Joi, 25 ianuarie 2024, la Colegiul Național „Dragoș – Vodă” din Sighet s-a desfășurat Olimpiada Națională a Sportului Școlar (ONSS) – disciplina Șah, ZONA SIGHET – Maramureșul Voievodal.
Au participat fete și băieți la două categorii, gimnaziu și liceu. S-au jucat câte cinci runde, șah rapid.

S-au calificat – cu rezultate foarte bune – la faza județeană următorii tineri șahiști:

Gimnaziu Fete:
1. MOLDOVAN ALINA (CSM Sighet)
2. MUNTEAN ANDREEA MARIA (CS SIG-MAR Sighet)
3. RUS MARIA (CS SIG-MAR Sighet)
4. LENGHEL MARA (CS SIG-MAR Sighet)
5. NEMES AMALIA (CS SIG-MAR Sighet)
6. SIDAU SOFIA (CS CS SIG-MAR Sighet)

Gimnaziu Băieți:
1. SOFINETI DAVID (CS SIG-MAR Sighet)
2. SOFINETI ALEXANDRU (CS SIG-MAR Sighet)
3. CODREA TUDOR (CS SIG-MAR Sighet)
4. KRAUS IVAN (CS SIG-MAR Sighet)
5. IERIMA STEFAN (CS SIG-MAR Sighet)
6. VIȘOVAN GIORGIO (CNP „Regele Ferdinand”)

Liceu fete:
1. ROȘU ALEXIA (CN „Dragoș – Vodă”)
2. ULICI NARCISA (Lic. Tehnologic Marmația)
3. BERINDEA IONELA (CNP „Regele Ferdinand)

Liceu băieți:
1. MUSCALI VIOREL
2. MARIȘ ANDREI
3. FLOREA PAUL

Succes dragi elevi șahiști în următoarele etape ale ONSS!

Salut, Sighet!

Pentru două zile, (13 și 14 mai 2023), Baia Mare a devenit capitala muzicii francofone, pe scena Teatrului Municipal derulându-se etapa națională a Festivalului internațional ”Chants, sons sur scène”. 40 de participanți, câștigători ai etapelor județene, ne-au încântat cu piese din repertoriul contemporan. Numărul mare de sponsori și parteneri vorbește despre o legătură statornicită, de un prestigiu pe care acest festival, aflat la a XXII-a ediție, l-a câștigat în timp, prin munca, priceperea și dăruirea unei echipe formate din: prof. Nicolae Weisz – director al festivalului, prof. Lavinia Bob – coordonatoare, Răzvan Marton și Liviu Bora – prezentatori, Valentin Șipoș – responsabil audio-video, numeroși profesori cu respect pentru limba franceză și pentru actul artistic. Nu putem să nu menționăm umorul, spontaneitatea și farmecul personal al prezentatorilor, câștigători în edițiile trecute.

Prima zi a fost dedicată categoriilor de vârstă 13-15 ani, respectiv 18-25 ani, iar a doua zi categoriei 16-17 ani. Toți candidații au beneficiat de ateliere la studioul „Recreart”, unde au primit indicații prețioase pentru apariții cât mai spectaculoase în lumina reflectoarelor.

În încheierea primei seri, publicul a asistat la piesa de teatru, în limba franceză, Bestiaire, în interpretarea trupei DRAMATIS PERSONAE, pe un text scris de Dramatis Personae, Dumitru Solomon, Boris Vian și Geo Bogza. O piesă răscolitoare despre himerele pe care le acceptăm în viața noastră, despre adevărul care trebuie să ajungă la fiecare dintre noi, dar mai ales acolo sus, pentru a nu mai cumpăra dromaderi cu nume frumoase precum Polux, Castor, Artemis sau Afrodita, pentru ca ,,dezertarea” să înceteze a fi o posibilă soluție. Dintre sticluțele aruncate în mare, una a ajuns la mine, așadar, mă simt responsabilă să trimit mesajul mai departe:

