E ziua ta, Femeie!

Centrul Cultural Sighetu Marmației, Consiliul Local și Primăria Sighet organizează Miercuri, 08 martie 2023, ora 14:00, spectacolul de varietăți… E ZIUA TA, FEMEIE! Evenimentul se va desfășura în sala de spectacole a Centrului Cultural și va fi susținut de elevii Școlii de Artă „Gheorghe Chivu, coordonați de profesorii Cristina Kövy Cincu, Gheorghe Ștețca, Viorel Bledea, Ioan Dunca, Serator Dezideriu, Marius Iusco, Gabor Kövy. De asemenea va evolua în acest spectacol și Grupul folcloric „Mara” al Casei de Cultură.

Intrarea este liberă!

Parteneri media: TV Sighet, Radio România Sighet, Salut, Sighet!, Sighet 24/7, Mara Media.

Salut, Sighet!




Când sunt adevărați, poeții nu au moarte!

Centrul Cultural Sighet, Consiliul Local și Primăria Sighet, Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina – Filiala Maramureș și Colegiul Național „Dragoș – Vodă” organizează în data de 14 februarie 2023, ora 12:00, la Centrul Cultural din Sighet, evenimentul „Când sunt adevărați, poeții nu au moarte”, pentru a marca 88 de ani de la nașterea poetului Grigore VIERU.

Din program:

  •  Evocarea poetului Grigore Vieru – prezintă prof. Doina Voina,
  • Recital de muzică și poezie pe versuri de Grigore Vieru interpretat de un grup de elevi de la Colegiul Național „Dragoș – Vodă” Sighet coordonați de profesorii Raluca Lozba, Otilia Chindriș și Lenuța Petrovan,
  • Micro-recital susținut de cunoscuta interpretă Ileana Matus pe versurile poetului Grigore Vieru.

Centrul Cultural Sighet

 




Șahul – Sportul „Rege” la Sighet!

Cupa „Unirea Principatelor Române” la Șah, ediția a IV s-a încheiat duminică, 22 ianuarie 2023, la Sighet, cu festivitatea de premiere. Este cea de-a doua competiție șahistă de la debutul acestui an (devine oare Sighetul pe lângă „Orașul cu poeți” și… Orașul cu șahiști?) organizată de același „pion” omniprezent: Ioan Costiuc.

Clasamentul final:

Legitimați

Băieți U 12:
Locul I (câștigătorul turneului) – SOFINETI Alexandru Mihai (CS Sig-Mar Sighetu Marmatiei)

Băieți U 14:
Locul I (locul 2 în turneu), SOFINETI David-Andrei (CS Sig-Mar Sighetu Marmatiei)
Locul II (locul 3 în turneu) ANANIE Cosmin-Dacian (CS Sig-Mar Sighetu Marmatiei)
Locul III (locul 5 în turneu): SOFINETI Marian – Ioan (CS Sig-Mar Sighetu Marmatiei)

Băieți U 8:
Locul1 (locul 4 în turneu) CODREA Tudor-Ioan (CS Sig-Mar Sighetu Marmatiei)
Locul 2 (locul 6 în turneu) ULICI Andrei-Bogdan (CS Sig-Mar Sighetu Marmatiei)

Fete U8:
Locul I (locul 7 în turneu), LENGHEL Sonia-Mara (CS Sig-Mar Sighetu Marmatiei)

Au obținut puncte: Aczberger Sarah-Maria (CS Sig-Mar Sighetu Marmatiei), Marchis Maria (CS Sig-Mar Sighetu Marmatiei), Marina-Fit Maria (CS Sig-Mar Sighetu Marmatiei), Mintau Iulian (CS Sig-Mar Sighetu Marmatiei).

Nelegitimați

Băieți:
Locul I băieți – STURZ Tudor (Baia Mare),
Locul II – TURA TRIFF Tudor (Baia Mare)

Fete:
Locul I – MUNTEAN Andreea Maria (Botiza),
Locul II – SIDĂU Sofia Ioana (Sighet)

Organizatorul turneului, Clubul Sportiv SIG-MAR Sighetu – Marmației, a fost sprijinit de Consiliul Local și Primăria Sighet. Locaţia turneului pentru această cupă a fost Liceul Tehnologic Forestier din Sighet (director turneu prof. Loredana Nemeș).
Au cooperat – unitar – pentru Cupă și arbitrii Jurassa Andrei, Costiuc Ioan.

