„O bijuterie de artă populară, o explozie de culoare și de viață… într-un cimitir din nordul României”.
Așa este prezentată expoziția „Săpânța – Le Cimetière joyeux” publicului francez. Și nu pentru prima dată, acum, când mostre din albastrul și arta Săpânței sunt expuse la Lyon, ci de… 30 de ani.

Zilele acestea, Consulatul General al României la Lyon, în parteneriat cu Asociația Grenoble Isère Roumanie și Primăria arondismentului 3, au organizat expoziția „Săpânța – Le Cimetière joyeux” (Săpânța – Cimitirul Vesel), o expoziție inedită ce conține lucrări realizate de meşterul popular Dumitru Pop în urmă cu 30 de ani (1995), la inițiativa Centrului Cultural din Annecy și a celui din Creusot, și încredințate Asociației Grenoble Isère Roumanie.
Expoziția este alcătuită dintr-o cruce, 28 de panouri de stejar sculptate și pictate, 12 picturi și 40 de epitafuri (traduse în limba franceză), lucrările fiind realizate, după modelul monumentelor de artă populară din Cimitirul Vesel – singurul loc din lume unde moartea este luată în râs – de Dumitru Pop Tincu, cel care a dus mai departe moștenirea lui Stan Ioan Pătraş. Pentru activitatea sa, în anul 2021 Dumitru Pop a obținut titlul de Tezaur Uman Viu. Chiar dacă a plecat, prea devreme, la cele veșnice, arta sa și albastrul de Săpânța rămân memorie locului și timpului. „Cimitirul este azi memoria locului și a timpului. Veritabil imn al vieții, acest ansamblu plin de culoare ne introduce într-o filosofie a existenței care susține acest popor plin de înțelepciune și credință”, scriu reprezentanții Asociației Grenoble Isère Roumanie.

Asociația a fost creată în 1991 și are ca scop dezvoltarea cooperării între regiunea Grenoble și România și Republica Moldova prin acțiuni culturale, economice, sociale. Cu o experiență de peste trei decenii în proiecte cu România, asociația este un promotor al Săpânței și, implicit, al nordului țării noastre.

Expoziția „Săpânța – Cimetière joyeux” este una itinerantă, de-a lungul timpului fiind deschisă în diferite orașe ale Franței, asociația dorindu-și ca „acest vector bogat al valorilor României rurale” să stârnească publicului francez interesul de a călători în România pentru a descoperi și „alte bogății turistice excepționale ale acestei țări”. De această dată, prin Consulatul General al Romaniei la Lyon, expoziția a ajuns la publicul francez, dar și la comunitatea românească de la Lyon și din departamentul Rhône (al cărui capitală este Lyon).
Realizată la sala de expoziții a Primăriei arondismentului 3, expoziția s-a bucurat de prezența ES dna Ioana Bivolaru, ambasadoarea României la Paris, a dlui Oleg Ungureanu, consulul general al României la Lyon, a oficialităților lioneze, a reprezentanților Asociației Grenoble Isère Roumanie și a unui numeros public.

Ce poți să simți, ca maramureșean, când vizitezi, într-unul dintre cele mai mari orașe ale Franței, o expoziție dedicată colțului tău de țară? Mândrie, bucurie în suflet și recunoștință… pentru creatorii artei Maramureșului, dar și pentru promotorii acesteia.

                 dr. Anuța POP

Dumitru Pop Tincu s-a născut la data de 25 august 1955 în Săpânța – Maramureș. L-a admirat, de mic, pe Stan Ion Pătraș – uncheșu Ion, cum îl numea. Atras fiind de meșteșugul prelucrării lemnului, acesta devine ucenicul meșterului Stan Ion Pătraș, începând cu anul 1964 până în 1969.