«Monsieur le Président
Je vous fais une lettre
Que vous lirez peut-être
Si vous avez le temps
Je viens de recevoir
Mes papiers militaires
Pour partir à la guerre
Avant mercredi soir

Monsieur le Président
Je ne veux pas la faire
Je ne suis pas sur terre
Pour tuer des pauvres gens
C’est pas pour vous fâcher
Il faut que je vous dise
Ma décision est prise
Je m’en vais déserter»

După două zile de (în)cântare, juriul, format din studenți, reprezentanți ai organizațiilor care desfășoară activități de voluntariat în România, a deliberat, ținând cont de pronunția în limba franceză, alegerea piesei, calitatea prestației și jocul de scenă. Au fost acordate premii și mențiuni, premii speciale pentru originalitate, creativitate sau pentru interacțiunea cu prezentatorii și cu publicul. Cele două sejururi în Franța, de câte două săptămâni, au fost oferite de Institutul Francez primelor două câștigătoare de la categoria 18-25 ani. Premiul Asociației Române a Profesorilor Francofoni a fost acordat elevei Iulia-Mara Bulzan de la Liceul „Emanuil Gojdu”, Oradea, prof. Enikö Gergely, pentru o excelentă pronunție în limba franceză.

O prezență aparte în acest microunivers muzical francofon a fost Simina Colopelnic, elevă la Colegiul Național ,,Dragoș – Vodă”, Sighetu Marmației, mezina festivalului. Coordonată de doamnele profesoare Luminița Colopelnic și Ileana Petrovan, Simina a interpretat piesa Voilà de la Barbara Pravi, având o prestație foarte bună și care o recomandă pentru edițiile următoare.

Ca spectator atent, am fost cucerită de vocea și de sensibilitatea domnișoarei Eliza Rianna Rusu din Iași (categoria 16-17 ani), cea care a transmis un fior puternic publicului, cântând, într-adevăr, pentru inimile din sală.

Palmaresul festivalului:

13-15 ani

Premiul I: Tina Melisa Miholcea, S.O.S. d’un terrien en détresse (Dimash Kudaibergen) – Liceul Teoretic „Jean Louis Calderon”, Timișoara, prof. Oana Aurelia Erimescu;
Premiul II: Briana Andreea Magdaș, Voilà (Barbara Pravi) – Liceul de Artă, Oradea, prof. Nora Griga;
Premiul III: Florentina Podianu, Vie d’artiste (La Zarra) – Școala Gimnazială „Iordache Cantacuzino”, Pașcani, prof. Diana Maria Honciuc;
Mențiune : Loraine Hélène de  Hillerin, Tirer un trait – Școala Gimnazială „Ștefan cel mare”, Alexandria, prof. Paula Daniela Dobrin.

16-17 ani

Premiul I : Alexandra Bonte, Paix, ma rivière débordante (compoziție proprie) – Liceul Național „Mihai Eminescu”, Satu Mare, prof. Mariana Molnar și prof. Anamaria Ardelean;
Premiul II: Eliza Rianna Rusu, Voilà (Barbara Pravi) – Liceul Național „Garabet Ibrăileanu”, Iași, prof. Raluca Mihaela Chiru și prof. Irina Popel;
Premiul III: Iulia-Mara Bulzan, Et même après toi je t’aimerai (Hoshi) – Liceul „Emanuil Gojdu”, Oradea, prof. Enikö Gergely;
Mențiune: Theodora Ioniță, J’suis pas dupe (Pomme) – Liceul Național „Ion Creangă”, București, prof. Georgiana Daniela Gorgon;
Mențiune: Maria Rianu Băiașu, À travers tes yeux (Jane Constance) – Liceul Național „Mircea cel Bătrân”, Râmnicu Vâlcea, prof. Elena Corbeanu și Marcela Barbu;

Premiul Special pentru interacțiunea cu prezentatorii și cu publicul: David Tira, Se mélanger (M. Pokora) – Liceul de Arte, Baia Mare, prof. Sorina Mihuț și prof. Mihaela Bob.