I. Mariș




Cupa „Unirea Principatelor Române” la Șah, ediția a IV – a!

Sâmbătă, 21 ianuarie 2023, la Sighet debutează Cupa „Unirea Principatelor Române” la Șah, ediția a IV – a, Open pentru copii sub 14 ani. Competiția se încheie Duminică, 22 ianuarie 2023.

Organizatorul turneului este C.S. SIG-MAR Sighetu – Marmației cu sprijinul Consiliului Local și Primăriei Sighetu Marmației.

Locaţia: Liceul Tehnologic Forestier, str. Dragoș Vodă nr. 43, Sighetu-Marmaţiei, jud. Maramureş.

Structura turneului: Turneul A – Open general pentru copii legitimați sub 14 ani, Turneul B – Open general pentru copii nelegitimați sub 14 ani.

Sistemul de joc: Turneul A: 7 runde, sistem elveţian. Durata partidei 61 min./jucător. Turneul B: 7 runde, sistem elveţian. Durata partidei 15 min./jucător.

Programul rundelor:
Turneul A: 21.01.2023, începe Sâmbătă la ora 9:00 şedinţa tehnică ora 10:00 – Rundele I – IV. Duminică 22.01.2023 – Rundele V – VII.
Turneul B: 21.01.2023, ora 10:00 – Rundele I-VII.

Festivitatea de premiere, după terminarea ultimei runde. Locul I – cupă + medalie, Locul II – medalie, Locul III – medalie.

Arbitri: Jurassa Andrei, Costiuc Ioan

Director de turneu: prof. Nemeș Loredana

 




Unirea Principatelor Române va fi sărbătorită la Sighet!

Consiliul Local Sighet, Primăria Sighet și Centrul Cultural Sighet

invită sighetenii

Marți, 24 ianuarie 2023, ora 12:00, în Parcul Central din Sighet

pentru a sărbători

„Unirea Principatelor Române”.


Din program:

Alocuțiunea Primarului Sighetului – av. Vasile Moldovan

„Semnificația istorică a zilei de 24 ianuarie 1859” – prezintă Alin Pralea (Muzeul Maramureșan Sighet)

Moment artistic dedicat Unirii Principatelor Române – Corul „Armonia” al Colegiului Național „Dragoș – Vodă” Sighet (coordonator prof. Lenuța Petrovan)

Moment artistic susținut de elevii Școlii de Artă „Gheorghe Chivu” (coordonați de profesorii Marius Iusco, Viorel Bledea, Ioan Dunca, Gheorghe Ștețca, Florin Filimon).

Centrul Cultural Sighet




La Sighet, Cupa „Luceafărul” îmbină șahul cu poezia!

Sâmbătă, 14 ianuarie 2023, la Sighet a debutat ediția a III –a a Cupei „Luceafărul” la șah, competiție inițiată pentru a-l omagia pe marele nostru poet Mihai Eminescu și în același timp pentru a marca Ziua Culturii Naționale (15 ianuarie).

Asa cum ne-am obișnuit și această competiție sigheteană a oferit numeroșilor participanți (copii și părinți) o „deschidere” plăcută, presărată cu intervenții oficiale dar și poetice. Moderatorul deschiderii cultural – șahiste, antrenor & arbitru Ioan Costiuc, a invitat la cuvânt, pentru primele „mutări” oficiale, pe av. Vasile Moldovan (primarul Sighetului), prof. Adriana Vescan (directorul Liceului Tehnologic Marmația și gazda evenimentului), prof. Ioan – Dănuț Vraja – Lokos (directorul turneului) și prof. Brîndușa Oanță (care a prezentat câteva repere biografice din viața lui Mihai Eminescu). „Secvențe” energizant – emoționante au oferit o parte dintre copiii – jucători care au recitat versuri din poeziile eminesciene (inclusiv în limba maghiară) spre încântarea publicului prezent.