În perioada 1970-1973, urmează cursurile Școlii Profesionale de Mecanici Utilaj Greu Timișoara (Orțișoara) și în următorii 3 ani, până la încorporarea în armată, lucrează ca mecanic pompagiu în fabrică. De la o vârstă fragedă este atras și de poezie, de versul popular, astfel că în 1979 devine membru al Cenaclului literar „George Coșbuc” din Sighetu Marmației.  Din 1977, după moartea lui Stan Ion Pătraș, Dumitru Pop Tincu preia atelierul maestrului său devenind continuatorul acestuia, fiind și custodele Casei memoriale „Stan Ion Pătraș” din Săpânța.

Dumitru Pop (Tincu) a „adoptat” și reinterpretat formele decorative originare și cromatica specifică „impuse” de inițiatorul Stan Ion Pătraș la Cimitirul Vesel din Săpânța, continuând să creeze și epitafuri ironico – satirice în „grai” maramureșean, dezvăluindu-ne astfel imaginea satului săpânțean contemporan, colorată și „complicată” – un spațiu rural unic.

Dumitru Pop Tincu a fost distins cu numeroase premii și distincții: Diplomă Premiul I la concursul de Artă Populară, etapa interjudețeană a Festivalului Național Cîntarea României, 1979; Distincție Festivalul Național Cîntarea României, 1978-1979; Diplomă și trofeu din partea Japoniei – film satiric; Distincție din partea Băncii Naționale a României; Distincție – Concurs de Artă Plastică, ediția a III-a, An jubiliar Gheorghe Chivu; Diplomă de membru al Academiei artelor tradiționale; Titlul Ambasador al Turismului Maramureșean, 2017; Distincție din partea Ambasadei SUA din București.

Pentru întreaga sa activitatea Dumitru Pop Tincu a fost onorat, în anul 2021, cu titlul onorific de Tezaur Uman Viu, distincție oferită de Ministerul Culturii prin Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial.

La 15 decembrie 2022, Dumitru Pop Tincu, cel care zeci de ani a persiflat moartea, a fost „răpit” nemilos dintre noi.

Condoleanțe familiei! Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Ceremonia funerară va avea loc duminică, 18 decembrie 2022, ora 13:00, la Casa Stan Ioan Pătraș din Săpânța.

Salut, Sighet!

Foto: Teofil Ivanciuc

La mulţi ani, meştere Toader Bârsan (75)!

Despre Ambasadori ai Turismului Maramureşean şi Tezaure Umane Vii

Cine nu-l cunoaşte pe meşterul în lemn Toader Bârsan din Bârsana?! Acesta a avut de-a lungul a 60 de ani de activitate multe zeci de ucenici, a întâlnit începând de la Ceauşescu (care i-a oferit o sumă cu care şi-a cumpărat cea mai frumoasă pereche de boi din sat) şi regele Mihai până la Bill Clinton, a cioplit porţi care au ajuns din Japonia şi Australia şi până în America. Toaderul Bârsănoaiei este redescoperitorul (în urmă cu vreo 50 de ani) lanţului lucrat dintr-o singură bucată de lemn, tehnica de lucru făcând-o apoi, generos, cunoscută tuturor.

Născut pe 29 februarie 1944 („rămân tânăr pentru că am ziua numai o dată la patru ani” susţine el şugubăţ) a  crescut şi trăit în sat toată viaţa. Feciorii Ioan şi Teodor îi calcă pe urme, amândoi fiind renumiţi şi talentaţi meşteri în lemn. Unchiul Toader lucrează 6 zile pe săptămână, zi-lumină, fără nici un fel de sculă electrică, fără telefon mobil, fără gadget-uri. El este unul dintre ultimii meşteri care procedează astfel… Cu uşa veşnic deschisă, ospitalier, glumeţ, reconfortant şi cu inima deschisă ca nimeni altul, primeşte în atelierul său mai mulţi vizitatori anual decât o fac bisericile UNESCO de la Bârsana-Jbâr, Poienile Izei, Plopiş sau Rogoz…

Lui Toader Bârsan i-a fost conferit, de către C.J. Maramureş, titlul de Ambasador al Turismului Maramureşean, alături de alte zeci de personaje, multe dintre ele fără nici o legătură cu acest domeniu de activitate. De acest titlu, pur onorific şi constând într-o diplomă plastifiată, nu au beneficiat, însă, decât alţi patru meşteri din Maramureşul istoric: Vasile Şuşca din Săcel, Maria Zapca şi Dumitru Pop-Tincu din Săpânţa şi Victoria Berbecaru din Botiza.