18-25 ani

Premiul I, Premiul Special pentru creativitate și sejur în Franța: Alessia Jacqueline Crăciun, Colaj: Un monstre a Paris (Matthieu Chedid) și La Seine (Vanessa Paradis, Matthieu Chedid) – Liceul Național „Elena Cuza”, Craiova, prof. Andreia Georgescu și prof. Daniela Sobaru;
Premiul II și sejur în Franța: Diana Carmen Pop, La ritournelle (Barbara Pravi) – Liceul Tehnic Nr. 1, Luduș, prof. Lorena Kerestesi;
Premiul III: Mihaela Teodora Șițoiu, N’oublie pas (Lisa Angel) – Facultatea de Medicină, Râmnicu Vâlcea, prof. Elena Corbeanu.

Felicitări tuturor și așteptăm cu interes un nou eveniment realizat de Asociația ”Chants, sons sur scène” și partenerii ei.

Prof . Luminița Colopelnic

Premierea lucrărilor înscrise la Concursul „Lumea lui Teodor Mazilu” – ediția 2023, va avea loc vineri, 24 martie 2023, ora 12:00 la Galeria Vassiliev.

Invitat special: Ioana Mazilu (fiica dramaturgului).

Din program:

1. Să-l cunoaștem mai bine pe Teodor Mazilu: prezentarea scriitorului,
2. Lecție de filosofie cu Teodor Mazilu: moment poetic,
3. Lumea văzută prin ochii lui Mazilu: însemnări de călătorie,
4. Premiere pe secțiuni la concursul „Lumea lui Teodor Mazilu”: eseu și arte plastice.

Participă elevii Colegiului Național „Dragoș-Vodă” și studenții UBB, Facultatea de Geografie – extensia Sighetu Marmației.

Mulțumiri Centrului Județean de Excelență Maramureș, Centrului Cultural Sighetu Marmației și Galeriei Vassiliev.

Coordonator, prof. drd. Luminița Colopelnic 

C10H12N2O

Fericirea
O poți vinde
În cești de porțelan

nu are gustul
pe care papilele tale
îl rostogolesc prin fantezii

Ochii n-o pot savura.
E incoloră
Străvezie
aș putea spune

Dai un shot
Te amețește
Te îmbată (poate)

Ocazional
Îți place
Ocazional
Nu

și totuși
Fericirea
e prea scumpă
să ți-o permiți

Tocmai de aceea
se servește
câte un shot

într-o ceașcă
de porțelan
desenată
de propria imaginație

„… ”

Liniștea
se cațără
în trupul meu
din degetul mic
de la piciorul stâng
|
|
|
până în genunchi,
până în
mijlocul imaginației
până în
depărtarea

de tine

și mă face să pierd
un neuron,
doi, trei,
un creier mic
în mijlocul
palmelor tale

Se instalează
Paralizia
în măduva oaselor
din ochi,
din firele de păr,
din discuția asta
Fără sens

Amorțesc
închid ochii
și încep să văd
Lumea
în culorile tale

Mihaela – Ioana TRIFOI
Colegiul Național „Dragoș-Vodă” Sighet
Clasa a XII-a B

Efemeră adormire

ne culcăm în sufletele noastre
sub sălcii și sub cenușă

când ne-am trezit?

urlă adâncurile noastre
către ceruri și prăpastii
se toarnă negru peste noi

de ce ne-am trezit?