La turneu participă aproximativ 40 de copii și tineri din Sighet dar și din Baia Mare și Satu Mare, repartizați în trei grupe: open pentru copii legitimați între 12 – 16 ani, open pentru copii legitimați între între 6 – 10 ani și open general pentru copii nelegitimați cu vârsta cuprinsă între 6 – 16 ani. Rezultatele primelor două categorii se transmit Federației Române de Șah. Competiția se desfășoară (la toate grupele) pe parcursul a 7 runde, sistem elevețian, arbitrii fiind Andrei Jurassa și Ioan Costiuc.

Numeroase cupe, medalii și diplome sunt pregătite pentru festivitatea de premiere care va avea loc duminică, 15 ianuarie 2023.

Cupa „Luceafărul” la șah este organizată de CS SIG-MAR SIGHET cu sprijinul Consiliului Local, Primăriei Sighet și Liceului Tehnologic Marmația Sighet (gazda competiției) și se desfășoară în intervalul 14 – 15 ianuarie 2023.

Succes micilor mari șahiști!

Foto & text: Ion Mariș




Lansare de carte și Expoziție de pictură Leonid POPESCU (Republica Moldova)

Consiliul Local Sighet – Primăria Sighet – Centrul Cultural Sighet
și Uniunea Artiștilor Plastici din Republica Moldova

vă invită la

LANSARE  DE CARTE și EXPOZIȚIE DE PICTURĂ

LEONID POPESCU
(Republica MOLDOVA)

Vineri, 21 octombrie 2022, ora 13:00,
la Centrul Cultural Pastoral, „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Sighetu Marmației

Invitați:

Grigore Tinică – academician, doctor, chirurg cardiovascular, Iași, România
Eleonora Sidnik –  critic de artă, Republica Moldova
Silvia Cheianu-Bacalâm – doctor, profesor universitar, Republica Moldova
Prof. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea – poet, scriitor, Sighetu Marmației, România
Preot Vasile Iluţ – Tg. Neamţ, România
Vasile Iovdi – primarul comunei Slatina,Ucraina
Ion Huzău – corespondent Radio Romania Sighet
Iurie Moiș – poet, Ucraina
Vasile Ona  (Jotu) – Ucraina

            MUZICĂ FOLK:

Tudor Ungureanu – Chişinău – Moldova
Octavian Mândruţă –  Bucureşti – România

 

Centru Cultural Sighet

 




Institutul Elie Wiesel tulbură apele la… Sighet! (Ion Mariș)

Acordarea titlului de „Cetățean de Onoare al Sighetului” domnului Petru Codrea a scos din bagajul ideologiei marxist – leniniste (prin directorul Institutului Elie Wiesel) „argumente” de condamnare a acestei onorări, pentru „sensibilizarea” opiniei publice, amplificând vinovății inexistente, fără nicio conexiune cu obiectivul Institutului de-a găsi/ identifica adevărații criminali/ fasciști care au reușit să scape de justiție. Probabil în virtutea trecutului comunist bogat pe care-l are conducătorul Institutului, Alexandru Florian (tatăl acestuia, Radu Florian, a fost un „excelent” profesor de marxism – leninism după anul 1948 până în 1989) și-a propagandei atee pe care o desfășura înainte de anul 1989 (este autorul cărții „Cunoașterea științifică și apusul zeilor”, vezi AICI), acesta își justifică salariul, din bani publici, vânând foștii… anticomuniști. Mai mult, Alexandru Florian ne-a „tras de urechi” chiar în sediul Primăriei Sighet, probabil pentru intimidare, la o zi după acordarea titlului de Cetățean de Onoare domnului Petru Codrea. Este a doua oară când Alexandru Florian ne dă o lecție… oportunistă. În urmă cu cinci ani (2017) același Institut Elie Wiesel a încercat să „extragă” din patriomoniul orașului nostru Casa Memorială „Elie Wiesel” pentru o presupusă mai bună gestionare. Protestul transmis presei de către prof. Gheorghe Todincă, directorul de atunci al Muzeului Maramureșean (vezi Aici) și opoziția întregii comunități locale, a mass mediei și prin vocea jurnalistului Teofil Ivanciuc (vezi AICI), au blocat „inițiativa”.