Nici la Bucureşti el nu a fost apreciat la adevărata sa valoare, altfel ar fi încăput pe lista Tezaurelor Umane Vii, titlu mult mai important, conferit de către Ministerul Culturii şi care aduce, cel puţin teoretic, şi o mică rentă viageră…

Da, cei de la Ministerul Culturii au apreciat că personalităţile aproape legendare din Ţara Maramureşului nu merită onoarea de a fi declarate Tezaure Umane Vii, doar nici răposaţii lemnari Pătru Godja-Pupăză şi Găvrilă Hotico-Herenta, ori ceteraşul Ion Covaci-Paganini, n-au beneficiat de asemenea onoruri.  Pe lista „Tezaurelor” au fost incluse personalităţi ale culturii populare din Oaş, Lăpuş ori Bistriţa, dar nici măcar un singur nume din Maramureşul istoric!

Iar statul român a decis că Toader Bârsan merită doar Ordinul Meritul Credincios clasa a III-a, pe care l-a primit în vremea administraţiei lui Ion Iliescu…

Dar, pentru noi, maramureşenii care ştiu cum stau lucrurile, marii noştri meşteri sunt, şi vor rămâne, Tezaure Umane Vii, cu sau fără „poptire” de pe la ministere.

Printre ei sunt sculptori în lemn, meşteri de biserici, morari, piuari, opincari, clopari, cojocari, butnari, fierari, împletitori de coşuri, drăniceri ori iconari, dar şi ultimele confecţionere de cununi de mireasă, ultima împletitoare de „mânecări” cu acul din lemn, ultimul spătar şi mulţi alţii dintre cei 6-700 de meşteri, dar şi dintre zecile de muzicanţi tradiţionali ai Ţării Maramureşului…

Am lăsat la urmă categoria ţesătoarelor, cea mai numeroasă şi cunoscută, opt dintre acestea fiind recent nominalizate pe Lista Patrimoniului Imaterial UNESCO, nominalizare infinit mai ridicată valoric decât distincţiile oferite, de multe ori pe criterii obscure, pe plan naţional, la noi…

Ar trebui ca măcar 15-20 de ţesătoare să fie declarate urgent Tezaur Uman Viu. Gândesc că printre acestea să se regăsească şi ţesătoare la „teară” de ţoluri şi şterguri alese, de cergi, pânză, zadii, trăisti şi pănură, dar şi realizatoare de fabuloase broderii manuale pentru cămeşile populare, şi vopsitoare cu culori vegetale, cusătorese cu mărgele, în lână, bumbac ori cânepă…

Dar cine să ţină cont de cele de mai sus, de normalitate şi merituozitate, de adevărata scară a valorilor, de faptul că UNESCO a recunoscut arta neasemuită a ţesătoarelor noastre de ţoluri de perete, însă statul român, prin Ministerul Culturii şi Consiliul Judeţean, nu?!

În rest, să auzim numai de bine şi îi dorim marelui meşter Toader Bârsan multă sănătate, putere de muncă şi îngăduinţă cu vizitatorii din toate colţurile lumii care-i trec pragul şi care nu contenesc să se minuneze de lucrările sale şi de felul său de a fi!

La mulţi ani, uncheşule Toader, la mulţi ani tuturor artiştilor tradiţionali maramureşeni!

Teofil IVANCIUC

Foto: Teofil Ivanciuc