Trezirea

în străfundurile ființei
se trezește o groaznică credință

moartea se scurge printre oase
căptușită cu sete

când însuflețirea este dependentă de ură
arhanghelii ruinei se izbesc de cotloane
se lasă doborâți de săgețile înflăcărate
ale unui arcaș apocaliptic

bună dimineața, copilule
ești viu?
te devorează viermii melancoliei
în refugiul depărtatei celule?

eu cred; moartea nu mă crede
pe cuvânt
eu cine sunt?
amin îi șoptește o umbră albă
unei alte umbre albastre

încheieturile strivite de cufăr
sângerează negru asurzitor
un femur zgâriat de cuiele răstignirii interioare
noi în ce vom crede
când cuiele se vor dezgropa singure
din cavoul de carne

bună dimineața, bătrânule
ți-au putrezit aripile lipite cu aracet
ai fost și tu un arhanghel ipocrit
și în cenușă te-ai prefăcut
în țărână te-ai întors
somn ușor

cred că ne-am trezit
tu tot mai ai credință
într-un arcaș născut de blestem
cu arc cioplit din craniul tău
imensitate – tu ești săgeata

amin îi șoptește primul gând
celui de pe urmă
veșnică pomenire vouă, inspirații incinerate
într-un suflet otrăvit

nu veți fi uitate
și totuși nici eu nu vă țin minte
creierul meu mă minte?
mirosul e copleșitor
resturi de oase roase
în bălți de negru-n dormitor

am fost abandonați
cine ești tu, adult pierdut?

amin ție
și mie

doar acum ne-am trezit.

Anastasia Herbil
clasa a X -a
Colegiul Național „Dragoș – Vodă” Sighet

Deși Dragostea plutește în aer, mai ales azi de Dragobete, tinerii din Clubul Interact Sighet se distanțează regulamentar de orice provocare și poartă… mască.
Interactienii, în unanimitate, au decis – pentru încă o zi – să preia sarcinile lui Cupidon printr-un nou proiect: Online Blind Date.
După cum îi spune și numele, proiectul constă în întâlnirea pe „nevăzute” între participanți. Astfel, pe baza unei cărți de vizită alcătuite prin intermediul unui formular – profil, se vor realiza perechi care vor avea șansa să petreacă timp împreună. Înscrierea constă în completarea unui formular alcătuit din întrebări simple, cum ar fi genul de muzică preferat, hobby-uri, etc pentru a ajuta echipa să găsească parteneri cu „puncte” comune, și achitarea unei sume de 10 lei prin transfer bancar. Mai multe detalii se găsesc pe pagina noastră de Instagram.
În ciuda ideii „originale” de a organiza proiectul în stil tradițional, într-o cafenea, acesta va avea loc în mediul online. E important ca în această perioada să ne protejăm atât pe noi, cât și pe cei din jur. Sperăm bineînțeles să revenim cât de curând la normalitate, însă echipa noastră muncește în continuare pentru a păstra frecvența la care se desfășurau proiectele clubului nu cu mult timp în urmă. Ne este dor de viața… live!

Echipa Interact vă invită la socializare, în ciuda distanțării sociale, pentru a uita de situația de acum și pentru a ne aminti sentimentul de… „fluturi în stomac” al unei prime întâlniri.

Larisa Covrig
Colegiul Național „Dragoș – Vodă” Sighet
Președinte Interact Club

Prof. univ. dr. habil. Ioan DZIȚAC s-a născut la 14.02.1953 în comuna Poienile de sub Munte (Maramureș). A urmat clasele primare și cele gimnaziale în comuna Repedea – Maramureș (1960-1968). A absolvit Liceul (Colegiul Național) „Dragoș-Vodă” din Sighetu Marmației, promoția 1972, la bacalaureat obținând media zece la matematică.

După bacalaureat, a urmat Universitatea „Babeș – Bolyai” din Cluj – Napoca, finalizând-și studiile cu nota zece la Diploma de Licență – Matematică (în anul 1977) și, ulterior, a obținut Diploma de Doctor în Informatică cu un calificativ maxim (în anul 2002). În 2019 a obținut abilitarea în domeniul Informatică Economică la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A fost lector și apoi conferențiar universitar la Universitatea din Oradea (1991-2005). Din 2009 este profesor universitar de informatică la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, iar din 2017 este profesor de matematică și informatică la Universitatea Agora din Oradea (unde a ocupat postul de conferențiar între 2005-2009). De asemenea, este conducător de doctorat la Universitatea din Craiova.