Cunoaștem crimele comunismului, „tolerat” prea mult timp de Occident în Estul Europei, zecile, sutele de mii de arestări, cu procesele mincinoase, Holodomorul ucrainean (vă spune ceva?), gulagul, morții din închisori, „reeducarea”, duritatea pe care „cizma roșie sovietică” o aplica contestatarilor „bunelor lor intenții” ba chiar și prietenilor din zona lor de influență (nota bene: modelul lor de colaborare și „denazificare” este din nou aplicat în Ucraina de către Rusia). Forțe „oculte” s-au opus condamnării crimelor comunismului atât la noi în țară cât și pe plan internațional.

Asociația „Firul Vieții” din Sighet, fondată de intelectuali care sunt consecvenți principiilor de moralitate și demnitate umană, a susținut acordarea titlului de „Cetățean de Onoare” domnului Petru Codrea, cunoscând contextul local și realitatea evenimentelor din Sighet din anii nedreptei condamnări (1948). După anul 1946 (alegeri „libere”), România a fost condusă de „trimișii” Moscovei care umileau și condamnau (iese din discuție justiția care trebuia și a fost firesc aplicată criminalilor de război, în conformitate cu legislația penală internațională și cu actele elaborate de Procesele de la Nürnberg) absolut toți opozanții regimului, prin acele Tribunale ale poporului, în care activau oportuniști analfabeți care simțeau mirosul sângelui.
Domnul Petru Codrea a conviețuit și conviețuiește în bune relații cu toată comunitatea locală, inclusiv cu cea evreiască. Țelul lor, al grupului de elevi de la cel mai mare liceu din Sighet, elevi între 16 – 18 ani (Petru Codrea s-a născut în anul 1931), în acei ani tulburi, a fost opoziția față de ocupantul sovietic, ei erau DOAR luptători profund religioși și sinceri ANTICOMUNIȘTI. „Bunele intenții bolșevice” erau prezente și în Maramureș, colectivizarea forțată, distrugerea democrației, anihilarea elementului țărănesc românesc veritabil, interzicerea unor culte religioase etc., au generat revolta anticomunistă! La 17 ani (vârsta la care, spre exemplu, aproape toți tinerii până în anul 1989 din România erau „prin jurământ” formal UTC-iști, neavând – atenție! – nicio vină) lupta lor se concentra împotriva celor care transformau violent și România într-un gulag.

Acei tineri liceeni, condamnați la 19 august 1948 la ani grei de închisoare, n-au avut absolut nicio atitudine ostilă/agresivă împotriva evreilor, n-au săvârșit niciun act criminal, n-au avut nicio interacțiune nedemnă față de populația locală evreiască, puțină, care rămăsese după deportările inumane din anul 1944. Ei răspândeau doar manifeste ANTICOMUNISTE și „complotau” pentru înlăturarea Guvernului Petru Groza 4 (vicepreședinți Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Iosif Chișinevschi etc.) instalat prin fraudă, în „numele” proletariatului și-a „luptei de clasă”.

Azi, la Sighet, avem un Memorial al Victimelor Comunismului și al Rezistenței (în celula 74 apare și domnul Petru Codrea alături de tinerii din „lotul Vișovan”), care „vorbește” mai bine decât orice altă mărturie despre decimarea premeditată a elitei românești, laică dar și religioasă, elită care ar fi putut ține piept „omului nou” și care trebuia să dispară. Maramureșul s-a învecinat cu fratele cel mare de la răsărit (URSS) și la indicațiile tovarășilor (majoritatea instruiți la Moscova) instalați în toate funcțiile din statul bolșevic – muncitoresc, acționau la comandă, dădeau sentințe fără procese, judecau după „prietenii”, favorizau turnătorii, îndoctrinau populația. Astfel de condamnări au primit elevii de la Liceul din Sighet, iar în Fișele lor matricole penale – la o analiză atentă – se poate sesiza „calitatea” actului de justiție „populară”. Maramureșenii au luptat cu arma în mână, în munți, nu împotriva evreilor ci a bolșevicilor care „au numărat voturile” (conform principiului stalinist) și au ucis democrația în România pentru zeci de ani. Memorialul Sighetean este un proiect european. Oare ar trebui desființat pentru că – după cum spuneam – în celula 74 apare și actualul Cetățean de Onoare al Sighetului?

