Opt ţesătoare maramureşene au fost nominalizate pe lista Patrimoniului Mondial Imaterial UNESCO

Printeaza

Opt ţesătoare maramureşene au fost nominalizate pe lista Patrimoniului Mondial Imaterial UNESCO

Pe data de 2 decembrie, UNESCO a decis în cadrul celei de-a 11-a sesiuni a Comitetului privind Păstrarea Moștenirilor Culturale Intangibile al ONU, care a avut loc la Addis Abeba, Etiopia, să introducă pe lista Patrimoniului Mondial Imaterial, „Meşteşugul covoarelor tradiţionale de perete din România şi Republica Moldova”, piese textile „cunoscute sub numele de scoarţă, păretar, lăicer, velinţă, lădar sau chilim”.

Ca exemple de bune practici, în baza de date au fost introduse un număr de şase ţesătoare din judeţele Botoşani, Buzău, Dolj şi Neamţ, o societate comercială din Dolj, precum şi comunităţile de maici de la mănăstirile Agapia (Neamţ) şi Horezu (Vâlcea). Alături de acestea, au fost alese următoarele maramureşence: Maria şi Ioana Hodor, Maria Știopei şi Iuliana Frânc (toate patru din Bârsana) şi Parasca şi Anghelina Sidău, respectiv Ana şi Maria Trifoi (toate din Botiza), împreună cu un grup cam la fel de numeros de ţesătoare din Republica Moldova. Este pentru prima dată când, în dosarele UNESCO, Maramureşului i se recunoaşte binemeritatul loc. Trebuie spus că documentaţia a fost supervizată de către dr. Narcisa Ştiucă de la Universitatea Bucureşti.

Pentru păstrarea acestui meşteşug, cu atribuţii clar definite, au fost desemnate Muzeul Ţăranului Român şi Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti, Muzeul Olteniei din Craiova şi Muzeul de Etnografie din Botoşani, alături de Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” din Bucureşti şi instituţii similare de la Chişinău. Acestea „vor întocmi proiecte, vor publica lucrări de specialitate, vor ajuta meşterii prin sprijinirea creşterii prestigiului acestora, oferindu-le asistenţă pentru a participa la activităţi de promovare, contribuind la organizarea de evenimente culturale, de la nivel local până la internaţional”.

Astfel, nici Muzeul Maramureşului din Sighetul Marmaţiei şi nici Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din Baia Mare nu au fost selectate, deşi jumătate din numărul meşterilor selectaţi de UNESCO sunt maramureşeni! Imensele colecţii de covoare ale celor două instituţii şi publicaţiile editate de-a lungul timpului de către etnografi ai celor două instituţii, se pare că nu au fost suficiente. Nu are rost să speculăm de ce: la mijloc pot fi animozităţi personale, ori, poate, insuficientul contact între angajaţii de azi ai celor două muzee, fie cu instituţiile din Capitală, fie cu ţesătoarele din sate. Cine ştie? Oricum, lucrurile nu mai pot fi schimbate.

Totuşi, numărul de-a dreptul imens (2-300) de ţesătoare maramureşene care ştiu să lucreze, ca nicăieri altundeva, „păretare”, sau „peretare” (cum li se spune ţolurilor de perete din Maramureş), ne îndeamnă la sentimente amestecate.

 În Maramureş nu se doineşte şi nu se colindă

Celelalte elemente de Patrimoniu Mondial Imaterial UNESCO înregistrate în România sunt: dansul „Căluşul”, ceramica de Horezu, Doina, Colindul şi Dansul bărbătesc. Câte o vorbă despre ultimele trei:

Doina (în Maramureş „horea cu noduri”), a fost înscrisă în UNESCO în 2009. În mod absolut inadmisibil şi scandalos, ca performeri ai doinei „maramureşene” au fost notate 11 persoane provenind din şase sate din Lăpuş, plus alţi câţiva interpreţi de doine din trei sate din judeţul Gorj şi dintr-unul din Dolj! Deci, nimeni din Maramureşul istoric, deşi avem şi noi câteva horitoare excepţionale! Trebuie spus că documentaţia pentru dosarul UNESCO a fost compilată de către Institutul de Etnografie şi Folclor din Bucureşti…

„Colindatul de ceată bărbătească” a fost înscris de UNESCO în 2013, într-un dosar comun România-Republica Moldova. Selecţia satelor reprezentative unde acest obicei ar fi încă viu, cuprinde 14 comunităţi din România, printre care şi Bixadul din Oaş, dar niciun sat din Maramureşul istoric, acolo unde colindatul bărbătesc din casă în casă, este mai prezent ca oriunde altundeva în ţara noastră! Pentru aceasta, trebuie să-i mulţumim aceluiaşi Institut de Etnografie şi Folclor din Bucureşti, care a întocmit dosarul…

În fine, dansul bărbătesc („Feciorescul”) a fost înscris în UNESCO în 2015, printre localităţile de referinţă unde ar fi jucat regulat, regăsindu-se şi Bogdan Vodă (Maramureş), aleasă printre alte 38 de localităţi din 12 judeţe ale ţării. Dacă Maramureşul a intrat cu o singură localitate, alte judeţe au avut „noroc”, în Hunedoara dansându-se foarte frumos în trei sate, iar în judeţul Cluj în nu mai puţin de 18 localităţi, inclusiv în municipiile Gherla, Câmpia Turzii, Turda sau Cluj-Napoca… De, ce să-i faci, tradiţii ca în Cluj-Napoca nu mai găseşti nicăieri, a decis pentru totdeauna Institutul „Arhiva de folclor a Academiei Române” din, surpriză!, Cluj-Napoca, adică principalul autor al documentaţiei aprobate de UNESCO!

Fără a fi adepţii nici unei teorii a conspiraţiei, se poate observa clar că, atât timp cât UNESCO s-a aflat la mâna Institutelor de Folclor, Maramureşul a fost cam neglijat…

Cât despre Patrimoniul Mondial Material UNESCO, acolo Maramureşul are înscrise din 1999 opt biserici de lemn (localizate în Ţara Maramureşului, Lăpuş şi Chioar, poate pentru a semăna confuzia vizavi de adevărata identitate a regiunii, dosarul datorându-i-se Ministerului Culturii, condus la acea vreme de Ion Caramitru), iar pe lista tentativelor eşuate se mai află rezervaţia Pietrosu Rodnei (din 1991) şi pădurile virgine din munţii Ţibleş (din 2015), în timp ce pe lista Patrimoniului Imaterial, pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu-Ciuc se află în aşteptare.

Pentru o clarificare de final, UNESCO este unul singur, aşa că, nu, Cimitirul Vesel de la Săpânţa şi Mănăstirea Bârsana nu se află şi nu s-au aflat niciodată, pe nici un fel de liste UNESCO!

Revenind de unde am plecat, este senzaţional faptul că opt ţesătoare maramureşene au fost înscrise pentru totdeauna pe listele Patrimoniului Mondial Imaterial, ceea ce le obligă, atât pe dânsele cât şi pe comunităţile din care fac parte, să nu cedeze în faţa kitsch-ului şi să transmită meşteşugul cât mai nealterat, pe mai departe.

Felicitări acestora şi aşteptăm ca CJ Maramureş, cunoscut apărător şi iubitor al tradiţiilor,  să le confere titlul de Cetăţean de Onoare ai judeţului pe care-l vor reprezenta de acum înainte, toată viaţa, în faţa celor 195 de state membre ale prestigioasei organizaţii UNESCO.

Autor, Teofil Ivanciuc

Sursă foto: Teofil Ivanciuc