A fost profesor asociat la Universitatea Academiei Chineze de Științe (2013-2016) și, de asemenea, membru în Consiliul Consultativ al Facultății de Management of Technology, Hoseo University din Coreea de Sud. Este co-fondator și co-editor șef al unei reviste cotate ISI Web of Science/SCI Expanded (din 2006), International Journal of Computers Communications & Control, nominalizată de Elsevier pentru Journal Excellence Award – Scopus Awards România – 2015 (Factor de Impact în JCR2018 = 1,585). Și, nu în ultimul rând, este membru în Editorial Board și la alte 11 reviste științifice din lume. Este co-fondator și președinte al International Conference on Computers Communications and Control (ICCCC). A fost membru în Comitetele de Program în peste 80 de conferințe internționale. Este Senior Member IEEE din 2011 și membru în alte organizații profesionale (ROMAI, SRAIT, SSMAR, RNG-ISCB etc.). A fost invitat să susțină conferințe în China (2013 – Beijing, Suzhou, Chengdu, 2015 – Dalian, 2016 – Beijing), India (2014 – Madurai, 2017 – Delhi), Rusia (2014 – Moscova), Brazilia (2015 – Rio de Janeiro), Lituania (2015 – Druskininkai), Coreea de Sud (2016 – Asan). Cercetările sale curente sunt orientate spre diferite aspecte ale inteligenței artificiale, soft computing și aplicații ale logicii fuzzy în tehnologie și economie (luarea deciziilor). A publicat 3 cărți, 12 cursuri și materiale suport pentru studenți, 6 proceedings-uri și peste 80 articole științifice în reviste de specialitate și în volumele unor conferințe. Are peste 40 de articole ISI Web of Science și peste 200 de citări din ISI în ISI (fără autocitări, h-index=9). În Google Scholar are peste 510 de citări. A fost inclus printre cei 100 de informaticieni români de pretutindeni, din ultimii 100 de ani, în volumul „One Hundred Romanian Scientists in Theoretical Computer Science”, Editura Academiei Române, precum și în volumul „Civilizația Românească – Știința și Tehnologia Informației în România”, apărut în anul aniversării a 100 de ani de la Marea Unire, tot în Editura Academiei Române (2018). A fost rector al UAO în perioada 2012–2016, fiind reales și pentru mandatul 2016-2020.

În anul 2019 (11 octombrie) a participat la festivitatea de aniversare a Centenarului Liceului (Colegiului Național) „Dragoș – Vodă” (de care-l legau plăcute amintiri și prietenii), când l-am întâlnit pentru prima și – din păcate – ultima dată. Telefonic, am discutat de mai multe ori, atât înainte dar și după ce a răspuns cu toată mărinimia la interviul pe care mi l-a acordat (apărut la 22 iulie 2019 în publicația online „Salut, Sighet!”).

Avea numeroase planuri și idei de a-și intensifica prodigioasa activitate științifică dar se gândea și la posibile „pauze” pentru sine însuși, pentru relaxare și odihnă.

Din păcate, maramureșeanul, prof. univ. dr. habil. Ioan Dzițac a fost „chemat” la Cer duminică, 07 februarie 2021, la o vârstă care-i permitea încă foarte multă implicare științifică, cu doar câteva zile înainte de aniversarea zilei de naștere.

Condoleanțe sincere familiei îndolitate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Ion MARIȘ

N.R.: Interviul cu  prof. univ. dr. Habil Ioan Dzițac, publicat și în volumul #CNDV100 – Convorbiri – mărturisiri, (Editura Valea Verde, 2019), îl puteți citi aici.