Avem un RESPECT deosebit pentru mica noastră comunitate evreiască sigheteană, RESPECTĂM suferința produsă și condamnăm fără nicio ezitare Holocaustul prin care a fost suprimată populația evreiască a Sighetului în anul 1944 (sub autoritățile hortyste). Ne înțelegem extraordinar aici, ba chiar suntem legați de prietenii curate, relații interumane firești, eu fiind unul dintre autorii Laudatio-ului pentru acordarea titlului de „Cetățean de Onoare al Sighetului” Doamnei Heidi Fried, scriitoare de prestigiu, supraviețuitoare a Holocaustului, o extraordinară promotoare a toleranței și a înțelegerii între oameni, un model și o mândrie pentru sigheteni, o Doamnă care îi respectă pe români.

Își închipuie cineva (poate doar cu rea credință!) că am fi putut promova pentru titlul de „Cetățean de Onoare al Sighetului” o persoană care ar fi acționat în vreun fel împotriva evreilor, concitadinii noștri? Este atât de inadecvată și mincinoasă abordarea (care se transmite  în mass media) că un luptător ANTICOMUNIST , un tânăr de 17 ani, în Sighetul anului 1948, avea vreo problemă cu evreii. Problema tinerilor  de atunci – care se repetă azi în Ucraina – era modelul sovietic de „pacificare” a României.

De altfel, din așa numitul „lot Vișovan” de la Sighet, cel care a făcut cea mai multă închisoare dintre elevi (aproape 13 ani), Nistor MAN (născut în anul 1929, actualmente profesor pensionar), coleg de suferință cu Petru Codrea, a fost decorat în anul 2018 de către președintele României, dl. Klaus Iohannis cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler. Păi ce faceți, dragi foști nomenklaturiști, nu îl puneți la punct pe dl. Iohannis? Cum a îndrăznit să acorde Ordinul altui luptător ANTICOMUNIST dragoșist? Greșește și Președintele României?…

Avem parte și în zilele noastre de foarte multă manipulare, fake-uri și ură generată din partea unor foști „tovarăși” ajunși în instituții ale statului român, care nu concep totuși că și Comunismul TREBUIE condamnat. Clar, doar ideologia cominternist – stalinistă trebuie/ trebuia condamnată și nu foștii membri obișnuiți, nevinovați, ai Partidului Comunist Român și ai altor organizații atee. DOAR conducătorii care au făcut – prin intermediul unei tagme  obediente de „patrioți” – mult rău României. Țapul ispășitor a fost „tovarășul” Nicolae Ceaușescu, ucis „democratic”, de Crăciun.

Credeți că foștii UTC-iști, propagandiștii PCR –ului etc. ar fi trebuit arestați și terorizați după anul 1989? Să se fi aplicat modelul bolșevic (exact ca în 1948) și foștilor mulți… „tătuci”? Nu, nicidecum, trebuiau pedepsiți doar conducătorii dovediți – prin justiție imparțială – că au la activ crime, care au fost torționari etc. Dar – din păcate – și foștii torționari au trăit bine în noua democrație, cu pensii consistente, iar alți mulți „foști” ne gestionează și azi, democratic, viețile.

