construct Pack SRL, i-au oferit un premiu în bani care, se pare, după cum am aflat, va fi utilizat tot pentru…. robotică.

Felicitări, Darius, efortul tău este un exercițiu – model de implicare și responsabilitate!

Salut, Sighet!




Colegiul Național „Dragoș – Vodă” Sighet a zburat de Ziua Europei! | VIDEO

Într-un cadru foarte restrâns, adecvat acestor zile, din curtea Colegiului Național „Dragoș Vodă” din Sighet, din păcate fără elevi, o echipă minimalistă a lansat în văzduh un mesaj simbolic de Ziua Europei: CNDV – UE.

Ziua de 09 mai 2020 a fost foarte liniștită, cerul albastru cu nuanțe europene a preluat mesajul Școlii Ambasador CNDV Sighet, fiind o dovadă că Uniunea Europeană este vizibilă și-n izolare.

Monitorizarea lansării a fost „asigurată” de directorul CNDV, prof. dr. Vasile Mih.

Colegiul Național „Dragoș Vodă” face parte din echipa Școlilor-Ambasador ale Parlamentului European în România, proiect al Uniunii Europene, coordonat la Sighet de prof. Cornelia Hotea, iar cele două eleve participante la ritualul de azi au fost Daria Culac și Georgiana Treista, ambasadori juniori.

Școala Ambasador urmărește îmbunătățirea cunoștințelor despre Europa și democrația parlamentară europeană în rândul tinerilor. Aceștia sunt familiarizați cu posibilitățile pe care cetățenia europeană le oferă, precum și cu rolul pe care Parlamentul European îl joacă în procesul decizional european.

https://www.europarl.europa.eu/romania/ro/ue_si_tinerii/programul_scoli_ambasador.html

https://sites.google.com/view/cndv-scoala-ambasador/

https://www.facebook.com/cndv.pe

Salut, Sighet!