Petrecea multă vreme gândindu-se la timp. Își aducea aminte că în copilărie avea ore întregi ba chiar zile lungi de plictiseală în care timpul se târa asemenea unui melc hotărât să ajungă ultimul la frunza de varză. Nu mai ținea minte de când timpul îl înșela și împărțea ziua în câteva momente cheie cum ar fi toaleta de dimineață, plimbarea de după-amiază încetinită de baston, scuturatul pernelor care îl făcea tot timpul să strănute și serialul de seară devenit tot mai siropos odată cu trecerea anilor. Și apoi de la capăt. Ca și cum ar fi aceeași zi pusă pe repeat. Ca și cum tipul înalt care făcea un maraton în mai puțin de trei ore, bărbatul carismatic după care femeile întorceau capul pe stradă, divorțat la doar doi ani după nuntă și care nu s-a mai recăsătorit, ar fi dispărut. Pur și simplu. Nu s-a transformat, a dispărut, nu îl mai recunoștea în nimic. Nici în mersul șovăielnic, nici în ridurile care îi brăzdau fruntea, nici în ochii apoși, nici măcar în vocea devenită răgușită și ezitantă.

Apoi au început să îl doară toate deodată. Vârsta, asta e, cnp-ul, îi spunea vecina de la trei care îi aducea din când în când o prăjitură, vorbeau de trecut, de copii iar timpul devenea vioi, întinerea și cânta cu toate limbile ceasului vechi cu pendul de pe hol. A venit și fata lui din Elveția – singurul copil pe care îl avea – cu două săptămâni înainte de Crăciun.

– Tată, ți-am spus să ai grijă de tine! Of, de ce nu ați mai făcut voi un copil! Tu ești într-o parte, mama în alta, am și eu viața mea! zicea ea cam de două ori pe zi cu ochii la ceasul micuț de la încheietură.
– Apoi nu trebuia să vii dacă te-am deranjat, îi răspundea el pieptănându-și părul rar și alb. Avea ticul ăsta ori de câte ori se simțea ofensat, îl păstrase din tinerețe când avea un păr des și frumos, cam așa ca al fetei lui.
– Nu mă enerva! Mi-am luat două zile de concediu. Cu week-end-ul, patru. Merg cu tine să-ți faci analize, te pun eu pe picioare.

Nu i-au ieșit bine analizele. Fata lui a plecat după patru zile timp în care i-a întors casa pe dos, a ridicat praful din covoare, a gătit exagerat, a servit mesele la ore fixe, a aerisit continuu, el suferind de frig și dorindu-și să nu fi venit. Plus că vorbea tot timpul la telefon într-o franceză pițigăiată și miorlăitoare. Nu suferea franceza. I se trăgea din școală probabil, de la conjugarea infinită a verbelor și de la profa care urla pronunția.

S-a internat pentru trei zile – pentru mai multe investigații cică – iar timpul nu mai era împărțit, devenise un lac mâlos nemișcat, cu miros de clor și medicamente. Poate și pentru că își lăsase ceasul și telefonul acasă spre disperarea celor doi prieteni ocazionali pe care îi mai avea și a fiicei lui, singurii care îl mai căutau. Poate l-ar fi sunat și vecina de la trei, cine știe? În lipsa unui ceas urmărea defilarea asistentelor, a medicilor, a infirmierelor, a celor care veneau în vizită, doar noaptea erau perioade de liniște întrerupte de suspine mai sonore. Apoi nu mai putea să doarmă iar timpul îl cuprindea în plantele lui unduitoare.