Și, în final, haideți să facem un exercițiu ABSURD de imaginație. Rusia de azi, cu nostalgii imperial – URSS-iste, a declanșat un război ticălos („acțiune specială de denazificare”) împotriva Ucrainei, acuzând-o de… fascism. Să dăm crezare Rusiei, ca și în 1948? De-acolo sunt părinții comunismului, nu? Și, dacă Rusia susține asta (exact ca și în România anilor postbelici) și le dăm „credit” înseamnă că SUA, Occidentul tocmai ajută o țară „fascistă”?!… Ce ziceți, stimabililor care judecați strâmb? Sau, dacă – ferească Dumnezeu!! – câștigă Rusia „teren” ucrainean, vă dați seama câte condamnări ale patrioților ucraineni vor fi făcute sub acuzația de „fascism”?… Ceva este putred în… Est?!
Au avut dreptate bolșevicii și slugile lor care au condamnat niște tineri anticomuniști – și nu doar pe ei – în anii ’40 – ’50, după ce au ocupat și impus un regim ateu, sângeros, criminal în țara noastră? Este un „model” replicat și azi dinspre răsărit?!

Judecați ce fel de dreptate este aplicată puținilor luptători anticomuniști rămași în viață și nu uitați: întotdeauna (din păcate!) dictaturile – de orice natură – au făcut „legea”, ne-au fabricat sentințe și… istoria! Sper  ca opinia publică, societatea civilă, să analizeze imparțial faptele și dovezile trecutului (și mai ales ale prezentului) vehiculate pe toate palierele mediatice și – mai sper – să nu ajungem niciodată să (re)studiem Istoria  Românilor scrisă de… Mihail Roller!

Ion Mariș (membru al Asociației Firul Vieții – Sighet)




Festivalul Internațional de Poezie – Sighet 2022

În perioada 13-15 octombrie 2022 se va desfăşura la Sighetu Marmaţiei Festivalul Internaţional de Poezie.

Din program:

13 octombrie 2022
– ora 16:00 – la Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” va avea loc DESCHIDEREA FESTIVALULUI: „MARAMUREŞ UN PĂMÂNT CE SE SPRIJINĂ PE POEZIE”, recital de muzică şi poezie (invitat Grigore Leşe);
– Festivitatea de premiere;
– Prezentarea standurilor de carte şi lansarea Revistei MARMAŢIA LITERARĂ.

14 octombrie 2022
– ora 09:30 – Dezbatere la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei: „Poezia închisorilor şi destinul poeţilor”;
– ora 12:00 – Întâlnirea poeţilor cu elevii din cadrul colegiilor şi liceelor din municipiul nostru;
– ora 15:30- Serile de poezie „NICHITA STĂNESCU” de la Deseşti.

15 octombrie 2022
– ora 10:00 – Mănăstirea Peri – Săpânţa, dezbaterea „Credinţă şi poezie” dedicată poetul Ioan Alexandru.

Centrul Cultural Sighet




Lumina învinge întunericul! (Marius Vișovan)

Ultimul sighetean supraviețuitor al temnițelor comuniste, domnul Petru Codrea, în vârstă de 91 de ani, a fost declarat recent Cetățean de Onoare al municipiului prin hotărârea Consiliului Local din 29 septembrie a.c., fiind primul deținut politic anticomunist care primește această recunoaștere din partea autorităților orașului, Laudatio fiind prezentat de prof. Ion Ardeleanu Pruncu în numele Asociației „Firul Vieții”. După ce emoția momentului a trecut, domnul Codrea a acceptat să ne răspundă liniștit la întrebări legate de acest eveniment deosebit.

Rep.: Stimate domnule Petru Codrea, joi, 29 septembrie 2022, într-o atmosferă emoționantă, autoritățile orașului nostru v-au declarat Cetățean de Onoare al Sighetului. Cum ați trăit acest important eveniment ?
Petru Codrea (PC): Da, mă simt onorat de cinstea care mi se face, am fost plăcut surprins și foarte emoționat. Mulțumesc autorităților, Asociației „Firul Vieții” și tuturor celor care s-au implicat în acest demers. Mulțumesc și familiei mele care a fost alături de mine sporind astfel bucuria și emoția momentului.