După Crăciun au început să-l doară mâinile. Pur și simplu. Timpul aproape s-a oprit în loc dar cel mai ciudat era cât de mult le simțea ale lui, așa dureroase și atârnându-i greu de corp. Ar fi vrut să le smulgă și să le pună deoparte, măcar cât să poată dormi dar erau ale lui, ramificații devenite inutile ale unui corp ticăind mut. A avut timp în acele nopți să-și aducă aminte toată adolescența. Clavicula unei fete blonde, cerul mânjit de stele văzut dintr-un câmp de maci, roșul unghiilor tipei de la bar care îi dădea restul de la paharul cu gin și el care îi prindea mâna caldă spunându-i „Păstrează-l!” Mama lui tot timpul cu cearcăne, bicicleta negru cu galben la care pedala ca un apucat, muzica răsunând dintr-un garaj unde era clinchet de pahare și versuri de la Pink Floyd. Cât de repede a trecut acea perioadă, uneori se întreba dacă sigur e a lui, dacă nu cumva a inventat-o. Au mai fost momente fericite, sigur că au fost, dar perioade întregi ca atunci, asta nu mai ținea minte. Poate era și el de vină, nu lua timpul în serios, credea că e egal, corect, altruist. S-ar întoarce să mai stea cu fata blondă, să îi sărute clavicula ca în acele seri de iulie, să nu se însoare atât de repede și prostește cu cea mai bună prietenă a ei doar ca să se răzbune pentru a și uitat ce, să nu se mai îngroape în lucru devenind un străin pentru propria lui familie.

A durat câteva nopți dureroase până și-a dat seama că toate gândurile sunt inutile, că timpul îl păcălește în continuare provocându-l să se gândească la ceva mort, trecut, terminat, devenit atemporal. Când și-a dat seama de asta nu l-au mai durut mâinile. A dormit toată noaptea iar dimineața s-a simțit tânăr, energic. Și-a dat jos ceasul de pe mână și a oprit pendulul din hol. Apartamentul încărcat de tablouri, pături, milieuri și vaze de cristal i-a părut brusc apatic și inutil. S-a îmbrăcat lejer și a urcat încrezător la etajul trei. Era o zi numai bună de făcut o plimbare prin oraș, iarna se transformase prematur în primăvară.

prof. Crina VOINAGHI

sursă foto: mediafax.ro/Persistența memoriei, Salvador Dali

Beznă

degetele tale
îmi gâdilă oasele
și se rătăcesc
în părul meu desprins

e beznă
dar inima mea
nu se mai simte singură
se cuibărește lângă a ta

ploaia nu ajunge până la noi
e cald în sufletul tău
aș rămâne aici
o eternitate
iar tu poți să-mi imprimi pe buze
un vis fără sfârșit

bezna va rămâne afară
în sufletul tău
e soare

Întru necunoscut

frigul mă înghite
ca pe o cireașă fără sâmbure

cădere neîntreruptă
ploaia îmi crește sub piele
prea rece
atât de udă

genunchi juliți
pe o potecă albastră
și stropi de roșu
pe pietre moarte

negura mă împresoară
rătăcirea își emană vocea
călăuzind pași mărunți
spre mormânt

vulgare și pătate de ură
dansează șoapte în întuneric
dar niciuna nu seamănă cu vocea ta

Neștiut

de ce nu-mi poate ști
nici măcar frunza
greul sufletului
și fiorul?

de ce nu-mi poate ști
nici măcar firul ierbii
dorul amorțitor
și amarul de pe cerul gurii?

de ce nu poate ști
nicio stea și nicio constelație
furtuna pe care o port deasupra-mi?
cum nu-mi poate ști
nici măcar soarele ori luna
cântecul sacadat de inimă
așa nici tu
n-ar trebui să știi
copacul meu

însă tu tot m-ai deslușit

Anastasia Herbil

Foto : Anastasia Herbil

Nu s-a întâmplat niciodată să aveți senzația că nu sunteți centrul vieții voastre? Ca și cum ați sta deoparte și ați observa tot ce se întâmplă dorindu-vă să fie altcumva povestea.

La fel ca într-un film, apar mai multe personaje în momentele de acțiune, iar în cele de liniște, tot se aude o voce. Viața noastră e filmul, iar noi suntem personajul care apare în toate situațiile și vocea care apare în momentele de liniște… ei bine acea voce tot noi suntem. Iar filmul nu se termină când o persoană dispare. Filmul nostru se termină când viața noastră se termină, nu mai repede.

Problema este că, în momentul în care narațiunea noastră se întâlnește cu povestea altei persoane, putem uita că fiecare e personajul principal în propria poveste. Chiar și atunci când uităm să apreciem ce și pe cine avem lângă noi sau când uităm să ne bucurăm de lucrurile mărunte și decidem să le ignorăm, ajungem niște personaje oarecare în filmul nostru.

Așa că ar fi timpul să profităm la maxim de fiecare zi pe care o avem și să ne bucurăm de tot ce se întâmplă. Cine spune că nu ne putem bucura când plouă, de exemplu? Atunci când începe o ploaie de vară, cum ar fi să punem melodiile care ne plac și să dansăm prin ploaie? Din experiență pot spune că sentimentul de libertate pe care l-am primit a fost unul de neuitat, chiar dacă la început pare puțin ciudat. Și dacă nu plouă, putem da muzica la maxim și să dansăm prin cameră… să ne simțim bine în pielea noastră. Sau de ce nu putem aprecia la maxim o ieșire în oraș cu prietenii? Oricât ar dura, chiar și câteva minute care se pot transforma în ore cu persoane care te înțeleg, care îți aduc un zâmbet pe buze, te vor face să te simți bine și să observi că viața e scurtă și cel mai bine e să te înconjori de oameni care țin la tine și sunt acolo când ai nevoie de ei.

Avem o singură viață, iar ea merită trăită la maxim. Adică, fie că suntem adolescenți, sau mai vârstnici, cum ar fi să încercăm să apreciem fiecare zi pe care o avem? Am putea încerca să nu ne mai pese de ce zic ceilalți, chiar dacă fiecare are propria opinie, asta nu înseamnă că trebuie să ne afecteze și să vrem să ne schimbăm din vina unei păreri. Ar trebui să riscăm (bine, totul cu o limită aici), să nu ne mai stresăm de ce va urma. Am remarcat mai demult un citat care spunea așa: „Va mai conta în 5 minute? Dar în 5 zile? Dar în 5 ani? Atunci nu merită să riști?”… și chiar mi-a deschis ochii, pentru că, probabil, în capul nostru atunci când vine vorba de riscuri, mintea noastră creează cel mai prost scenariu. Dar totuși… dacă este și cea mai mică șansă să reușim, nu se merită să mergem după ea? Iar trecutul… ei bine, e trecut. Nu putem rămâne blocați pe o pagină, pentru că uneori nu există sentiment mai bun decât să întoarcem fila. Adică… să o luăm așa, când se termină un capitol dintr-o carte, ce facem? Închidem cartea și nu o mai citim niciodată? NU. Trecem mai departe. Iar când o poveste se termină? Putem rămâne la fel, sau putem deveni niște persoane mai bune.

Trebuie să profităm de fiecare răsărit și apus de soare pe care îl avem și să nu uităm că fiecare zi este o șansă să o luăm de la capăt și poate să reparăm ceva ce am stricat.

În concluzie, avem mereu șansa să devenim protagoniștii vieții noastre și, în fiecare dimineață când deschidem ochii, trebuie să luăm o decizie, aceea de a exista sau a trăi. Și chiar dacă în dicționar sunt sinonime, în viață nu putem spune că sunt. Alegem să existăm și să devenim personaje secundare în propria poveste și mai bine să mergem mai departe cu întrebarea „ce ar fi fost dacă…” ? Sau alegem să trăim, să profităm de fiecare ocazie și să avem parte de viața pe care ne-o dorim?

Antonia Ilaria ȘTEȚIU
clasa a X-a B
Colegiul Național „Dragoș – Vodă”