Rep.: În cadrul ceremoniei, mai multe luări de cuvânt au evidențiat laudativ aspectele esențiale ale vieții și activității dvs și mai ales faptul că sunteți primul deținut politic anticomunist care primește la Sighet această distincție din partea autorităților…
P.C.: În mod categoric această onoare o merită toți sighetenii care au luptat și s-au jertfit împotriva barbariei comuniste și eu simt că o primesc în numele lor ! Putem spune că lumina a învins întunericul și Sighetul de azi s-a regăsit în valorile și jertfa Sighetului de ieri… Nu îi voi uita niciodată pe camarazii cu care am petrecut împreună anii de închisoare (și care unii au suferit mult mai mult decât mine), de comuniunea de dragoste dintre noi, de solidaritatea deplină care ne-a ajutat să rezistăm și să rămânem fideli idealurilor noastre, identității creștine și libertății naționale a neamului românesc ! Vreau să-i pomenesc nominal măcar pe cei cu care am fost arestat împreună, așa-numitul „lot Vișovan”: Ioan Virag și Găvrilă Coman (cei doi morți în detenție ), Aurel Vișovan (profesorul nostru), Petru Ulici, Vasile Dunca, Ioan Motrea, Iuliu Vlad, Constantin Rad, Ștefan Deac, Mihai Vlad, Gheorghe Bulacu, Iosif Andreica, Gheorghe Andreica, Grigore Hotico, Ioan Ilban, cu toții trecuți la cele veșnice, și să urez multă sănătate colegilor Nistor Man și Nelu Dunca care trăiesc în alte orașe din țară și cu care sunt permanent în legătură, precum și celorlalți deținuți politici maramureșeni care mai sunt în viață. Placa memorială de la Colegiul Național „Dragoș – Vodă”, sfințită în februarie la inițiativa Asociației „Firul Vieții”, va rămâne o mărturie luminoasă în acest sens, importantă dupa ce noi nu vom mai fi…

Rep: A fost evocată și activitatea dvs. profesională, în general cunoscută sighetenilor, munca la tipografia sigheteană acoperind mai bine de trei decenii. Muncă în care ați lăsat mereu amprenta seriozității, competenței și dăruirii. Mai puțin cunoscute sunt însă dificultățile începutului și ciocnirile cu „oamenii sistemului” care nu vă lăsau în pace…
P.C.: Da, după ce am fost eliminat de două ori din facultate datorită statutului meu de fost deținut politic, m-am temut că mă vor da afară și de la Școala Poligrafică… ofițerul de Securitate care s-a interesat de mine dându-mi mari emoții… dar nu a fost așa. Rămân veșnic recunoscător directorului Niță Ernest care m-a apreciat foarte mult și mi -a luat apărarea, facilitând apoi integrarea mea în munca la tipografia Sighet, unde fiind singura persoană cu studii de specialitate am exercitat și responsabilitatea de coordonator al activității. Mi s-a reproșat însă mereu că nu sunt membru în Partidul Comunist și, cu toată discreția și prudența mea, activiștii de partid din întrprindere (majoritatea cvasi – analfabeți ) nu mă puteau suporta și mi-au creat probleme de mai multe ori.

Rep : A lipsit totuși ceva din ceremonia de la Primărie, ceva ce mai trebuia spus despre dumneavoastră… pasiunea pentru pescuit!
P.C.: (zâmbind) Nu știu dacă era locul și momentul pentru așa ceva… dar adevărul e că am fost foarte pasionat de pescuit. Atracția am avut-o din copilărie dar după anii de închisoare, pescuitul a fost principala mea formă de a petrece timpul liber, mă refugiam în natură pentru a scăpa de privirile Securității și ale uneltelor sale omniprezente. Socializam cât mai puțin fiindcă știam că orice persoană care mi-ar fi arătat simpatie sau prietenie putea avea necazuri. În timp, atmosfera s-a mai schimbat și riscurile au fost mai mici dar eu am rămas pe mai departe cu această frumoasă și plăcuta ocupație, ajungând să particip la numeroase concursuri naționale și câteva internaționale obținând premii de care îmi amintesc cu bucurie. Am pus undița deoparte acum vreo 10 ani, dar dau și acum cu plăcere sfaturi tinerilor pasionați, între care și Ioan, ginerele dumneavoastră, pe care îl felicit pentru frumoasele succese.

Rep: Domnule Petru Codrea, vă mulțumim și în numele sighetenilor vă urăm „La mulți ani “, cu multe bucurii și noi împliniri!

A consemnat Marius Vișovan